Timafeed Boost, alternativa pentru viitor în nutriția rumegătoarelor

Grupul Roullier și-a început călătoria acum mai bine de 60 de ani pe partea de nutriție vegetală, fiind astăzi un exponent de seamă la nivel internațional în ceea ce înseamnă soluții de nutriție avansate din punct de vedere tehnologic.

Poate mai puțin cunoscut în România este faptul că, Grup Roullier are o experiență de peste 45 de ani inclusiv în nutriția animală, aceasta începând în 1975, odată cu construcția primei uzine de fosfați alimentari în Franța.

Astăzi, Phosphea, divizia Grupului care comercializează mare parte a soluțiilor de nutriție animală deține, prin fabrici din Franța, Tunisia, Spania sau Serbia, un onorant loc 1 la nivel european și locul 3 la nivel mondial pe partea de fosfați minerali utilizați în nutriția animală.

Timac Agro România, ca și reprezentanță locală a Grupului Roullier, este compania promotoare la nivel național a soluțiilor inovatoare de nutriție ale grupului, fie că sunt destinate sectorului vegetal sau celui animal.

Pionieratul Timac Agro pe nutriție vegetală este, de astăzi, replicat și pe nutriția animală, prin lansarea unui produs inovator: TIMAFEED BOOST.

 O nouă tehnologie, patentată, în nutriția animală!

Timafeed Boost este asocierea între o componentă proteică (azot) și o componentă care acționează pe valorizarea rației (nucleul Boost). Important este însă că nu vorbim despre un produs format doar dintr-un un amestec de materii prime, este vorba despre înglobarea acestora într-o nouă stuctură moleculară care conferă produsului Timafeed, omogenitate.

Vasta experiență a Grupului Roullier pe partea de azot, suplimentată de existența unui laborator de cercetare de ultimă generație la nivelul Centrului Mondial de Inovație al grupului a permisrealizarea acestui produs după o cercetare de peste 4 ani atât în laboratoarele proprii cât și în parteneriate cu cel mai mare centru de cercetare din Franța (INRAe), cu centre de experimentare (Lab To Filed – Dijon, Blanca – Spania) sau cu universități de prestigiu printre care și USAMV Cluj-Napoca.

Vorbim, așadar, despre o abordare a soluțiilor pentru nutriția animală dusă la un nivel superior!

Care sunt principalele atribute ale Timafeed BOOST?

1. Creșterea performanțelor zootehnice

Datorită unei mai bune valorizări a rației, la vacile de lapte se obține:

• o productivitate crescută – cantitatea de lapte a crescut, în testări universitare, cu până la 4 l/vacă în plus față de martor;

• o stare mai bună a corpului.

Mărirea productivității la tăurașii de carne:

  • +77 kg/cap pe un ciclu de creștere

2. Scăderea dependenței de furajele proteice

Vorbind de nutriția animală, problema principală cu care se confruntă crescătorii de animale din Europa, deci și din România, o reprezintă deficitul de proteină.

Timafeed reduce dependența de furajele proteice, majoritatea din acestea fiind din import și, nu în ultimul rând, de fluctuațiile de preț ale acestora, care cunosc la acest început de an 2021 cel mai mare nivel din anul 2014.

În urma testărilor efectuate în universități și ferme de referință au fost evidențiate avantajele obținute prin înlocuirea cu Timafeed Boost a unui furaj cu aport proteic mare, corector de azot (șrot de soia, rapiță, floarea soarelui).

Timafeed înlocuiește cu succes echivalentul până la 1.000 grame de șrot de soia/animal/zi; 1.400 grame rapița / 1.700 grame floarea soarelui.

Rentabilitate pentru fermieri!
Stiați că?
Timafeed este formulat sub formă de microgranule, ambalat la saci de 25 kg, ceea ce îl face foarte ușor de aplicat și manipulat, dar și de depozitat, ocupând un spațiu de două ori  mai mic decât șrotul de soia și de 4 ori mai mic ca cel de floarea soarelui?

3. Efect de eliberare a azotului, conform cerințelor nutriționale!

Timafeed permite eliberarea controlată a azotului, astfel încât acesta să se suprapună cu perioada de eliberare a energiei din furaj, maximizând absorția la nivelul rumenului.

Având la bază un nou tip de azot și materii prime avansate tehnologic, cu o valoare nutritivă ridicată, inclusiv probiotice cu rolul de a stimula microorganismele din rumen, Timafeed menține standardele de producție non OMG.

Performanță îmbunătățită

Prin includerea în rație a produsului Timafeed Boost asigurați stabilitatea ph-ului ruminal, oferind astfel funcționarea optimă a florei ruminale.

În concluzie, Timafeed Boost este produs inovator, un produs adaptat noii agriculturi durabile, care îmbunătățește parametrii de producție printr-o digestie mai bună și o eficiență superioară a fermentației proteolitice.

Contactați cu încredere specialiștii Timac Agro România. Dispunem de toate instrumentele necesare pentru a vă sprijini în teren și a vă oferi soluțiile cele mai potrivite în vederea creșterii profitabilității fermei dumneavoastră! ro.timacagro.com