Cu o tradiție de peste 2000 de ani în spațiul actual românesc, vița de vie reprezintă una dintre cele mai importante culturi agricole la nivel național, constituind un pilon esențial al agriculturii românești și o sursă de venit pentru agricultori.
Întinzându-se pe o suprafață de peste 187.000 ha cu aproximație[1] la nivel național, conform Organizației Internaționale a Viei și Vinului, cu peste 230 de crame, vița de vie conectează tradițiile românești, pasionații de vin și agricultorii harnici, pentru un ecosistem de afaceri profitabil, în continuă evoluție.
Într-un mediu caracterizat de schimbări economico-sociale frecvente și complexe, industria viticolă se poate confrunta cu o serie de provocări de-a lungul unui an. Odată cu extinderea populației la nivel global și limitarea resurselor naturale, viticultorii sunt nevoiți să găsească soluții inovatoare și să eficientizeze procesele extinse pentru a-și optimiza afacerile și a crește randamentul viilor. În acest context, tehnologia și sprijinul financiar sunt două elemente cheie în procesul de transformare a acestor industrii, reprezentând pilonii de sprijin ai evoluției pentru adaptarea la noile cerințe ale sectorului, cât și pentru a menține nivelul de competitivitate.
Având în vedere potențialul pieței din România, digitalizarea reprezintă una dintre soluțiile principale, fermierii având posibilitatea să monitorizeze mai eficient procesele agricole pentru a crește productivitatea și eficiența sectorului. Digitalizarea în agricultură înseamnă trecerea de la un stadiu reactiv la unul proactiv, folosind tehnologiile digitale pentru monitorizarea și gestionarea mai eficientă a proceselor.
Rolul tehnologiei în îngrijirea culturilor de viță de vie
În ultimii ani, agricultura a evoluat considerabil, trecând de la practici tradiționale la o abordare mai modernă și eficientă, axată pe rezultate. Un exemplu al acestei tranziții îl reprezintă rolul crucial al tehnologiei în îngrijirea culturilor de viță de vie. Spre exemplu, platforma AgriCloud se remarcă prin capacitatea de a îmbunătăți decizia managerială privind culturile de viță de vie și nu numai, oferind agricultorilor instrumente avansate pentru monitorizarea și protecția culturilor.
Folosind tehnologia IoT – rețeaua de obiecte fizice care conțin senzori, software și alte tehnologii, în scopul conectării și schimbului de date cu alte dispozitive și sisteme bazate pe accesul la internet, Agricloud oferă alerte timpurii de vreme, cu un interval de anticipare cuprins între 2 și 8 zile, pentru fiecare ecosistem viticol monitorizat. De asemenea, platforma utilizează camere multispectrale pentru a detecta în mod continuu alerte timpurii de boli, furnizând notificări cu până la 20 de zile în avans. Acest aspect este posibil prin crearea unui ecosistem personalizat pentru fiecare podgorie, folosind o stație meteo avansată. Aceste stații monitorizează parametri precum umiditatea solului și a aerului, viteza și direcția vântului. Prin automatizarea acestui proces, platforma optimizează managementul culturilor de viță de vie, contribuind la creșterea randamentului și a calității recoltei, într-un mod eficient și sustenabil.
„Tehnologia reprezintă un element cheie pentru transformarea agriculturii și creșterea sustenabilă a producției într-o fermă. Prin intermediul soluțiilor digitale, ne propunem să-i sprijinim pe fermieri să monitorizeze și să gestioneze mai eficient culturile, optimizând utilizarea resurselor pentru a obține rezultate mai bune în ceea ce privește productivitatea și calitatea produselor agricole”, a declarat Marcel Ionescu – CEO și fondator Agricloud.
Dezvoltarea viticulturii prin intermediul surselor de finanțare alternative
Lipsa fondurilor reprezintă o amenințare semnificativă pentru dezvoltarea culturilor de viță de vie și, implicit, pentru industria viticolă. Cultura necesită investiții considerabile în ceea ce privește terenurile, infrastructura, utilajele și tratamentele adecvate. Din păcate, fermierii și producătorii viticoli se confruntă adesea cu provocarea dificultăților financiare, care pot afecta în mod negativ producția, calitatea și competitivitatea vinurilor pe piața locală și internațională. Lipsa resurselor financiare adecvate poate conduce la întârzieri în achiziționarea de inputuri agricole de calitate, la incapacitatea de a investi în tehnologii moderne și în măsuri de protecție a plantelor sau chiar la întârzieri în efectuarea lucrărilor agricole esențiale.
Acestea sunt etapele esențiale ale muncii agricole în domeniul viticulturii care cuprind tăierea și îngrijirea plantațiilor existente, tratamentele fitosanitare pentru a preveni bolile și dăunătorii specifici, precum și lucrările de recoltare a strugurilor la momentul optim de coacere. De asemenea, se desfășoară lucrări de întreținere a infrastructurii din vii, cum ar fi susținerea viței de vie pe suporturi sau pergole și se efectuează lucrări de irigare, dacă este necesar. Perioada de recoltare este un moment crucial, iar culesul manual sau mecanizat al strugurilor se desfășoară cu grijă pentru a asigura calitatea și cantitatea corespunzătoare.
Aceste etape necesită nu doar cunoștințe și abilități experte, ci și resurse financiare semnificative, pentru a asigura producția de vinuri de cea mai înaltă calitate în industria viticolă românească.
Prin intermediul unei abordări inovatoare, Tarfin aduce laolaltă canalele de distribuție tradiționale cu tehnologia și resursele financiare, facilitând accesul fermierilor la produse și servicii agricole de înaltă calitate, la prețuri accesibile. Printr-o rețea de parteneriate solide în sectorul distribuției din România, Tarfin oferă fermierilor mici și mijlocii posibilitatea de a achiziționa îngrășăminte, semințe, produse pentru protecția plantelor, utilaje și echipamente agricole, precum și materiale pentru construcția de sere, solarii și sisteme de irigare.
„Obiectivul nostru rămâne acela de a sprijini fermierii, facilitând accesul la resurse financiare, tehnologie și expertiză, pentru a crește performanța și sustenabilitatea agriculturii. Această abordare inovatoare le permite fermierilor să beneficieze de instrumente financiare și soluții digitale care să le sporească eficiența, producția și rentabilitatea pe termen lung”, Adina China-Birta, Director General Tarfin România.
Totul se realizează prin intermediul unui sistem digital, cu un beneficiu major – opțiunea de plată la recoltă, fără necesitatea unei garanții și fără adaos de costuri. Astfel, fermierii pot planifica ziua plății în funcție de data recoltei specifice produselor și regiunilor lor, asigurându-și cu ușurință toate necesitățile agricole, fără obligații financiare suplimentare. În acest fel, dezvoltarea și modernizarea agriculturii pot deveni din ce în ce mai accesibile pentru fermieri.
Dezvoltarea viticulturii prin utilizarea tehnologiei avansate și accesarea surselor de finanțare adecvate reprezintă garanția unei industrii prospere și durabile. Tehnologiile digitale moderne, precum monitorizarea meteorologică, sistemele de irigații inteligente și gestionarea datelor, au transformat modul în care fermierii îngrijesc culturile de viță de vie, conducând la creșterea randamentului și a calității recoltei. În paralel, soluțiile de finanțare inovatoare fac posibilă accesarea resurselor financiare necesare fără a pune în pericol stabilitatea fermierilor. Îmbinând aceste două componente, industria viticolă poate continua să progreseze, să rămână competitivă pe piața internă și să atingă standardele europene impuse, într-un procent mult mai ridicat.