Stimată doamnă președinte,
Stimate domnule președinte,
În numele Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR), structură profesională federativă înființată în anul 2012, formată din producători agricoli și reprezentanți ai lanțului profesional agricol din România, parte din Confederația Europeană a Producătorilor de Porumb (CEPM), care reprezintă cele mai mari țări producătoare de porumb din Europa, vă adresăm această scrisoare pentru a vă aduce la cunoștință preocupările și prioritățile noastre în contextul unei viitoare legislaturi europene și pentru a vă solicita informații privind intențiile grupului dumneavoastră politic în relație cu reprezentarea sectorului agricol în cadrul Parlamentului European.
În contextul apropierii alegerilor europene, dorim să aflăm care sunt prioritățile grupului dumneavoastră și ne interesează, în mod deosebit, măsurile pe care le veți susține pentru a aborda provocările actuale din sectorul agricol, cum ar fi costurile de producție, volatilitatea piețelor și cerințele de mediu. Contextul electoral actual este un un bun prilej de a cunoaște planurile și angajamentele pe care intenționați să le puneți în aplicare pentru a sprijini fermierii români și pentru a asigura sustenabilitatea și competitivitatea lor în cadrul agriculturii Uniunii Europene.
În plus, ne-ar interesa să știm dacă ați identificat deja candidați pentru a face parte din Comisia de Agricultură din Parlamentul European (COMAGRI). Reprezentarea adecvată în cadrul acestui for este deosebit de importantă pentru promovarea și apărarea intereselor sectorului agricol european. Vă rugăm să ne comunicați dacă aveți candidați nominalizați și care sunt aceștia. O cunoaștere prealabilă a acestor candidați ne va ajuta să stabilim un dialog constructiv și să colaborăm eficient pentru atingerea obiectivelor comune. În contextul provocărilor complexe cu care se confruntă agricultura europeană, este vital să avem în COMAGRI persoane cu o pregătire solidă și o înțelegere profundă a nevoilor și problemelor fermierilor.
Agricultura europeană traversează o perioadă dificilă, iar fermierii se confruntă cu presiuni inflaționiste crescute asupra costurilor de producție, generate atât de șocurile energetice, cât și de puterea de negociere limitată în raport cu sectoarele concentrate din amonte (industria producătoare de inputuri agricole) și din aval (industria de procesare a alimentelor și comerțul cu amănuntul). În plus, prețurile produselor agricole nu sunt în măsură să compenseze creșterea costurilor și nici să recompenseze eforturile comunității agricole de a se conforma noilor cerințe ale Politicii Agricole Comune (PAC), îndeosebi cele care se raportează la obiectivul de a reduce amprenta sectorului asupra mediului. La aceste dificultăți se adaugă și impactul războiului din Ucraina, care a transformat Uniunea Europeană într-un importantă piață de desfacere pentru fluxurile de produse agricole, spre deosebire de perioada anterioară conflictului militar.
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) are câteva solicitări esențiale pentru viitoarea legislatură europeană, menționate detaliat în comunicatele și luările de poziție de pe parcursul ultimelor 12 luni. Considerăm că viitorii membri ai Parlamentului European trebuie să înțeleagă și să sprijine adoptarea de măsuri de natură să furnizeze soluții structurale la provocările cu care se confruntă sectorul agricol, reconciliind modalitățile de atingere a țintelor de durabilitate, performanță economică și suveranitate ale UE și ale Statelor Membre!
- Viitoarea PAC trebuie să asigure un echilibru între interesele naționale și cele ale UE în ansamblu:
- creșterea flexibilității (este necesară reformarea PAC pentru a oferi mai multă flexibilitate, de exemplu în arhitectura de înverzire, permițând adaptarea la condițiile specifice fiecărei țări și regiuni), dar și a transparenței în statele membre);
- armonizarea cadrului ajutoarelor de stat, în contextul în care există state care au capacitatea să acorde ajutoare de stat considerabile, în detrimentul țărilor cu bugete fragile si care pot acorda sprijin la un nivel minimal.
2. UE trebuie să asigure o mai mare coerență între PAC și politicile sale comerciale: este crucială implementarea în paralel, în mod simetric, a măsurilor de reducere a amprentei producției agricole asupra mediului în UE și în statele partenere comerciale ale blocului comunitar, fapt care trebuie negociat și consfințit de tratatele comerciale bilaterale.
3. PAC trebuie să fie finanțată adecvat, pentru a compensa eforturile agricultorilor de modificare a practicilor lor de producție, dar și pentru a asigura convergența externă, adică reducerea decalajului dintre plațile directe/ha între Statele Membre. Reiterăm importanța crucială a creșterii bugetului PAC și a gestionării adecvate a integrării treptate a Ucrainei, astfel încât acest proces sinergic să devină un punct forte al blocului comunitar, nu o vulnerabilitate!
4. PAC trebuie să permită introducerea progresului științific în fermele europene prin adoptarea deciziilor pentru aprobarea noilor tehnologii pe baze științifice, nu politice sau ideologice, demonstrând că principiul precauției și principiul inovării nu sunt mutual exclusive.
FAPPR insistă asupra necesității unei coordonări eficiente între agenda europeană și cea națională, pentru a asigura o reprezentare adecvată a intereselor fermierilor români la nivel european. Avem nevoie de un dialog continuu, dinamic și constructiv între fermieri și structurile europene, pentru a facilita adaptarea politicilor la realitățile specifice ale agriculturii românești.
Considerăm esențială reprezentarea fermierilor de către persoane implicate și informate în cadrul Comisiei de Agricultură din Parlamentul European (COMAGRI), pentru a asigura apărarea și promovarea intereselor sectorului agricol. În egală măsură, în speranța că viitorul comisiar european va fi ales cu celeritate și după o analiză riguroasă a pregătirii sale, ne reafirmăm angajamentul de a colabora cu reprezentanții viitorului legislativ european pentru a asigura un viitor sustenabil și competitiv pentru agricultura europeană.
Apreciem anticipat răspunsul dumneavoastră și vă asigurăm de deplina noastră colaborare pentru a sprijini și a îmbunătăți sectorul agricol european.
Cu considerație,
Consiliul director al Forumului APPR