Printr-un comunicat de presă trimis pe adresa redacției, ASOCIAȚIA GRÂNARII – ”DĂ-TE PE BRAZDĂ” informează că astăzi, 25 iunie 2021, între orele 11.00 și 12.30, COPA COGECA a organizat la Bruxelles o acțiune sub formă de protest împotriva modificărilor PAC preconizate pentru atingerea țintelor Acordului Verde.
Titlul complet al acțiunii este „PAC, Farm to Fork, Strategia pentru biodiversitate, Politica comercială – efectul domino care va zdrobi fermierii din UE!”
Scopul protestului:
- Primul obiectiv: de a fi auziti și a fi vocali în jurul unui trilog cheie pentru viitorul PAC;
- Al doilea obiectiv: să nu lăsăm spațiul mediatic de la nivelul UE, în special ONG-urile, să spună că această PAC este un „status quo” cu mobilizare scurtă, dar eficientă;
- Al treilea obiectiv: să readucă imaginea de ansamblu a tuturor politicilor care vor avea un impact asupra fermierilor și rolul pe care PAC l-ar putea juca în asigurarea unei tranziții coerente.
Acțiunea de protest a fost adresată obiectivelor PAC pentru atingerea Pactului verde, care nu sunt în coincid cu nevoile fermierilor:
- 10% din terenurile agricole să fie scoase din circuitul de producție;
- cantitatea de produse fitosanitare utilizate să fie redusă cu 50%;
- 20% din consumul de îngrășăminte să fie eliminat;
- agricultura organică să ajungă la 25% din totalul agriculturii.
„În viziunea fermierilor români, Pactul Verde European va genera oportunități, dar și multe probleme economice. Agricultura este privită de către Uniunea Europeană ca fiind un factor important în managementul schimbărilor climatice prin fixarea de carbon și menținerea biodiversității, dar totodată suntem și un domeniu care generează riscuri din punct de vedere al poluării, prin prisma utilizării produselor de protecția plantelor, a îngrășămintelor, a consumului de carburant, creșterea animalelor. Industria noastră consideră că CE nu a acordat atenție suficientă și nu a evaluat impactul negativ pe care aceste măsuri ar putea să le aibă asupra fermierilor”, susține dl. Vasile IOSIF, Președintele AIPROM.
Foto: farmersjournal.ie