Preţul terenurilor agricole în România

teren vanzare

Potrivit unor date publicate în decembrie 2018 de Eurostat, Olanda a avut în anul 2018 cele mai ridicat preţ din Uniunea Europeană la achiziţionarea unui hectar de teren arabil, circa 63.000 euro, în timp ce România este ţara cu cel mai ieftin teren arabil (în medie – 1.958 euro).

„Un hectar de teren costă de la 2.000 de euro la 60.000 de euro, depinde de zonă. Vă spune ministrul Daea. Duceţi-vă la Matca, în Galaţi, să vedeţi că atât este! Este cel mai mare bazin legumicol. Dacă intri în Matca vezi casele acoperite de luciul solariilor şi al serelor. Acolo, în fiecare zi, câte 4-5 tiruri de legume pleacă în afară, în Lituania, Estonia, Polonia. Se produc legume pentru alţii. La Peretu, aici, lângă Roşiori de Vede, se iau cartofii şi se exportă în Polonia”, a precizat oficialul de la Agricultură care a declarat anul agricol 2018 ca fiind unul istoric din punct de vedere al producţiilor agricole.

Iată situația prețurilor terenurilor agricole pentru fiecare județ prezentat oficial de compania Agricover în 2018. Prețuri terenuri agricole:

  • Arad, Timiș și Caraș-Severin: 6.000 – 8.500 de euro pe hectar
  • Satu Mare și Bihor: 4.000 – 7.000 de euro pe hectar
  • Maramureș, Sălaj, Bistrița Năsăud: 2.500 – 5.000 de euro pe hectar
  • Cluj, Alba și Hunedoara: 3.500 – 5.500 de euro pe hectar
  • Mureș și Sibiu: 4.000 – 5.500 de euro pe hectar,
  • Gorj și Mehedinți: 2.500 – 5.000 de euro pe hectar
  • Vâlcea și Argeș: 2.500 – 4.000 de euro pe hectar
  • Dolj și Olt: 4.500 – 5.500 de euro pe hectar
  • Brașov, Harghita și Covasna: 4.000 – 7.000 de euro pe hectar
  • Buzău, Prahova și Dâmbovița: 4.000 –7.000 de euro pe hectar
  • Ilfov și Ialomița: 5.000 – 10.000 de euro pe hectar
  • Brăila: 5.000 – 7.000 de euro pe hectar
  • Călărași: 4.000 – 8.000 de euro pe hectar
  • Teleorman și Giurgiu: 3.000 – 6.000 de euro pe hectar
  • Tulcea și Constanța: 4.000 – 7.000 de euro pe hectar
  • Vrancea și Galați: 3.500 – 6.000 de euro pe hectar
  • Suceava, Neamț și Bacău: 3.500 – 5.000 de euro pe hectar
  • Botoșani și Iași: 3.500 – 7.000 de euro pe hectar
  • Vaslui: 2.500 – 4.000 de euro pe hectar.