Syngenta a lansat platforma de e-commerce TOȚI PENTRU VIN în cadrul unei întâlniri digitale în direct cu viticultorii din România şi cu reprezentanții presei de profil. În cadrul webinar-ului dedicat lansării platformei de comerţ online de vinuri „TOŢI PENTRU VIN”, o inițiativă Syngenta pentru susținerea viticulturii românești, au fost trecute în revistă teme de interes din domeniu.
Moderatorul întâlnirii a fost Andreea Caimac, Director de marketing culturi horticole în cadrul companiei Syngenta. “Lansarea acestei platforme este un proiect absolut nou în industrie, demarat încă din luna martie, tocmai pentru a fi făcut cunoscut astăzi, prin intermediul acestui webinar în fața viticultorilor. Traversăm cu toţii o perioadă extrem de dificilă din cauza pandemiei Covid-19, drept urmare am hotărât să organizăm această întâlnire tot în mediul online pentru siguranţa tuturor, alegând o locaţie aproape de subiectul nostru – Casa Timiş în judeţul Prahova, unde se află 22 de hectare de viţă de vie. Alături de mine se află Mihaela Prevenda, jurnalist agro, pasionată de viticultură, dar şi colegul meu Iulian Zafiu, Director de vânzări culturi horticole”, a subliniat Andreea Caimac, în deschiderea întâlnirii.
Evenimentul şi-a propus să prezinte oportunitatea de a iniţia o platformă de vinuri româneşti, modul în care viticultorii o pot accesa şi, bineînţeles, ce beneficii pot avea aceştia, dar şi clienţii.
Intervenţii în cadrul webinar-ului au avut Iulia Nicola, Director de Marketing Black Sea şi Ştefan Dragoş, Expert Noi Tendinţe Regiunea EAME.
Iulia Nicola a vorbit despre încetinirea ratei consumului de vin din lanţul HoReCa, precum şi despre acest proiect ambiţios TOŢI PENTRU VIN care va reprezenta un suport pentru întreaga industrie viticolă, în contextul actual.
“În această perioadă dificilă este bine să păstrăm echilibrul atât în viaţa profesională cât şi în cea personală. Am primit informaţia că sectorul viticol a avut mult de pierdut prin anularea unor contracte HoReCa, ceea ce a dus la creşterea stocurilor de vin la producători. Acesta a fost momentul în care la nivel de companie s-a luat decizia unui studiu de piaţă privind oportunitatea dezvoltării unui instrument, a unei platforme de comerţ online dedicată în exclusivitate vinurilor româneşti. Prima parte a studiului s-a încheiat în luna iunie, validând informaţiile legate de necesitatea intervenţiei în vederea sprijinului adus industriei viticole. Rezultatele ne-au confirmat şi faptul că utilizarea internetului în acest sector se află pe un trand crescător, viticultorii având o deschidere din ce în ce mai mare în acest sens. Totodată, 76% dintre participanţii la studiu şi-au exprimat deschiderea că viticultorii vor accesa proiectul online Syngenta, TOŢI PENTRU VIN dedicat vânzării de vin.
Prin această platformă, Syngenta îşi propune, în condiţiile actuale, să ofere un suport real industriei viticole. Acest instrument unic înglobează toate cunoştinţele de marketing şi promovare online pe care compania le deţine. TOŢI PENTRU VIN este o iniţiativă Syngenta pentru susţinerea viticulturii româneşti care va funcţiona ca un serviciu gratuit pentru toţi producătorii din domeniu. În calitate de lider în industria agri, credem cu tărie că aici și acum este momentul să ne aducem contribuția și să venim în sprijinul viticultorilor. Astfel, punem la dispoziția acestei ramuri un instrument care aduce în spate toate cunoștințele de marketing și promovare în mediul online pe care Syngenta le are.
TOȚI PENTRU VIN va funcționa ca un serviciu gratuit pentru viticultori, iar compania Syngenta se va ocupa de întreaga zonă de promovare către publicul larg. De aceea, în numele echipei Syngenta vă adresez îndemnul de a utiliza platforma de comerţ online TOŢI PENTRU VIN ca instrument de susţinere a vânzărilor, acum, în această perioadă, dar şi pe mai departe”, a precizat Iulia Nicola în mesajul său.
La rândul său, Ştefan Dragoş a prezentat tendinţele care merg în direcţia digitalizării în industria agricolă, subliniind totodată şi importanţa iniţializării acestui proiect – TOŢI PENTRU VIN.
“Trăim o perioadă sensibilă care va genera o nouă revoluţie agricolă. În acest context general de transformări continue, Syngenta prezintă oportunităţile de susţinere a producătorilor agricoli. Ne aflăm în mijlocul unei noi revoluții în sectorul agro-alimentar, condusă atât de tehnologiile noi care apar, dar și de preferințele și cerințele consumatorilor, care sunt din ce în ce mai conștienți de impactul pe care deciziile de consum le au asupra mediului și a economiei. Noua eră digitală condusă de inteligenţa artificială, respectiv drone şi sateliţi, îi ajută pe fermieri să-şi optimizeze activitatea în câmp. Această revoluţie agricolă este înfluenţată şi de consumatorul final care vrea să cunoască în detaliu cum este produsă mâncarea.
În cadrul companiei Syngenta există câteva exemple elocvente în acest sens. În China, împreună cu aprozarele Ali Baba avem nişte căpşuni ambalate frumos, iar lângă sigla Syngenta se regăseşte şi un cod QR care indică locul unde au fost cultivate căpşunile, ce fermier le-a produs, când au fost recoltate şi ce reziduuri au. În felul acesta, clientul ştie ce consumă, iar fermierul este capabil să extragă mai multă valoare din acel produs, vânzându-l de 2-3 ori mai scump pentru a-şi recupera investiţia.
Alte proiecte în cadrul companiei noastre sunt legate de agricultura de precizie, aplicând astfel produse de protecţia plantelor doar acolo unde este nevoie, reducând astfel şi impactul asupra mediului. Ceea ce ne preocupă în această perioadă este să fim cât mai aproape de fermieri, în condiţiile în care tot mai multe substanţe chimice sunt scoase din uz, iar nivelul de reziduuri acceptat este mult sub limita normală.
Referitor la noul proiect de vânzare de vinuri TOŢI PENTRU VIN, trebuie să avem în vedere că în ultimii ani multe activităţi comerciale s-au mutat în online. Acest lucru înseamnă că trebuie să fim prezenţi pe cât mai multe canale. Este un proiect benefic pentru viticultori, pentru client, dar şi pentru întreaga Românie, care poate astfel să îşi facă cunoscute produsele!”, a ţinut să evidenţieze Ştefan Dragoş.
Despre oportunitatea industriei viticole de a se muta în online au discutat pe rând participanţii la webinarul dedicat lansării platformei de comerţ TOŢI PENTRU VIN.
În calitate de invitat la întâlnire, Mihaela Prevenda a vorbit despre necesitatea de a crea un brand viticol pentru România care poate fi susținut printr-o strategie la nivel național, dar și prin asocierea viticultorilor.
„Online-ul a devenit un canal important de distribuţie pentru toate produsele, în contextul actual al crizei sanitare produsă de pandemie. Chiar dacă vânzările în online au crescut, sectorul viticol a fost serios afectat, producătorii având la acest moment, în depozite, stocuri importante de vin necomercializat. Prin acest proiect lansat de compania Syngenta, producătorii ar putea accesa mai ușor programele dedicate viticulturii la nivel național și european. De asemenea, ei ar putea să își crească vânzările de vinuri din soiuri românești. Cramele ar trebui să promoveze vinurile din soiurile autohtone în afara granițelor țării. Sectorului vitivinicol i-a lipsit şi îi lipseşte şi în prezent o strategie, dar şi măsuri urgente de susţinere.
Vinul, aşa cum s-a mai spus, ar trebui să fie brand de ţară. Vinul este o resursă extraordinară şi avem exemplul statelor care au suprafeţe viticole mai mici decât România şi care produc cantităţi mult mai mici decât noi, dar care promovează şi exploatează la maximum această resursă. Prin urmare, aici ar trebui să lucrăm ca sectorul să fie unitar, iar vinul să fie brand de ţară, recunoscut la adevărata valoare.
România trebuie să ia exemplul altor state, precum Franţa sau Italia, care solicită de la Uniunea Europeană compensaţii pentru producătorii vitivinicoli, ca să proceseze sau să distileze cantităţile mari de vin. Mai mult, la viţa-de-vie, în afară de asigurarea care este subvenţionată, alt sprijin nu există. Trebuie să precizăm că viticultorii cheltuie bani cu plantațiile, investesc mult în modernizarea cramelor, pentru că au ajuns la performanţa de a produce vinuri de calitate, premiate la concursurile internaţionale de profil. În momentul de faţă, vinurile româneşti pot să concureze cu alte vinuri din Uniunea Europeană şi din întreaga lume.
Este timpul să existe un sprijin mai substanţial din partea statului. Organizațiile din domeniul vitivinicol trebuie să se implice mai activ și mai coherent în promovarea vinului românesc. Astăzi, platforma de comerţ TOŢI PENTRU VIN lansată de compania Syngenta este un real ajutor pentru viticultura românească”, a spus Mihaela Prevnda.
Iulian Zafiu, Director de vânzări culturi horticole, a explicat că problema desfacerii vinului este una apăsătoare.
“În acest context, în care valorificarea vinului a devenit o problemă reală, având în vedere rezilierea contractelor HoReCa, platforma lansată de Syngenta este un instrument online facil de comercializare”, a adăugat specialistul companiei.
Totodată, Andreea Caimac și Iulian Zafiu au prezentat şi detaliile legate de modul în care cramele pot accesa platforma www.totipentruvin.ro, cum pot să își creeze un cont și ce beneficii pot avea. Reprezentanţii companiei Syngenta au evidenţiat şi pașii care trebuie urmați pentru înscrierea în cadrul platformei online.
“Accesați www.totipentruvin.ro și înscrie-ți-vă crama. Puteți completa datele podgoriei atât de pe telefonul mobil cât și de pe calculator. Profilul creat va fi validat și activat de către echipa Syngenta. Veți putea să faceți prezentarea cramei și să încărcați logo-ul cramei pe care o reprezentați. În secțiunea Catalog de produse puteți adăuga sticlele de vin pe care doriți să le vindeți, apăsând pe „ADĂUGARE PRODUS” și completând câmpurile pentru fiecare produs. Puteți adăuga oricâte produse doriți. Ulterior, veți vedea ce comenzi ați primit și ce vânzări ați efectuat din PANOUL DE COMANDĂ. Printr-un singur click pe contul de pe platforma TOȚI PENTRU VIN veți putea oferi clienților posibilitatea de a plăti online, un lucru foarte important în această perioadă”, a explicat Iulian Zafiu.
În încheiere, prezentatorii din cadrul întâlnirii digitale au răspuns întrebărilor adresate de către participanți.
“Platforma va fi disponibilă consumatorilor în aproximativ două luni, timp în care cramele românești pot utiliza versiunea actuală pentru a-și crea contul și a încărca sortimentele de vin. Considerăm că responsabilitatea pentru succesul platformei trebuie împărțită. Pe de o parte, Syngenta își ia angajamentul de administrare, monitorizare și promovare a platformei TOȚI PENTRU VIN și pune la dispoziția viticultorilor resurse dedicate proiectului și cunoștințele pentru promovarea acestui instrument digital către public. Pe de altă parte, viticultorii au responsabilitatea de a-și administra pagina de profil a cramei, de a stabili prețurile pentru sortimentele încărcate, creând oferte speciale atunci când doresc și preluând zona de comenzi și livrări”, a subliniat Andreea Caimac, răspunzând întrebărilor participanţilor.
Syngenta a fost și rămâne un partener de încredere, mereu #aproapedefermieri, care își propune să vină în întâmpinarea cerințelor și nevoilor tuturor agricultorilor din țară cu un portofoliu performant de semințe, produse pentru protecția culturilor, consiliere personalizată, dar și cu soluții inovatoare care să ofere sprijin industriei agro-alimentare, cum este platforma de e-commece TOȚI PENTRU VIN.
Acest proiect vine să susțină angajamentele de sustenabilitate lansate la începutul lunii iulie de către Syngenta, prin formarea parteneriatelor și sprijinirea lanțurilor de aprovizionare. Astfel de proiecte și parteneriate au un impact pozitiv asupra întregului sector agro-alimentar, aducând beneficii atât viticultorilor cât și consumatorilor.