În urmă cu ceva timp eram într-o fitofarmacie. Un domn cere vânzătoarei “un Mospilan”, ceva pentru gradină. Gândul mi-a sărit la dialogurile din magazine și târguri în care cerem adidași, nu pantofi sport sau cerem o drujbă și nu un fierăstrău mecanic. Toate acestea indică un BRAND adevărat, certificat în timp. Când domnul respectiv a solicitat “un Mospilan” și nu un insecticid, am asimilat imediat cererea cu cele de mai sus. Mospilan 20 SG este un produs de excepție și evident de o mare NOTORIETATE!
Condiționat, de ceva vreme, sub formă de granule solubile, produsul vine în sprijinul utilizatorului printr-o capacitate de dispersie superioară și prin absența totală a urmelor de produs pe fețele ambalajului.
Insecticid din grupa neonicotinoidelor, reomologat la nivel de U.E. până în anul 2033, este un produs pe bază de acetamiprid în concentrație de 20% (200g/kg), ce acționează asupra insectei țintă prin ingestie. Este un produs sistemic cu activitate translaminară, pătrunzând în frunze, unde își păstrează efectul chiar și peste trei săptămâni.
Acționează rapid asupra tuturor stadiilor de dezvoltare ale insectei: ou – larvă – nimfă – adult, afectând sistemul nervos – producând convulsii, paralizie, moartea dăunătorilor țintă intervenind după 1-2 zile de la aplicare.
Acetamipridul imita mediatorul chimic acetil-colină, dar nu este descompus de enzima acetilcolin-esterază; ca urmare influxul nervos este transmis permanent, nefiind întrerupt de acțiunea enzimei amintite, rezultând, așa cum am menționat, convulsii puternice urmate de moartea insectei țintă.
Datorită co-formulantilor de înaltă clasă, nu este influențat de temperatura atmosferică din momentul aplicării, nu este descompus de razele solare și rezistă foarte bine la spălare; ploile survenite în aproximativ 2 ore de la aplicare nereducând efectul insecticidului.
Mospilan 20 SG este omologat pentru 12 culturi și în jur de 20 de dăunători. Pentru a vizualiza întreg spectrul de culturi și dăunători, precum și dozele omologate pentru combaterea acestora, se poate accesa site-ul www.sumi-agro.ro.
Împreună cu uleiul vegetal Toil formează pachetul comercial Mospilan Oil, foarte eficace în tratamentele prevegetative la mar și prun în doză de 0,450 Kg/ha Mospilan 20 SG și 0,5% Toil.
Cultura de rapiță este foarte atractivă pentru dăunători în perioada de primăvară deoarece aceștia găsesc resurse de hrană nebănuite în aceasta, în plus, perioada de început a primăverii corespunde cu perioada de împerechere a acestor dăunători, larvele lor producând pagube însemnate culturii.
Gargarița tulpinilor (Ceutorhynchus napi)
Acest dăunător migrează din locul de iernat, care este în special arealul unde în anul precedent a fost cultivată rapița, dar și din zona florei spontane, spre noua cultură, când temperatura aerului atinge 8-9° Celsius (indivizi solitari pot fi zăriți și la temperaturi mai joase). Vârful de zbor se atinge la temperaturi de peste 12° Celsius, temperaturi ce corespund acestei perioade din an.
Trebuie reținut că la început apar masculii, care produc pagube mici, nesemnificative, după care la aproximativ două săptămâni de la apariția acestora apar femelele și, în condiții de temperaturi de peste 10-12° Celsius, are loc împerecherea. Femela sapă, prin roadere, acele orificii în tulpină, după care depune ouăle din care vor ieși larvele care distrug măduva tulpinii și pot migra și pe ramificații, pierderile de producție fiind considerabile.
De asemenea, aceste orificii, rosături sau crăpături, vor constitui adevărate porți de intrare pentru numeroase boli (în special putregaiuri), toate acestea ducând la mari pierderi de recoltă.
Pentru a preveni atacul acestui daunator și, evident, efectele secundare menționate, recomandăm tratamentul cu Mospilan 20 SG în doză de 0,2 kg/ha.
Pragul economic de dăunare (P.E.D.) este de 2 adulți pe o plantă. Pentru a observa mai ușor acest dăunător recomandăm folosirea bolurilor galbene.
Este recomandat ca aplicarea să se facă la aproximativ 10 zile după ce au fost observați masculii, având în vedere că la aproximativ două săptămâni după apariția lor apar și femelele, putând avea loc împerecherea – în acest mod efectul insecticidului este maxim, reducând la minimum atacul acestui dăunător.
Din păcate, este posibilă combaterea doar în stadiul de adult – de unde și importanța efectuării tratamentului la momentul optim.
Gândacul lucios (Meligethes aeneus)
Acest dăunător își face apariția în lanul de rapiță odată cu apariția racemului cu bobocii care stau să înflorească. Când temperatura aerului depășește 10° Celsius are loc migrația gândacului lucios din zona de iernare – flora spontană – spre lanurile de rapiță.
Odată ce temperatura aerului depășește 15° Celsius are loc vârful de zbor al acestuia, fapt care corespunde cu începutul înfloriri culturii de rapiță. Acum are loc și împerecherea gândacului lucios, moment în care femela produce rosături la nivelul bobocilor, unde va depune ouăle din care ies larvele.
Acestea vor consuma polenul din interior, distrugând totodată pistilul și anterele. Atacul este produs atât de larve, cât și de adulți. Pentru a evita pierderile de recoltă datorate acestui dăunător, recomandăm tratamentul cu Mospilan 20 SG în doză de 0,150 Kg/ha. Pragul economic de dăunare al acestui dăunător este, în funcție de dezvoltarea plantei, următorul:
- când avem boboci doar pe tulpina principală – P.E.D. este de 1 individ/plantă;
- atac pe planta mediu ramificată – P.E.D. este de 3 indivizi/plantă;
- atac pe planta puternic ramificată – P.E.D. este de 5-6 indivizi/plantă.
Mai jos voi face referire la combaterea principalului dăunător din cultura de grâu – ploșnița cerealelor.
Ploșnița cerealelor (Eurygaster integriceps)
Are o generație pe an, iernează ca adult și migrează spre lanurile de grâu când temperatura aerului depășește 12° Celsius. În prima parte a lunii mai are loc împerecherea, urmată de depunerea ouălor și, după 7-15 zile de incubație, apar larvele care parcurg aproximativ o lună până la forma adultă – perioadă care corespunde cu perioada de maturare a grâului.
Larvele și adulții se hrănesc cu conținutul spicelor, producând pagube importante când P.E.D. este depășit. P.E.D. este de 5-7 adulți hibernați/m2, iar în cazul larvelor P.E.D. este de 3-5 larve/m2.
Recomandăm Mospilan 20 SG pentru combatere deoarece perioada de atac este lungă, larvele eclozand eșalonat.
Momentul optim de aplicare a produsului este atunci când larvele se găsesc în stadiul de vârsta a doua, produsul acționând fără a ține seama de temperatură și asigurând o perioadă de minimum trei săptămâni de protecție a culturii – net superior unor produse de contact care doar aparent sunt ieftine, dar care în cazul unui atac puternic sunt ineficiente și neeconomice.
Pentru mărirea eficacității tratamentului, recomandăm aplicarea produsului împreună cu insecticidul de contact Wizard.
Ing. Adrian Isoc
Director de Vânzări pentru zona de Vest
Summit Agro România