Limagrain România lansează în premieră, programul LG Seeds Garanție Rapiță, pentru a veni în sprijinul fermierilor și garantează banii investiți în semințele LG în condiții de secetă, nerăsărire și întoarcere a culturii.
Trăim vremuri greu încercate de provocări și astăzi, cu atât mai mult, Limagrain este alături de fermieri.
„Suntem o companie fondată și formată din fermieri și asta ne ajută să înțelegem foarte bine problemele și nevoile din teren. Investim anual aproximativ 15% din cifra noastră de afaceri la nivel mondial în cercetare și dezvoltare și deținem una dintre cele mai importante rețele de cercetare din Europa, pentru îmbunătățirea performanțelor în agricultură. Permanent ne străduim să fim partenerul fermierului român și să ducem la capăt orice promisiune făcută. Un parteneriat solid se construiește în timp, are nevoie de respect, de încredere, de foarte multă muncă și nu în ultimul rând de pasiune pentru agricultură” – Roxana Găman, Marketing Manager LG România.
Cea mai mare provocare a femierului român este seceta și pentru Limagrain a fost primordial găsirea și susținerea unui program care să răspundă acestor nevoi, în așa fel încât pierderile să fie cât mai mici.
Dorința cea mai mare a companiei este ca fermierii să aibă recolte bogate, însă pentru a susține împreună dezvoltarea unei agriculturi sustenabile, Limagrain va fi aproape de fermierii care din motive de secetă extremă sunt nevoiți să își întoarcă cultura înapoindu-le acestora suma de bani investită în semințe.
„Este un program pe care îl gândim de mai bine de 2 ani de zile, deoarece am dorit să venim cu cea mai bună soluție și să vă sprijinim cât mai bine în cazul în care seceta va fi o problema majoră în cultura dvs. cultivată cu sămânța Limagrain” – Roxana Găman, Marketing Manager LG România.
Această garanție comercială nu este una tradițională, ci parametrică, calculată pe baza unor algoritmi matematici, care sunt analizați cu ajutorul imaginilor din satelit, care au la bază cantitatea de precipitații, gradul de evaporare al apei din sol și suma gradelor termice utile din perioada semănatului.
În spatele programului există echipa de suport, tânără, dinamică, gata să ajute ori de cate ori fermierii vor avea nevoie de sprijin.
Detalii despre program pot fi regăsite pe pagina web a Limagrain www.lgseeds.ro/rapita/garantie2020 pentru o mai bună informare cu privire la mecanismul acestuia.
Roxana Găman
Marketing Manager România