Ne aflăm în perioada optimă de semănat rapița, însă din cauza lipsei precipitațiilor în anumite zone ale țarii, fermierii încă nu știu dacă vor reuși să înființeze noi culturi, ori dacă le vor putea păstra pe cele deja semănate. Compania Corteva Agriscience anunță faptul că fermierii campioni la rapiță, și nu numai ei, s-au pregătit pentru acest nou start, au achiziționat hibrizii potriviți pentru fermele lor și speră să reușească noi producții record. Printre aceștia se numără și fermierii campioni din județul Mureș, prezentați în următoarele rânduri.
Primul fermier campion din județul Mureș, din localitatea Fânațe, este domnul Ciprian Bîrlean, care a ales hibridul PT315 și a obținut o producție de 4.950 kg/ha.
Și tânărul fermier Cristian Mărginean a obținut rezultate foarte bune la rapiță, o cultură ce a ocupat o suprafață de 230 ha în ferma sa. Acesta își desfășoară activitatea în localitatea Mica, iar hibridul care i-a oferit cea mai bună producție a fost PT315, respectiv 4.630 kg/ha.
„Dintre cele 230 ha de rapiță, 220 ha au fost semănate cu genetică Corteva. Am semănat în data de 29 august, atunci am administrat și îngrășăminte 15-15-15 + Sulf – 260 kg/ha. Am erbicidat următoarea zi, după care a mai fost nevoie de o intervenție cu erbicid după cca. 2 săptămâni, iar în 28 septembrie am administrat un fungicid pe bază de tebuconazol și îngrășământ foliar pe bază de bor. Mai apoi, în primăvară, pe 1 martie, am aplicat 140 kg/ha îngrășăminte cu substanță comercială uree + sulf, iar următoarea administrare a fost pe 17 martie, respectiv 130 kg/ha substanță comercială uree + sulf, tot atunci am dat și un insecticid de contact. A urmat în 26 martie o administrare cu fungicid pe bază de tebuconazol și 1 litru de îngrășământ foliar pe bază de bor. După aproximativ o lună, pe 27 aprilie, am mai aplicat un fungicid și insecticidul Inazuma. Ultima intervenție în cultură a fost în data de 15 mai, atunci când am mai aplicat un insecticid, iar în data de 6 iulie am recoltat. Pot spune că hibridul PT315 l-am avut semănat pe o suprafață de 180 ha și a fost cel mai bine adaptat la tehnologia noastră”, a punctat fermierul campion. Acesta a mai adăugat faptul că pentru această toamnă a ales hibrizii PT314 și PT315 pentru o suprafață de 200 ha.
În cadrul societății Cerealprod, domnul inginer Vasile Șanta a ales hibrizii PT314 și PT298, care i-au oferit 4.600 kg/ha, respectiv 4.100 kg/ha. „Lucrăm 1.400 ha, am avut 200 ha cu rapiță, dintre care 100 ha au fost semănate cu PT314 și PT298 după cultură de grâu. După recoltatul grâului, terenul a fost arat, apoi am intervenit cu freza, lucrări efectuate la sfârșitul lui iulie, după care am administrat îngrășăminte DAP – 220 kg/ha, am intrat cu combinatorul și am semănat după 20 august. În toamnă au fost două intervenții în cultură, prima cu insecticid, următoarea cu insecticid, erbicid și fungicid cu rol de regulator de creștere. După care, la desprimăvărare, am administrat uree – 200 kg/ha, am mai fertilizat și la finalul lunii martie cu sulfat de amoniu – 120 kg/ha. Au mai fost administrate 3 tratamente: primul cu insecticid la finalul lunii martie, al doilea a fost la mijlocul lunii aprilie, atunci am dat Inazuma și fungicid, iar ultimul tratament a fost la înflorit, respectiv începutul lunii mai și a constat în administrarea unui insecticid și a unui fungicid. Aceasta a fost toată tehnologia, am recoltat la începutul lunii iulie. Intenționăm să avem și în această toamnă 200 ha cu rapiță, 50% din suprafață cu hibrizi Corteva, asta dacă ne permite vremea”, a declarat domnul ing. Șanta.
Fermier campion la rapiță a devenit și domnul Aurelian Botezat din localitatea Brâncovenești, care lucrează 750 ha, rapiță a avut pe 200 ha, iar hibridul PT314 i-a oferit o producție de 4.300 kg/ha. „Hibridul PT314 a fost semănat după grâu, astfel că terenul a fost lucrat cu Tigerul, apoi am intervenit cu Jokerul și am semănat în perioada 10-20 august, atunci am și fertilizat cu 300 kg/ha de îngrășământ triplu 15. Am efectuat o erbicidare preemergentă, a urmat o intervenție cu insecticid și îngrășământ foliar pe bază de bor, mai apoi am dat un regulator de creștere. În primăvară, respectiv perioada 3-5 martie, am fertilizat cu 400 kg/ha de nitrocalcar, apoi la alungirea tijei am dat sulfat de amoniu + Ca – 250 kg/ha. Primăvara devreme am administrat un insecticid pentru combaterea Ceutorhynchusului + 2 litri de bor, la apariția butonului am administrat fungicidul Capartis plus insecticid de contact și sistemic. După 12 zile am avut o nouă intervenție ce a cuprins două fungicide și un insecticid și trebuie să mai spun că au fost și două intervenții cu stimulator de înflorire”, a declarat fermierul campion. Domnul Botezat a mai adăugat faptul că a recoltat întreaga suprafață în perioada 4-7 iulie și a fost mulțumit de hibridul PT314, declarându-l cel mai bun hibrid din ferma sa. Campania aceasta își dorește ca rapița să ocupe o suprafață de 220 ha.
În cadrul societății Agroholding Import-Export, fermier campion a devenit și domnul Menyhart Csegzi Akos. Acesta a semănat hibridul PT303 și a recoltat o producție de 3.850 kg/ha. „Lucrăm 220 ha, am avut doar 19 ha cu rapiță, deși ne-am dorit și mai mult, însă nu am reușit să semănăm. Am semănat după grâu și orz, nu am putut să arăm din cauza secetei, de aceea am intervenit cu grouperul și apoi cu grapa rotativă. Am fertilizat cu 300 kg/ha de îngrășământ triplu 15, după care am semănat la începutul lunii septembrie. În toamnă am aplicat doar un erbicid. În jurul datei de 15 martie, am fertilizat cu azotat de amoniu – 280 kg/ha, am dat și un insecticid pentru samulastră, după care, la final de martie, am aplicat insecticidul Inazuma. În jurul datei de 20 aprilie, am fertilizat cu azotat de amoniu 150 kg/ha, a urmat o nouă trecere cu Inazuma, la 10 zile am aplicat din nou Inazuma și încă un insecticid. Ultima intervenție a fost cu insecticid și fungicidul Capartis. Recoltatul a avut loc în 5 iulie și pot spune că am avut o producție bună cu acest hibrid. Mie îmi place PT303 și s-a văzut că a fost mai bun și la producție, de aceea este singurul hibrid ales pentru această toamnă, dacă reușim să semănam”, a precizat domnul Menyhart Csegzi Akos.