Corteva prezintă fermierii campioni la floarea-soarelui din județul Dolj

Aproape de finalul campaniei de recoltat, compania Corteva Agriscience anunță primii campioni la floarea-soarelui. Este vorba despre fermierii din județul Dolj, o zonă ce a înregistrat producții mai slabe față de cele din ultimii ani, dar o zonă în care hibrizii Pioneer au reușit să ofere fermierilor cele mai bune rezultate chiar și în condiții de secetă.

“Acest an a fost extrem de provocator pentru toți fermierii. Seceta a ridicat dificultăți în toate zonele țării, iar producția la floarea-soarelui nu se ridică la nivelul celor din alți ani. Cu toate acestea, hibrizii Pioneer au confirmat încă o dacă toleranța ridicată la secetă și arșiță, dar și rezistența la boli. Ne bucură să aflăm de la fermieri că au obținut cele mai ridicate producții din fermă cu hibrizii noștri și că au o încredere tot mai mare în genetica Pioneer. De fapt, am redevenit numărul 1 și în ceea ce înseamnă piața de floarea-soarelui din țara noastră. Țin să-i felicit pe toți cei care au ales produsele noastre, au avut încredere în colegii din teren și în soluțiile oferite de compania noastră. Am demonstrat încă o dată că putem fi partenerul de încredere care le asigură producții nesperat de bune în condițiile unui an dificil”, a declarat Maria Cîrjă  – Marketing Manager Romania & Moldova.

Una dintre cele mai bune producții din județul Dolj le-a obținut domnul Săvel Bărbălan. Este vorba despre o producție de 4.380 kg/ha obținută cu hibridul P64LE137. “Lucrăm în cadrul a trei societăți 1.160 ha, iar floarea-soarelui am avut anul acesta pe aproximativ 400 ha. Planta premergătoare a fost grâul, astfel că după recoltatul acestuia, terenul a fost scarificat și apoi arat, iar în primăvară a fost pregătit cu combinatorul. Anul acesta fost primul an în care nu am putut administra niciun fel de îngrășământ complex. Semănatul l-am început pe 4 martie și a durat cca. o săptămână și jumătate. La semănat am administrat uree – 200 kg/ha, apoi am erbicidat o singură dată în stadiul de 4-8 frunze, am efectuat o prașilă mecanică și am mai fertilizat în vegetație cu încă 100 kg/ha de uree. Am aplicat un tratament cu fungicid și insecticid și am mai avut o trecere cu un aminoacid. Aceasta a fost toată tehnologia și pot spune că nu am avut niciun fel de problemă cu hibridul P64LE137. A fost primul an în care l-am semănat, dar am obținut o producție foarte bună și de aceea anul viitor îl voi semăna pe aproximativ 200 ha”, a punctat fermierul campion.

Următorul fermier campion din județul Dolj este domnul Robert Bîzoi. Acesta își desfășoară activitatea în localitatea Băilești și a obținut 4.200 kg/ha cu hibridul P64LE99. “Lucrez 115 ha, iar floarea-soarelui am avut pe 35 ha în acest an. Cultura premergătoare a fost grâul, de aceea am făcut un ogor de vară, adică am scarificat, după care în toamnă am arat, iar în primăvară, la final de februarie, am fertilizat cu îngrășământ complex 18.46.0 – 150 kg/ha  și am dat cu discul. În cea de-a doua jumătate a lunii martie, înainte de semănat, am intrat cu un compactor și o dată cu semănatul am administrat 150 kg/ha de azot. Am efectuat o prașilă, am erbicidat în stadiul de 2-6 frunze cu erbicidul Express și am administrat un îngrășământ foliar. Nu am mai administrat nimic altceva. Am început recoltatul pe 18 august și pot spune că am fost foarte mulțumit de hibridul P64LE99 pe care îl cultiv de mai mulți ani și în următoarea campanie voi semăna acest hibrid pe toată suprafața destinată florii-soarelui”, a declarat domnul Bîzoi.

În localitatea Leu, domnul Ștefăniță Gorie lucrează în cadrul a trei firme aproximativ 800 ha. A ales în acest an hibridul P64LE99 și a obținut 3.720 kg/ha. “În acest an am semănat 280 ha cu floarea-soarelui, după grâu. Astfel am erbicidat și am arat la 35 cm în toamnă. În primăvară am intrat o singură dată cu combinatorul la 10-12 cm și am semănat 67.200 b.g/ha începând cu data de 27 martie. Pe rând am administrat și îngrășământ triplu 15 cu sulf – 200 kg/ha. În vegetație am mai fertilizat cu nitrocalcar – 300 kg/ha. Am erbicidat cu Express în stadiul de 6-8 frunze, am aplicat preventiv fungicidul Tanos și am mai administrat un al doilea erbicid în stadiul de 8-10 frunze, după care în stadiul de 12 frunze am aplicat un biostimulator – 5 l/ha, iar ultima dată când am putut intra în cultură am administrat bor – 3 l/ha”, a precizat fermierul doljean. Acesta a mai adăugat faptul că a fost foarte mulțumit de producția obținută în condițiile acestui an și nu a întâmpinat probleme în cultură, motiv pentru care 90% din suprafața de floarea-soarelui de anul viitor o va semăna cu hibridul P64LE99.

Cristian Dinuț din localitatea Orodel a obținut în acest an 3.600 kg/ha cu hibridul P64LE137 și a devenit fermier campion. “Lucrez 1.000 ha în cadrul a două societăți, iar floarea-soarelui am avut pe 285 ha. Pentru zona noastră producția pe care am obținut-o a fost una foarte bună. Acest hibrid a fost semănat după orz, astfel că terenul a fost arat și pregătit cu combinatorul. Am semănat la începutul lunii aprilie, atunci am fertilizat cu îngrășământ complex 5:30. În vegetație am efectuat o prașilă mecanică și am fertilizat pe rând cu nitrocalcar – 200 kg/ha, am erbicidat cu Express și atât, nu am administrat nici insecticid, nici fungicid, nici foliar pentru că nici nu a fost prezentă nicio boală, nu am avut deloc probleme în cultură. Singura problemă a fost seceta, dar chiar și așa, pentru zona noastră unde producțiile nu prea au depășit 2.000 kg/ha, producția de 3.600 kg/ha pe care am obținut-o cu P64LE137  a fost mai mult decât mulțumitoare. Este un hibrid bun, l-am avut și anii trecuți și a oferit cea mai bună producție din fermă și cu siguranță îl voi semăna anul viitor”, a afirmat fermierul campion.