Călin Matei, Groupama Asigurări: “Subvențiile pe primele de asigurări vor demara în această primăvară!”

groupama conferinta

În data de 18 Martie a.c., Groupama Asigurări a organizat o conferinţă de presă la sediul din Bucureşti, în cadrul căreia au fost anunţate rezultatele financiare înregistrate de companie în anul 2018, dar şi perspectivele pentru 2019.

 

Conform informaţiilor prezentate de reprezentanţii companiei, Francois Coste, Director General, Călin Matei, Director General Adjunct şi Georgiana Miron, Director Marketing & Comunicare, volumul total al primelor brute subscrise de Groupama Asigurări, unul dintre liderii pieţei de asigurări din România, a depăşit 1 miliard lei în 2018, înregistrând astfel o creştere de 8,7% faţă de anul precedent. Profitul operaţional înregistrat de companie a fost de 44 milioane de lei, însă s-a raportat o contribuţie IFRS de 9 milioane de lei, pe fondul evenimentelor excepţionale care au marcat piaţa de asigurări în anul 2018.

 

Segmentul asigurărilor non-viață a avut o contribuție majoră la rezultatele totale, înregistrând o creștere de 9% față de anul precedent și ajungând la 970,4 milioane lei. Dintre acestea, avansuri de două cifre au avut asigurările RCA (+16,5%), alte asigurări non-viață, precum cele de răspundere civilă, răspundere a transportatorului și de călătorie (12,6%), reconfirmând potențialul ridicat al acestor segmente.

 

În ceea ce priveşte categoria asigurărilor Agro, în contextul extinderii serviciilor, Groupama Asigurări a inclus acest domeniu în segmentul Property. Din păcate, rezultatele financiare la asigurările din agricultură nu au avut trendul ascendent înregistrat de celelalte segmente, cauza principală fiind seceta instalată în toamna anului trecut.

 

Despre prespectivele anului 2019 în piaţa asigurărilor Agro, ne-a vorbit în exclusivitate domnul Călin Matei, directorul general adjunct al Groupama Asigurări.

“Personal, văd o creștere a acestui segment, din două motive. În primul rând, pentru că fermierul nu va lăsa pământul nelucrat. Cu siguranță va planta în primăvara aceasta porumb, floarea soarelui sau alte culturi de sezon și sigur numărul de asigurări va crește.

În al doilea rând, așteptarea mea cea mai mare este legată de subvențiile pe primele de asigurări, pentru că din discuțiile pe care le-am avut cu cei de la Ministerul Agriculturii, acestea vor demara acum, în primăvară. Ca atare, în momentul în care fermierii vor avea o subvenție semnificativă a primei de asigurări, vor fi dispuși să încheie polițe și astfel va crește suprafața asigurată.

Pe de altă parte, sunt convins că anumiți fermieri vor opta și pentru acoperirea secetei sau chiar pentru toate riscurile climatice, acest lucru generând automat o creștere a numărului poliţelor. Vor fi mult mai accesibile primele de asigurări pentru fermieri în zona de secetă, şi știm cu toții că România este expusă acestor riscuri, pe care le-am întâlnit și în anii precedenți.

Groupama Asigurări are deja un produs unic pe piață care acoperă toate riscurile climatice. L-am lansat în urmă cu doi ani și constatăm o creștere semnificativă a interesului fermierilor pentru acest produs.

În ceea ce priveşte categoriile de fermieri, pot să spun că cei mijlocii și cei mari au un interes destul de ridicat pentru aceste produse. În schimb, cei mai mici, care au sub 100-150 de hectare, sunt mai rezervați. În același timp, este evident că un fermier mare dispune şi de posibilități financiare pentru a-și gestiona riscurile. Faptul că are o rotație a culturilor, că are mai multe tipuri de culturi, că are posibilitatea să păstreze în silozuri recolta de la un an la altul, este tot un soi de a gestiona riscul.

Aşadar, sperăm ca demararea subvențiilor pentru primele de asigurări să se producă cât mai repede, pentru ca fermierii să aibă garanţia că munca lor nu este în zadar”, a precizat Călin Matei.

 

Evoluţia rezultatelor generale ale companiei este preconizată a fi peste ritmul pieţei în această perioadă, reconfirmând astfel poziţia de top a Groupama Asigurări în preferinţele clienţilor, precum şi în piaţa de asigurări din România, unde ocupă locul 3 fără RCA şi locul 4 în clasamentul general.