Boli manifestate la bibilici

bibilica 

Bibilica (Numida meleagris) este o pasăre originară din Africa, cu un instinct gregar similar păsărilor de vânat. Acestea sunt crescute pentru carne sau pentru carne și ouă. În general, bibilica este o pasăre mult mai rezistentă decât găina. Peste 50% din afecțiunile patologice se întalnesc în primele 4 săptămâni de viață, cu o incidență mare a afecțiunilor digestive.

 

BOLI GASTROINTESTINALE

Sindromul gastroenteritei transmisibil este produs de un astrovirus și apare la vârsta de 8 – 20 de zile. Tineretul prezintă o stare de prostrație, anorexie și se grupează în zonele călduroase, cu aripile lăsate. Apare diareea profuză și nu există tratament, decât un program strict de biosecuritate care previne această viroză.

Candidoza, cauzată de Candida albicans, reprezintă o micoză a gușii, ce apare, în special, după antibioterapie, iar la necropsie apar depozite albicioase in gusă și în esofag.

Coccidioza este produsă la bibilică de virusurile Eimeria numidae (cea mai patogenă) și Eimeria grenieri (cea mai comună), virusuri care se întalnesc frecvent la bibilici în vârstă de 3 – 8 săptămâni, însă tineretul cu vârsta de 8 și 15 zile fiind cel mai susceptibil la îmbolnăviri.

Nu există leziuni specifice pentru această boală, dar poate fi controlată prin administrarea de coccidiostatice.

Trichomonoza produsă de Trichomonas gallinarum, cu localizare in cecumuri, afectează în special tineretul. Păsările prezintă o stare de prostrație și enterită cu diaree de culoare galbenă, iar la bibilicile mai în vârstă, boala are o manifestare cronică, cecumurile sunt destinse și pline cu un material cazeos. Tratamentul se poate face cu ROMETRONIDAZOL sau RONIACTIV.

Capillariaza, ascaridioza si heterakidoza sunt nematodoze (produse de viermii rotunzi) care se întalnesc în tractul intestinal.

Teniaza este produsă de Raillietina cesticillus și Raillietina tetragona și au ca gazde intermediare furnicile și gărgărițele. Tratamentul pentru această boală se poate face cu ROMBENDAZOL F (inclusiv nematodozele).

Histomonoza produsă de Histomonas meleagridis este o boală care poate prezenta leziuni cecale sau septicemice (în special focare albe hepatice). Tratamentul poate fi făcut cu ROMETRONIDAZOL sau RONIACTIV.

 

BOLI RESPIRATORII

Bolile respiratorii pe care le putem întâlni la bibilici sunt descrise în rândurile ce urmeaza.

Aspergiloza este micoza care apare atunci cand așternutul este mucegait. Pneumoviroza apare la vârsta de 6 săptămâni și prezintă lăcrimare, prostrație, cu mortalitate variabilă. Infecția cu Ornithobacterium rhinotraheale este o boală infecțioasă foarte contagioasă care se manifestă prin scurgeri mucoase de la nivelul sinusurilor infraorbitale, prostrații și mortalitate de peste 5%. Mycoplasmoza, produsă de Mycoplasma gallisepticum, este o boala respiratorie la care bibilicile, ca și alte păsări domestice, sunt foarte sensibile.

 

BOLI SISTEMICE

În cazul bibilicilor, ttineretul este sensibil la salmonelozele produse de Salmonella enteritidis, S. typhimurium sau S. gallinarum pullorum.

Erizipelul este produs de Erysipelothrix rhusiopathiae și induce o stare de prostrație și moarte rapidă (mortalitate aproximativ 10%).

Dintre bolile sistemice amintim colibacilozele, însă colisepticemia e foarte rar întalnită la bibilici și

streptococia, septicemia streptococica fiind neobișnuită la bibilici.

 

TRATAMENT

În general, tratamentele antimicrobiene pentru bibilici, sunt identice cu cele ale găinilor.

Se pot administra ENROFLOXAROM 10%, DOXIROM 10%, OXITETRACICLINA RO 50%, ROMETRONIDAZOL în asociere cu COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL, VITA B COMPLEX, NUTRIVITAMINOMIN.

 

 

Dr. Cătălin Tudoran

Șef Laboratorul de Diagnostic Romvac