
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR), organizație reprezentativă pentru fermierii de cultură mare și unitățile de procesare primară, atrage atenția asupra unei situații de maximă urgență care afectează direct accesul fermierilor la schemele de sprijin gestionate prin APIA.
În ultima perioadă, un număr semnificativ de fermieri s-au confruntat cu refuzul unor unități administrativ-teritoriale de a elibera adeverințele necesare depunerii cererilor APIA, pe motivul existenței unor presupuse datorii la bugetul local.
Această practică generează blocaje majore în accesarea subvențiilor agricole și afectează direct capacitatea fermierilor de a-și desfășura activitatea și de a asigura continuitatea exploatațiilor.
Unele autorități locale justifică această condiționare prin modificări legislative recente, respectiv prin abrogarea, prin OUG nr. 7/2026, a unei prevederi din HG nr. 1571/2022 care interzicea explicit condiționarea eliberării adeverințelor de plata obligațiilor fiscale. Forumul APPR consideră această interpretare ca fiind eronată și abuzivă.
Abrogarea unei interdicții exprese nu poate fi interpretată ca acordând autorităților un drept discreționar de a condiționa emiterea unui act administrativ de îndeplinirea unor obligații care nu au legătură cu obiectul acestuia.
Mai mult, în numeroase cazuri semnalate:
- obligațiile invocate nu sunt scadente (de exemplu, termenele fiind stabilite ulterior, precum 30 septembrie);
- sau nu aparțin fermierilor, ci proprietarilor terenurilor, în situațiile în care exploatarea se realizează în baza contractelor de arendă.
Forumul APPR subliniază că adeverințele solicitate în cadrul procedurilor APIA au un rol strict administrativ – de certificare a utilizării terenurilor – și nu trebuie transformate într-un instrument de constrângere fiscală.
Condiționarea eliberării acestora de situația fiscală, în special a unor terți, depășește scopul legal al documentului și poate genera consecințe economice grave, inclusiv pierderea subvențiilor, penalități și destabilizarea activității agricole.
În acest context, Forumul APPR solicită:
- emiterea de urgență a adeverințelor necesare fermierilor, fără condiționări legate de situația fiscală;
- respectarea cadrului legal și a scopului administrativ al acestor documente;
- separarea clară între obligațiile fiscale și dreptul fermierilor de a accesa schemele de sprijin APIA.
Atragem atenția că orice întârziere sau refuz nejustificat poate produce prejudicii semnificative într-un sector deja vulnerabil și dependent de respectarea strictă a termenelor administrative.
Forumul APPR face apel la responsabilitate instituțională, la respectarea principiilor de legalitate și proporționalitate și la sprijinirea activă a fermierilor în accesarea fondurilor care le sunt destinate.
Solicităm instituțiilor competente să dispună, de urgență, măsurile necesare pentru remedierea acestei situații și pentru asigurarea unui tratament corect și nediscriminatoriu pentru toți fermierii.
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) este o structură profesională federativă, formată din producători agricoli și reprezentanți ai lanțului profesional agricol din România, înființată în anul 2012. Forumul APPR este vocea activă a fermierilor și procesatorilor din agricultură, membră a Confederației Europene a Producătorilor de Porumb (CEPM) și a platformei europene Farm Europe – activă în reprezentarea intereselor legitime ale filierelor agricole europene. FAPPR furnizează asistență tehnică, economică și legislativă pentru membrii și organizațiile profesionale ale fermierilor din România afiliate.
