Mesajul Elenei Andrei, Responsabil Promovare Forumul APPR
Trebuie să știți că odată ce ați făcut primul pas în agricultură, nu mai există cale de întoarcere. Agricultura este ca o dragoste iremediabilă, este asemeni marilor iubiri ce nu se sfârșesc și continuă pe repeat în fiecare viață.
Exemple ale unor femei de succes din agricultură sunt multiple, femei ce vor perpetua și striga iubirea lor de agro sub diverse forme, pe diferite voci, fie că sunt fermieri, corporatiste sau oameni de asociație.
Caracterul masculin al acestui domeniu reprezintă prima provocare pe care femeile o pot întâmpina în momentul în care hotărăsc să activeze în agribusiness. Este cu certitudine o decizie importantă, însă tot una din caracteristicile acestui domeniu transformă decizia în una ce ar trebui să nu mai țină cont de nimic altceva, decât de importanța lui.
Ce altceva mai înălțător am putea face, decât această meserie ce prin rezultatele ei hrănește oamenii?
Când privesc în urmă, lucrurile ce îmi păreau grele, piedicile și barierele pe care le-am întâmpinat par doar niște amintiri prăfuite de timp, căci realizările reușesc să le umbrească.
Asemenea oricărui alt job, fără dedicare nici în agricultură nu putem atinge performanța. Este nevoie de perseverență, de încredere și de curaj, iar ce este cu adevărat fascinant este că provocările pe care le întâmpini, reprezintă totodată și o actualizare permanentă. Nu există monotonie în domeniul acesta, nu ne putem rutina, deși, am putea presupune că ciclul unei plante este similar în fiecare an, dar evoluția ei este diferită, alături de toți factorii ce i-ar putea influența dezvoltarea.
Pentru mine pasiunea pentru agricultură reprezintă cel mai bun stimulent, faptul că am posibilitatea dincolo de munca intelectuală pe care o depun, să merg în câmp, să simt pământul sub tălpi și să urmăresc evoluția culturilor, să mă conectez într-o manieră atât de brută, nefinisată cu realitatea agricolă, este poate una din cele mai bune rampe de lansare. Căci, trebuie să știți, dragostea pentru agricultură începe în câmp, în solul reavăn acolo unde plantele iau viață.
Femeilor ce deja activează în acest domeniu le doresc un an plin de realizări, iar celor ce încă nu sunt convinse că agricultura este o artă, le recomand să caute în sufletele lor latura aceea artistică și să îmbrățișeze această chemare!