Legislația privind produsele de protecție a plantelor a fost actualizată!

În ședința de Guvern din 2 octombrie 2025 a fost adoptată Ordonanța de urgență prin care se actualizează cadrul legal referitor la produsele de protecție a plantelor.

Noile prevederi întăresc legislația existentă și aduc clarificări în ceea ce privește fabricarea, ambalarea, etichetarea, depozitarea, comercializarea, importul, exportul și utilizarea acestor produse. Scopul principal este reducerea riscurilor asupra sănătății oamenilor, a mediului și a culturilor agricole.

Ordonanța consolidează și sistemul de control oficial, conform normelor europene, pentru a preveni comerțul ilegal și pentru a garanta folosirea responsabilă a produselor de protecție a plantelor. De asemenea, sunt prevăzute sancțiuni clare pentru nerespectarea regulilor, care vor fi comunicate și Comisiei Europene.

Prin această actualizare, România își respectă obligațiile ca stat membru al Uniunii Europene și își consolidează angajamentele asumate în procesul de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).

Elaborarea actului normativ a fost realizată în dialog cu fermierii, industria de profil și actorii implicați în comercializarea produselor de protecție a plantelor.