Syngenta a organizat în data de 24 iunie a.c. un eveniment dedicat pomiculturii, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni. Specialiştii companiei au prezentat lotul demonstrativ unde s-a utilizat programul tehnologic Syngenta de protecție în cultura mărului. Cu ocazia acestei întâlniri, reprezentanţii Syngenta au prezentat şi noul sistem RemDry™, dezvoltat în parteneriat cu Ecomembrane și Uptofarm, o companie externalizată a Departamentului de Științe Agricole, Silvice și Alimentație (DISAFA) a Universității din Torino, Italia.
Din echipa Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni au făcut parte directorul general Mihail Coman, directorul de proiect Mirela Călinescu şi Cristian Marin, specialistul în protecţia plantelor.
Deschiderea evenimentului de la ICDP Mărăcineni i-a revenit directorului general al institutului, domnul Mihail Coman, care le-a mulţumit fermierilor pentru participare. “De doi ani suntem sub presiunea atacurilor de boli şi dăunători. Apariţia unor rase rezistente reprezintă o problemă acută, iar rapănul este o adevărată provocare. Aşteptăm ca cercetarea genetică să rezolve aceste probleme. Împreună cu Syngenta căutăm soluţii rapide şi eficiente de combatere”, a precizat Mihail Coman.
O prezentare interesantă a fost susţinută de cercetătorul Cristian Marin care vorbit despre condiţiile climatice şi influenţa acestora asupra culturilor pomicole. “Am avut o iarnă blândă, dar primăvara a fost ploioasă, un aspect propice apariţiei infecţiilor de boli. Anul acesta este unul favorabil făinării, cu un risc crescut asupra producţiei. La dăunători avem probleme cu afidele şi cu viermele merelor, dar am intervenit cu tratamente specifice. Situaţia fitosanitară a loturilor este relativ bună şi sperăm la o recoltă pe măsură”, a declarat Cristian Marin.
Compania Syngenta a fost reprezentată de directorul de comunicare și relații publice Andrei Măruţescu, expertul tehnic Livia Roșu, specialistul Nicolae Chilafu, directorul tehnic Baris Uckesen şi reprezentantul de vânzări Marieta Larion.
Programul tehnologic Syngenta pentru cultura de măr
Livia Roșu, expert tehnic Syngenta România, a prezentat programul tehnologic la cultura de măr, după care a răspuns întrebărilor adresate de fermierii interesaţi de soluţiile de protecție împotriva bolilor şi dăunătorilor.
Rapănul sau urâţenia mărului este cauzat de ciuperca Venturia inaequalis care poate apărea încă de la începutul primăverii, atunci când temperatura este mai mare de 7 grade Celsius, fiind favorizat de umiditate, mai exact de zilele în care apa rămâne timp de mai multe ore pe frunzele pomilor.
“Schimbările de climă provoacă probleme majore în culturile pomicole. De aceea, recomandăm o monitorizare atentă şi tratamente preventive. Pentru rapăn, Syngenta recomandă trei tratamente, în prima fază: alungirea inflorescenței, buton roz, inflorit aplicarea fungicidului Chorus® 50 în doză de 0,45-0,75 kg/ha, începând cu scuturarea petalelor şi creșterea fructelor se intervine cu 0,2 l/ha Score® 250EC un produs consacrat, iar ca și produs de contact este recomandat Bravo®, în doză de 2,5 l/ha, care poate fi utilizat de la faza de urechiuşe până la scuturarea petalelor”, a recomandat Livia Roşu.
Făinarea este o boală produsă de ciuperca numită Podosphaera leucotricha, care iernează în principal sub formă de miceliu de rezistență între solzii mugurilor și pe lăstarii atacați. Primăvara devreme, la suprafața organelor atacate se formează conidiile ciupercii, care, în condiții favorabile, realizează noi infecții.
“Făinarea se poate manifesta pe toată durata perioadei de vegetație, până la căderea frunzelor. Tratamentele încep să fie aplicate înca de la faza de dezmugurit, respectiv în luna aprilie. Atacuri puternice pot avea loc și la sfârșitul lunii mai și începutul lui iunie. Apariția ciupercii poate fi favorizată de umiditate atmosferică ridicată de peste 80%, dar și de temperaturile mari. Pentru făinare, programul tehnologic prevede fungicidele Thiovit Jet® în doză de 5-8 kg/ha şi Topas®, 0,3 l/ha până la 0,5 l/ha, în funcţie de incidenţa atacului”, a explicat reprezentantul tehnic.
„De asemenea, bolile de depozitare pot fi controlate cu produs Switch® 0.8-1 kg/ha. Sunt recomandate două tratamente, primul aplicat cu 21 de zile înainte de recoltare, urmat de al doilea, cu 7 zile inainte de recoltare”, a adăugat Livia Roşu.
Pentru combaterea dăunătorilor Syngenta propune o schemă complexă. Astfel, în prima parte a perioadei de vegetație sunt recomandate insecticide precum Karate Zeon®, în doză de 0,225 l/ha, Affirm® Opti în doză de 2 kg/ha împotriva insectelor minatoare, a moliei cojii. Dupa scuturarea petalelor, Vertimec®, 0,75-1,125 l/ha, ideal în controlul acarienilor, mai tarziu recomandăm Voliam Targo®, 0,75-1,13 l/ha, pentru combaterea acarienilor, insectelor minatoare şi a viermelui merelor. Strategia de control continuă cu Affirm® Opti în doză de 2 kg/ha pentru combaterea generațiilor următoare ale viermelui merelor şi pentru combaterea insectelor minatoare. Affirm® Opti are o formulare inovatoare, dedicat pomilor fructiferi, are timp de pauză scurt și răspunde cerințelor lanțului alimentar.
Expertul tehnic a subliniat importanța respectarii bunelor practici agricole și relevanța combaterii integrate a dăunătorilor, punând accent pe importanța măsurilor preventive pentru reducerea populațiilor dăunătoare de acarieni și combinarea controlului chimic cu folosirea prădătorilor naturali (Phytoseiidae, Coccinellidae etc.).
“Sunt foarte importante tratamentele preventive, momentul aplicării atât din punct de vedere al stadiului de dezvoltare al culturii cât și al stadiului de dezvoltare al patogenului, tehnica de aplicare joacă, de asemenea, un rol foarte important în reușita tratamentelor. Calitatea, uniformitatea aplicării produselor pentru protecția plantelor asigură 50% din reuşita tratamentelor. Totul pleacă de la o bună aplicare şi de la respectarea întru totul a indicaţiilor privind cantitatea de substanţă aplicabilă strict pe unitatea de suprafaţă. Apa este doar purtătorul substanţei active, de aceea este important să se respecte doza pe suprafaţă. De asemenea, este foarte importantă calibrarea echipamentului şi evitarea excesului de volum de soluţie”, a mai spus Livia Roşu.
RemDry™ o soluţie sustenabilă oferită fermelor pentru de gestionarea efluenților care conțin reziduuri de produse de protecţia plantelor
La rândul său, Andrei Măruţescu, director de comunicare şi relaţii publice, a vorbit despre noul sistem RemDry™, nu înainte de a aminti de sistemul Heliosec, care se află la Institutul de la Mărăcineni de aproape 3 ani.
Echipamentul a fost dezvoltat de Syngenta în parteneriat cu Ecomembrane și Uptofarm, o companie externalizată a Departamentului de Științe Agricole, Silvice și Alimentație (DISAFA) a Universității din Torino, Italia. Nou sistem de gestionare a efluenților care conțin reziduuri de produse fitosanitare, Remdry™, vizează problematica măsurilor de protecţie a surselor de apă. Sistemul beneficiază de o garanție de 2 ani, fiind alcătuit dintr-un rezervor de colectare de 2.500 de litri și o platformă mobilă ce se comercializează în două variante, de 36 mp, respectiv de 72 mp, în funcţie de echipamentele de stropit. Compania nu va face profit din vânzarea acestui echipament, pentru că nu va comercializat de Syngenta. El poate fi achiziţionat de la producătorul din Italia, preţul lui fiind de aproximativ 2.500 de euro.
“RemDry™ este o soluţie sustenabilă oferită fermelor pentru gestionarea efluenților care conțin reziduuri de produse fitosanitare. Sistemul prezintă un design inovativ al rezervorului şi o platformă mobilă pentru colectarea efluenţilor, oferind flexibilitate fermierilor.
Platforma de colectare a efluenţilor este fabricată dintr-o membrană din PVC robustă şi rezistentă, fiind uşor de asamblat, utilizat şi demontat. Ea se utilizează în timpul pregătirii soluţiei de stropit, pentru curăţarea şi golirea volumului rezidual din rezervor şi pentru curăţarea echipamentelor de stropit. Efluenţii sunt astfel colectaţi şi transferaţi în rezervorul RemDry™ cu ajutorul unei pompe.
Rezervorul este construit din oţel şi are o formă de octogon, fiind prevăzut cu un acoperiş transparent şi cu guri de aerisire pe toate laturile. El este uşor de instalat, fără a fi necesară fixarea sau montarea lui pe o suprafaţă de beton. Lumina soarelui şi vântul evaporă apa, lăsând în urmă reziduuri solide de produse pentru protecţia plantelor depuse pe folia internă a rezervorului. Ulterior, folia care îmbracă rezervorul este colectată şi neutralizată ca deşeu periculos printr-un sistem de colectare specializat. Sistemul RemDry ™are avantajul flexibilităţii şi este recomandat a fi folosit de asociaţiile de producători”, a explicat Andrei Măruţescu.
Cu această ocazie, invitaţilor li s-au prezentat şi loturile demonstrative ale Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni, care au vizat mai multe varietăţi de prun, măr, cireş precum şi coacăze. Evenimentul a fost extrem de apreciat de pomicultori, care au solicitat informaţii specialiştilor Syngenta cu privire la tratamentele de protecţie, în contextul legislaţiei europene actuale.