Autori: Dr. Ec. Ancuța MARIN, Dr. Ing. Rodica CHETROIU, Ing. Lidia IURCHEVICI
Studiul de față este cuprins în Programul intern de cercetare al ICEADR pe anul 2020 și este subvenționat de la bugetul de stat. În cadrul lui, are loc o analiză a pieței laptelui de vacă în perioada 2014-2019 și cuprinde elemente referitoare la structura dimensională a exploatațiilor, date privind efectivele de animale, producția internă de lapte de vacă, informații privind costurile de producție la nivelul anului 2019, importul și exportul de lapte de vacă, cererea și oferta de lapte, prețul de valorificare a laptelui.
Lipsa informațiilor despre piața agroalimentară, atractivitatea redusă a asocierii pentru producătorii agricoli, eficacitatea scăzută a contractelor dintre operatorii economici, lipsa instalațiilor de ambalare și etichetare și inexistența burselor agricole funcționale sunt principalele cauze care au determinat gradul redus de integrare pe piață a produselor agricole românești. Fermierii medii și mici acționează în necunoștință de cauză când iau decizii, consecința fiind pierderi la toate nivelurile și diminuarea substanțială a competitivității. Piața agroalimentară românească este încă departe de performanțele din celelalte state membre, ceea ce face ca decalajele de productivitate să devină și mai accentuate. Cu toate acestea, locul ocupat de țara noastră la multe dintre produsele de origine animală întărește concluzia existenței unui potențial de producție semnificativ al sectorului agroalimentar românesc.
La sfârșitul lunii aprilie 2019, în țară existau 522.284 exploatații de creștere a vacilor de lapte, cu 9.567 mai puține față de anul 2018 (o scădere de 1,8%), totalizând un număr de 1,37 milioane de vaci, cu aproximativ 6% mai scăzute efective față de anul 2018. Mărimea medie a unei ferme de vaci era de 2,63 vaci, cu 4% mai mică față de anul anterior. Se continuă, astfel, tendința descendentă pe care se află în ultimii ani sectorul de creștere a vacilor de lapte în România. Așadar, peste 80% din exploatații sunt de fapt gospodăriile țărănești, ale căror producții nu sunt destinate pieței, ci consumului familial. Cea mai ridicată pondere a numărului de vaci se regăsește în categoria 1-2 capete (41,17%), urmată de categoria 3-5 capete (19%), iar cea mai mică pondere se regăsesțe în categoria 51-100 capete (4,05%). În fermele mari, cu peste 100 capete, se regăsesc 8,27% din totalul vacilor din România (Graficul 1).
Conform datelor de la INS, evoluția efectivelor de bovine indică o tendință generală de scădere, în intervalul 2014-2019, de la 2.069 mii capete, la 1.923 mii capete. La fel și efectivele de vaci, bivolițe și juninci, care au scăzut de la 1.307 mii capete, la 1.241 mii capete. Ritmul mediu anual pentru efectivul de bovine este negativ, de -1,45% pe an, înregistrându-se o valoare a coeficientului de variație de 2,8%. Se poate observa faptul că, în cazul efectivelor de vaci, bivolițe și juninci, ritmul anual este, de asemenea, negativ, de -1,03%, iar coeficientul de variație este de 2%.
Producția internă de lapte de vacă și bivoliță a avut un trend în general descendent din anul 2014, an în care s-au înregistrat 44.015 mii hl, ajungându-se în anul 2019 la o cantitate de 39.753 mii hl (-9,7%). (Graficul 2). Evoluția producției de lapte a urmat, în general, evoluția în scădere a efectivelor de vaci de lapte. Ritmul mediu anual pentru producția de lapte pe perioada 2014-2019 este negativ, de -2,02%, înregistrându-se o abatere standard de 1.445,16 mii hl față de media producției, cu un coeficient de variație mică, de 3,00 % (Graficul 2).
Cererea de lapte de vacă în perioada studiată a variat și a avut o tendință descendentă începând cu anul 2017, astfel că, în anul 2019 s-a înregistrat un consum de 252,9 l/cap de locuitor, situându-se aproape de nivelul anului 2014. Oferta de lapte pe piață a crescut cu 6,8% în 2019 față de anul 2014, datorită dublării importurilor, și nu pe seama producției interne de lapte, care a scăzut cu 10,9%. (Graficul 3).
Au fost estimați indicatorii economici pentru anul 2019 pentru 3.500 l/cap vacă și pentru o producție de 6.000 l/cap vacă. În cadrul cheltuielilor totale, cea mai mare pondere o dețin cheltuielile variabile (74,1-78,1%), urmate de cheltuielile cu forța de muncă (18,6-24,4%). În privința cheltuielilor pentru producția principală, acestea sunt cu 55,6% mai mari la 6.000 l, față de 3.500 l, însă costul pe unitatea de produs este mai mic cu 9,4% (Graficul 4) .
În ceea ce privește structura cheltuielilor variabile, se observă faptul că cheltuielile cu furajele dețin cea mai ridicată pondere (73-78%), urmate de cheltuielile cu materialul biologic (13-15%). Atât valoarea producției principale (laptele), cât și produsul brut au valori mai ridicate cu 71% la 6.000 l față de 3.500 l. Costul de producție al laptelui este de 1,27 lei/l la o producție medie de 3.500 l/cap și se reduce cu 9,4% la o producție de 6.000 l/cap, ajungând la valoarea de 1,15 lei/l, prețul mediu de valorificare la poarta fermei fiind de 1,35 lei/l. Este evident faptul că, la o producție scăzută (3.500 l), indicatorii arată un rezultat financiar mai slab (6,7% rata venitului impozabil, respectiv 12,7% rata venitului net cu subvenții), însă, pentru 6.000 l/cap (aproximativ 20 litri/cap/zi), se obține o rentabilitate satisfăcătoare, respectiv 17,5% rata venitului impozabil și 23,1% rata venitului net cu subvenții (Graficul 5).
Analizând prețul de producție pentru laptele de vacă pe piața românească comparativ cu câteva din principalele țări europene (Graficul 6), rezultă că în perioada 2014-2018 trendul prețului de producției pentru laptele de vacă este descrescător pentru toate statele analizate, cu ușoară tendință de creștere începând cu 2017. După cum se observă, în România, prețul de producție pentru laptele de vacă a avut un trend descrescătot pe toată perioada analizată, media calculată fiind de 528,7 UDS/tonă mult peste mediile calculate în statele europene (peste 11% față de Grecia și până la 53% față de Ungaria). Cel mai mare preț de producție pentru laptele de vacă s-a înregistrat în România în 2014 (624 UDS/tonă), iar cel mai mic a fost în Ungaria în 2016 (268,4 USD/tonă). Toate acestea demonstrează, încă odată, cât de puțin performantă este creșterea bovinelor în România, prețul de producție ridicat răsfrângându-se asupra prețurilor de desfacere mari.
Sectorul creșterii bovinelor pentru lapte se află într-un declin atât din punct de vedere al efectivelor, cât și al producțiilor, acesta activând pe o piață cu concurență neloială, afectată de importuri masive, ce descurajează și afectează profund producătorii autohtoni. Diferența mare de la prețul/litru la poarta fermei de 1,15-1,35 lei la 5-5,5 lei cât este în magazine ne face să ne întrebăm cât de rentabilă este creșterea bovinelor pentru lapte și ce îi determină pe crescători să continue această activitate.
Este necesară o mai bună integrare a producătorilor pe piață și la nivelul lanțurilor scurte de aprovizionare. Pentru producătorii mai mici, accentul este pus pe stimularea asocierii, în timp ce pentru marile ferme este necesară direcția investițiilor în modernizare, cu accent pe sectoarele care au cea mai mare valoare adăugată și cel mai mare potențial pentru export. Posibilitatea comercializării produselor alimentare obținute la nivel local prin lanțuri scurte și prin piețe locale trebuie să devină o componentă importantă a sectorului. Astfel, vânzarea directă a produselor proaspete va reprezenta o sursă importantă de venit pentru o mare parte dintre micii fermieri.
În acest context, pentru realizarea unor produse de înaltă calitate, fermierii și producătorii trebuie să acorde o atenție sporită materiei prime utilizate și originii acesteia, îmbunătățirii tehnicilor de producție și prelucrare și respectării standardelor de bunăstare a animalelor, de mediu și de muncă. Pe de altă parte, consumatorii și comercianții se bazează tot mai mult pe logo-urile și sistemele de certificare existente la nivel național, deoarece acestea furnizează informații de încredere cu privire la atributele produsului și ale procesului de fabricație.
Consumatorii români au nevoie o gamă variată şi de calitate de produse alimentare diversificate, inclusiv produse tradiționale regionale și locale. Pentru a îndeplini această cerere, este necesară dezvoltarea de mărci de produse promovate de fermierii care pot îndeplini standardele cerute și condițiile de aprovizionare și furnizare. Pentru a ajunge la rezultatele dorite, fermierii și procesatorii au nevoie atât de sprijin tehnic și de informații pentru creșterea calității produselor prin integrarea producătorilor primari în scheme de calitate, cât și de sprijin pentru investiții.