O lecţie de profesionalism ştiinţific, la Staţia de ameliorare NPZ din Germania

statia NPZ

Jurnaliştii invitaţi de compania Rapool în info trip-ul din Germania, cu ocazia Congresului Internațional de Rapiţă de la Berlin, au avut oportunitatea unei perspective exclusiviste asupra a tot ceea ce înseamnă în practică ameliorarea şi genetica culturii de rapiţă. În cea de a treia zi a Info Trip-ului, prima oprire a fost la AgroBioTechnikum, centrul de inovaţie şi biotehnologie NPZ.

Acest centru, NPZ Innovation, s-a înfiinţat în anul 2013 şi are în prezent 45 de angajaţi. El deserveşte partea de tehnologie moleculară, bioinformatică, fitopatologie şi tot ceea ce înseamnă tehnologia genetică a seminţei. NPZ se ocupă de produsele moleculare, respectiv metodele moleculare, markeri moleculari, rezidenţa moleculară la diverşi agenţi patogeni. Aparatura ultraperformantă şi de precizie permite identificarea toleranţelor moleculare prin metode de biotehnologie modernă. Testarea genetică poate dura până la 10-12 ani, pentru a determina o toleranţă moleculară şi a scoate o varietate genetică cu rezistenţă.

“Este un proces complex şi greu de cuantificat, când lucrezi într-un astfel de sistem de cercetare. Totodată, este o muncă asiduă care necesită costuri foarte mari”, au subliniat specialiştii centrului NPZ Innovation.

Vizita jurnaliştilor a continuat apoi la Staţia de ameliorare Norddeutsche Pflanzenzucht H.-G. Lembke KG (NPZ). Gazdă primitoare a fost Vicepreşedintele UFOP, Dietman Brauer, proprietarul fermei şi al centrului de ameliorare, care a făcut prezentarea istoricului, de la înfiinţare până în prezent, subliniind totodată şi importanţa acordată cercetării şi inovării în domeniul plantelor oleaginoase şi a rapiţei.

Centrul de ameliorare este situat pe Insula Poel, în partea germană a Mării Baltice şi are în spate istoria şi tradiţia familiei de fermieri Lembke, ce datează de mai bine de 120 de ani. La situl său din Groß Lüsewitz, Staţia de ameliorare NPZ operează în sere cu o capacitate de aproximativ 500 m² pentru cultivarea materialului vegetal, dar şi într-o zonă experimentală de 65 de hectare unde sunt loturile de reproducere și de testare a performanţelor materialului genetic. Inovaţia şi cercetarea au demonstrat, că pe lângă încrucișarea clasică a componentelor parentale selectate, biotehnologia este un factor important în creșterea şi dezvoltarea plantelor moderne.

„Bine ati venit la noi acasă. Bunicul meu din partea mamei, Gans Lembke, 1877-1966, a pus bazele acestei ferme. Astăzi sunt bucuros că am reuşit să readuc fermei performanţa insuflată de bunicul meu, pasionat de cultura de rapiţă. Am ajuns la această performanţă prin dăruire, multă muncă, disciplină şi corectitudine. Aveţi şansa nu numai de a fi fost prezenţi la Congresul Internațional de Rapiţă din Berlin, dar și de a obține informaţii unice asupra ameliorării și producției de material semincer de rapiță, aici, direct de la sursă”, a precizat Dietman Brauer.

dietmar brauer

În continuare, Dr. Andreas Girke, responsabilul culturii de rapiţă din cadrul Staţiei de ameliorare(NPZ), i-a condus pe ziarişti în vizita efectuată prin centrul de cercetare şi ameliorare, oferindu-le acestora informaţii extrem de preţioase.

“Rapiţa, graţie importanţei sale, este numită şi cultura viitorului. Cu toate acestea, şi ca urmare a evoluţiei, se impun metode noi de ameliorare, cultivare și prelucrare. Numai o calitate excelentă a semințelor asigură performanța maximă a unui soi. În laboratorul GC, prin testele NIRS și în laboratorul de semințe, monitorizăm calitatea semințelor noastre și ne asigurăm că soiurile noastre satisfac cerințele tot mai mari de calitate ale clienților și consumatorilor noștri.

În paralel cu testele de laborator, semințele sunt verificate pentru stocare, omogenitate și fertilitate într-o cultură de urmărire internă, pe teren. Pentru ca o varietate de seminţe de rapiță să se depună la Oficiul Federal sau la Oficiul Internațional pentru Soiuri trebuie parcurs un drum lung. Materialul genetic este testat câțiva ani şi doar cei mai buni candidați sunt selectați. În testele de performanță care se derulează pe mai mulţi ani și pe mai multe situri, hibrizii sunt testați în întreaga Europă, iar cei mai buni candidați sunt în cele din urmă înregistrați pentru procedurile oficiale de aprobare a soiurilor. De aceea, drumul unei varietăţi parcurge între 8 și 12 ani.

Un hibrid nou trebuie să prezinte o valoare genetică superioară şi o îmbunătățire semnificativă pentru producția vegetală în comparație cu soiurile comparabile aprobate. Pe lângă îndeplinirea valorii culturale naționale, fiecare varietate trebuie să treacă și examenul de înregistrare. Soiurile trebuie să fie distincte, uniforme și stabile, conform procesului DUS. În cazul în care procesul se desfășoară fără probleme pe parcursul a doi ani, hibridul poate obţine un raport DUS pozitiv – respectiv primul pas spre omologare. Adesea se impune şi un al treilea an de testări DUS. Toți candidații WP3 înregistraţi sunt plasaţi în studiile varietate federale (BSV), varietăţile cele mai promițătoare din PL3 (ascensiune directă) și hibrizii autorizaţi sunt cultivaţi și testaţi în încercări locale (LSV). Numai aşa comercializarea hibrizilor noştri poate începe. Trebuie să treacă ani de zile, ca varietăţile să fie testate la nivel regional şi recunoscute official. Numai astfel de hibrizi sunt gata pentru cultivarea practică”, a explicat amelioratorul.

statia NPZ 1

Reprezentantul Business Press Agricol prezent la conferinţă şi info-trip a stat de vorbă cu Rene Brand, Product Manager WOSR, cel care i-a însoţit pe jurnalişti pe parcursul vizitei.

“Rapiţa este una dintre cele mai importante culturi din Europa, ocupând o suprafață de peste 7,5 milioane de hectare. Solicitările în continuă creștere a uleiului de rapiță și dar a făinii de rapiță în Europa, fac din această cultură una de top. Rapiţa poate fi folosită atât în alimentaţie, cât şi ca biocombustibil, fiind totodată şi o plantă foarte bună pentru producerea de miere. La rapiţă, foarte importantă este rotaţia culturilor, alegerea plantelor premergătoare şi bineînţeles a hibrizilor. Schimbările climatice vin cu multe provocări pentru această cultură. În aceste trei zile cred că v-am convins de interesul cercetătorilor, amelioratorilor şi specialiştilor în ceea ce priveşte cultura de rapiţă.

Compania RAPOOL are în spate o tradiţie care a demonstrat prin cercetare şi inovare eficienţa hibrizilor lansaţi în piaţă în fiecare an, ca o dovadă de autodepăşire ştiinţifică. Foarte căutată, rapiţa dă un randament bun şi din punct de vedere al producţiei, dar şi al investiţiei. Mulţumindu-vă pentru participare şi pentru faptul că aţi consemnat zilnic pe site-urile revistelor informaţii de la congres, am convingerea că a fost o experienţă profesională şi ştiinţifică care vă va determina să promovaţi în revista dumneavoastră compania RAPOOL”, a subliniat Rene Brand la finalul discuţiei.

rene brand

Într-adevăr, a fost o experienţă extraordinară, dar şi lecţie de profesionalism ştiinţific de înaltă clasă. Mulţumim companiei Rapool pentru invitaţia de a lua parte la acest eveniment de top!

Geo Beldiman