Ioan Gociman, Asociația Aberdeen Angus din România: “Pentru noi a fost un an foarte bun, am înscris în cadrul asociației de la 1 ianuarie în jur de 250 de ferme noi, iar mai bine de 60% dintre fermierii înscriși anul acesta sunt tineri!”
Ioan Gociman este director tehnic executiv la Asociația Aberdeen Angus din România. Pe 29 septembrie 2020 a participat în calitate de Speaker și Invitat în cadrul evenimentului “Fermier în Linia Întâi în Transilvania și Maramureș – Xgroup Meetings Agriculture”, parte a celei de-a 5-a ediții RALF – Romanian Agriculture Leadership Forum.
Vă prezentăm un sumar al intervenției domnului Ioan Gociman din cadrul evenimentului:
„Pentru noi a fost un an foarte bun, am înscris în cadrul asociației de la 1 ianuarie până astăzi mai bine de 250 de ferme noi, vorbim despre ferme mici și medii. Este foarte îmbucurător pentru noi că mai bine de 60% din fermele înscrise anul acesta sunt fermieri tineri, de-o vârstă cu noi sau mai mici. Iată că la nivel național se poate da un exemplu. La nivelul asociației, dacă vorbim de toată țara, avem exemple la extreme. Din păcate avem fermieri în Dobrogea sau în Bărăgan, în Călărași care din cauza secetei, din cauza culturilor calamitate au fost nevoiți să vândă mai bine de jumătate din efectivul de taurine din rasa Aberdeen Angus. Sau în zona județului Sibiu, Mureș, Alba unde producția a fost foarte mare la siloz porumb, fermierii vor să se dezvolte.
Într-adevăr, au fost câteva luni în care piața a fost blocată și se simt efectele pandemiei pentru că cea mai mare parte din Horeca nu a funcționat și în continuare nu funcționează la nivelul optim sau la nivelul normal. Pe tot acest lanț al producției, al trasabilității au fost afectați toți fermierii pentru că fermele de îngrășare nu au mai avut unde să vândă carcase în hoteluri, în restaurante cât sau în cantine. Automat fermierii au rămas cu efective foarte mari. Această pandemie a durat 3 luni pe hârtie, dar fizic a durat mult mai mult și va mai dura până își va reveni complet piața. Există costuri în funcție de regiuni, în funcție de managementul și tehnologiile fiecărei ferme de la 1,5 euro până la 2,5 euro pe cap de animal pe zi în care înglobăm costurile de furaje, salariile angajaților, costul motorinei. Într-adevăr este o diferență față de vaca de lapte. La vaca de lapte dacă ai un surplus de producție trebuie să îl vinzi.
Seria de Xgrupuri “Fermier în Linia Întâi” este un proiect al comunității marilor fermieri RALF, realizat de BORO Communication, în parteneriat cu Corteva Agriscience România și CEC Bank.
Foto© Ioan Gociman