Dr. Bioch. Ana Elena Cișmileanu
Se știe că digestibilitatea furajelor pentru bivolițele de lapte este puțin diferită de cea pentru vaci, în sensul în care proteina brută a furajelor nu are diferențe de digestibilitate, dar substanța uscată și celuloza sunt mai eficient digerate la bivolițe decât la vaci. Populația microbiană din rumen este mai numeroasă, azotul bacterian produs în rumen este semnificativ mai mare și producția de acizi volatili este mai mare, toate acestea făcând ca bivolițele să utilizeze mai eficient furajele de calitate mai slabă. Și aceasta chiar dacă ele au o capacitate de ingestie mai redusă decât la vaci.
Cerințele în energie pentru bivolițe variază între 53,7 – 102 MJ/zi (5,4 – 10,4 UN), iar cele de proteină digestibilă între 390 – 620 g/zi, în funcție de greutatea corporală și starea fiziologică, astfel că cerințele în energie sunt cu circa 18% mai mari față de vaci, dar cerințele de proteină sunt cu circa 38% mai mici decât la vaci.
La bivolițele de lapte, se practică hrănirea diferențiată sezonier și bazată pe tipul de hrănire voluminos. Vara se hrănesc la pășune, chiar de calitate inferioară, pe pășuni permanente, dar mai ales temporare. În perioada de stabulație, se hrănesc cu nutrețuri fibroase de calitate mai slabă, grosiere din abundență, frunzare, suculente (siloz, gulii, bostănoase), dar și cu borhoturi, tăiței de sfeclă. Concentratele se administrează într-o proporție redusă și numai la bivolițele cu o producție bună, utilizându-se în special tărâțele, în amestec cu rădăcinoasele și tuberculiferele. Rația cuprinde circa 50 kg masă verde (vara) sau 8 – 10 kg fibroase-grosiere și 25 – 30 kg suculente (iarna).
Cerințele nutriționale pentru bivolițele de lapte țin cont de 2 particularități ale acestei specii și anume morfo-fiziologia particulară a tubului digestiv și conținutul ridicat în S.U. al laptelui (17,5% în medie). Pentru necesarul de substanță uscată al rației, se ia în considerare greutatea vie dar și conținutul în S.U. al laptelui. Norma recomandată este de 92 g / kg greutate metabolică, sau 2,54 kg S.U./100 kg greutate vie. Astfel, bivolițele performante, cu peste 8 kg lapte/zi, au nevoie să li se asigure prin rație 14,5 kg S.U. totală pe zi.
Și structura fibrilară a nutrețurilor este importantă pentru fiziologia rumenului bivolițelor. Insuficiența fibrelor din rație dertermină fermentații adesea nedorite (propionice și, mai ales, butirice), cu efecte negative asupra procentului de grăsime din lapte și a sănătății bivolițelor, provocând tulburări digestive grave (acidoza, cetoza).
În optimizarea rațiilor, se ține cont ca procentul de celuloză brută să fie de minimum 18% și proporția de concentrate să fie cât mai redusă posibil. Necesarul de energie al rației este de 1,35 UN/ 100 kg greutate vie pentru întreținere și de 0,8 UN/ kg lapte produs. Necesarul de proteină al rației este de 270 – 385 kg proteină/cap/zi pentru întreținere și de 61 -77 g PDI/ kg lapte producție, chiar până la 80 g PDI/zi pentru bivolițe primipare și secundipare.
Prezentăm mai jos caracterizarea principalelor furaje pentru bivolițele de lapte:
Pajiști permanente
Cel mai frecvent le reprezintă gramineele de pe pajiști permanente, cu vegetație perenă, spontană sau cultivată. În arealul cel mai important de creștere a bubalinelor, în 14 județe, preponderent în Transilvania, cea mai mare pondere a pășunilor este în județul Hunedoara și cea mai mică în județul Satu-Mare. Totuși, calitatea pășunilor este slabă, ceea ce explică performanțele scăzute ale bivolițelor în producția de lapte. Compoziția botanică a acestor pajiști arată că 86% sunt graminee (zizanie, păiuș, iarba câmpului), 8% cyperacee (rogoz, pipirig), 2 % leguminoase (trifoi alb și roșu) și 4% alte familii de plante.
Borceag – nutreț verde cultivat
Se utilizează borceag de toamnă sau primavară. Este un amestec de graminee și leguminoase anuale – de exemplu, 60% secară și 40% măzăriche sau un amestec de ovăz și mazăre sau măzăriche.
Porumb insilozat
Se cultivă soiuri de porumb semitimpurii sau tardivi, cu recolte de 15-30 kg/ha și se recoltează în faza de lapte ceară, având S.U. 26%, 0,21 UNL, 13 g PDIN, 17 g PDIE, 1,2 g Ca și 0,5 g P. În hrana bivolițelor, se utilizează și semisilozul, respectiv semifânul de ierburi perene, în special cele cultivate, care au un conținut în S.U. de 45 – 55%.
Sfecla furajeră
Se păstrează mai ales în silozuri de suprafață și reprezintă un nutreț valoros, apetisant, cu acțiune lactogenă pentru bivolițe. Dacă rădăcinile sunt mici, atunci se toacă și se dau împreună cu alte nutrețuri. Compoziția chimică arată S.U. 13% și raportate la S.U. valori de PB 10,4%, zaharuri 92% și 1,15 UNL/kg S.U.
Fânurile
În funcție de relief, pot fi preponderent de leguminoase (lucernă, trifoi, sparcetă, măzăriche), de graminee (iarba de Sudan, secara, ovăz, golomăț) sau de amestec graminee cu leguminoase. Se obțin mai ales prin uscare naturală, deoarece exploatațiile sunt reduse și forța lor economică este slabă. Rata transformării furajelor verzi în fân este, în medie, de ¼ – 1/5. Valoarea nutritivă a fânurilor este variabilă, în funcție de compoziția floristică, stadiul de vegetație la recoltare, metoda de uscare etc. Pe ansamblu, fânurile conțin: S.U. 85 – 89%, 0,42 – 0,68 UNL, 55 – 120 g PDI. Fânurile au importanță deosebită în hrana bivolițelor de lapte, deoarece influențează pozitiv activitatea microbiologică în rumen, ajutând fermentația, dar furnizând și substanțe nutritive necesare producției de lapte.
Grosierele
În furajarea bivolițelor, așa cum am menționat, acest tip de furaje este bine valorificat. El poate fi reprezentat de paie de cereale, pleava de cereale, coceni de porumb, vreji de leguminoase, capitoluri de floarea-soarelui etc. Digestibilitatea lor poate fi îmbunătățită prin tocare, înmuiere sau opărire cu apă, dar și prin dospire/ hidrolizare cu drojdie de bere. Se mai pot și insiloza împreună cu suculentele, cu sau fără uree și melasă.