Evoluţia condiţiilor climatice din ultimii ani poate fi cel mai bun argument pentru programele de ameliorare ale florii-soarelui şi porumbului pe care le dezvoltăm în România.
Seceta şi arşiţa atmosferică sunt constrângeri majore asupra potenţialului de producţie al porumbului şi florii-soarelui pentru toţi fermierii care cultivă în condiţii de neirigare, dar mai ales pentru micii fermieri. Porumbul este cultivat de către micii agricultori în condiţii de neirigare, de alocări minime, ceea ce creşte riscul pierderii recoltelor în condiţii de secetă extremă.
Evident, v-aţi dat seama că în cele ce urmează încercăm să vă captăm atenţia asupra unor aspecte importante ale procesului de ameliorare pentru toleranţa la secetă şi arşiţă, dar vă prezentăm şi câteva elemente tehnologice care ar putea permite salvarea într-o oarecare măsură a recoltei.
Deşi seceta şi arşiţa pot apărea în orice moment pe parcursul creşterii şi dezvoltării plantelor, acestea sunt cele mai predispuse la stresul datorat cantităţilor reduse de apă şi temperaturilor ridicate în timpul înfloritului.
Sunt multe însuşiri care pot conduce la obţinerea unui fenotip robust în condiţii de apă limitată şi temperaturi foarte ridicate, dar sincronizarea dintre înfloritul panicolului şi apariţia stigmatelor este cea mai importantă trăsătură în aceste condiţii. Această sincronizare este denumită de către cercetători Anthesis Silking Interval (ASI). Florile mascule şi femele sunt fizic separate, iar stigmatele sunt cele mai predispuse la deshidratare.
Aşadar, coincidenţa dintre înfloritul panicolului şi apariţia stigmatelor este însuşirea care trebuie luată ca şi reper important în studiul materialului genetic de ameliorare, de la materialul iniţial şi până la hibrizii aflaţi în diferite stadii de testare. De regulă se produce mai întâi înfloritul panicolului şi apoi apariţia stigmatelor, dar atunci când acest decalaj este foarte mare şi nu se mai încadrează în intervalul optim înflorit-mătăsit, apar problemele de sterilitate pronunţată, ceea ce conduce la diminuarea semnificativă a producţiei de boabe.
“Toleranţa la secetă, care a fost dobândită în urma procesului de ameliorare, este valabilă numai pentru condiţiile climatice pentru care s-a făcut selecţia” (MUREŞAN, 1967).
Ce recomandăm pentru astfel de condiţii?
- în primul rând, să se ţină cont de previziunile meteorologilor, chiar dacă acestea nu se adeveresc întotdeauna sau fenomenele pe care ei le prevăd nu au frecvenţa şi intensitatea anunţată;
- să se cultive întotdeauna hibrizi testaţi, adaptaţi condiţiilor specifice anului respectiv;
- să se cultive cel puţin trei hibrizi din grupe de maturitate diferite;
- pentru fermierii cu suprafeţe mici sau foarte mici, alegerea hibrizilor să se facă în primul rând în funcţie de momentul semănatului şi acumulările de precipitaţii în sol la acel moment. Pentru un semănat timpuriu şi o aprovizionare corespunzătoare se pot alege hibrizi mijlocii spre tardivi, iar pentru semănatul întârziat şi o acumulare deficitară de apă în sol se recomandă hibrizi timpurii-semitimpurii care au o creştere şi dezvoltare mai rapidă, cu un consum mai redus de apă şi substanţe nutritive;
- să se realizeze o fertilizare echilibrată, să se calculeze cantitatea de îngrăşăminte, în special fosfor şi azot, ţinând cont şi de rezerva de apă din sol, de evoluţia temperaturii şi a precipitaţiilor, de precocitatea hibridului folosit şi potenţialul lui genetic de producţie. O fertilizare excesivă, aşa cum se practică în ultimul timp, conduce la o dezvoltare a masei vegetative care în condiţiile în care seceta şi arşiţa se vor instala va avea un efect puternic negativ asupra producţiei;
- să se meargă pe densităţi moderate, aşa încât în anii cu secetă şi arşiţă densitatea maximă la neirigat să nu depăşească 65.000-68.000 plante/ha, chiar şi pentru hibrizii timpurii şi semitimpurii;
- pentru producătorii de seminţe, în astfel de ani trebuie luată în considerare apariţia decalajului mult mai mare între înfloritul formei paterne şi apariţia stigmatelor formei materne, decalaj care trebuie să se regăsească şi să fie inclus în tehnologia de semănat la epoca de semănat.
Articol furnizat de Expert Agribusiness