
Interviu cu doamna Gabriela Rizescu, Președintele companiei ALCEDO
Stimată doamnă Gabriela Rizescu, cum vedeți provocările acestui an agricol?
Din experiența mea de 27 de ani în agricultură și în compania Alcedo, fiecare an agricol este atipic și vine cu noi provocări. Practic, niciun an nu seamănă cu altul și din acest motiv trebuie să ne adaptăm permanent la condițiile date.
Anul acesta, în plus, avem parte și de schimbările legislative în ceea ce privește PAC (Politica Agricolă Comună). Este important ca fermierii să fie atenți la ceea ce au de făcut, referitor la cerințele de condiționalitate a ecoschemelor. Ecoschemele sunt fie plăți forfetare anuale, așa cum este cazul eco-schemelor privind practicile benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil sau practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul în fermele mici sau cele referitoare la intervențiile de agro-mediu și climă. Cele din urmă sunt ecoscheme de conversie și menținere a agriculturii ecologice și care recompensează fermierii pentru respectarea unor angajamente adaptate riguros la provocările la care se adresează aceste măsuri legate de: apă, sol, reducerea utilizării îngrășămintelor și a pesticidelor, bunăstarea animalelor, adaptarea și atenuarea schimbărilor climatice sau conservarea biodiversității.
UE a venit cu niște reglementări specifice pentru a obține aceste subvenții și pot să vă spun că noi, în acest moment, avem în portofoliu clienți / fermieri care îndeplinesc condițiile pentru a obține acești bani, însă avem și fermieri Alcedo care abia acum au pornit pe acest drum sau se gândesc să pornească. Este important ca ei să înțeleagă că făcând pași mici, dar siguri, vor reuși. Astăzi în România 95% din ferme pot merge în direcția unei agriculturi conservative. Avem exemplul celor care au început acest demers cu 5, 7, chiar 10 ani în urmă. Ideea este că se poate!
Concluzia este că avem aceste provocări legislative și aici trebuie să ne adaptăm. Acest lucru înseamnă că trebuie să ne facem temele bine și să le punem în practică, să fim optimiști și să începem.
Provocările climatice le vedem tot mai frecvent în ultimii ani. Abia la final de ianuarie am văzut primii fulgi de zăpadă, și fermierii și noi. Am așteptat cu toții această zăpadă binevenită! Trebuie să subliniez că acestor provocări climatice le putem face față numai dacă ne adaptăm tehnologiile. Doresc să ii dau drept exemplu pe acei fermieri Alcedo care și în anii dificili, fie foarte secetoși sau ploioși, adaptând tehnologiile au reușit să facă față și să obțină producții bune, de calitate și profit în ferme.
Care sunt soluțiile ALCEDO, oferite fermierilor la acest început de an?
Cunoscând provocările știm cum să ne adaptăm și cum să facem față. Ca de fiecare dată, și în acest an ne prezentăm în fața fermierilor cu un portofoliu complet, bogat și adaptat cerințelor legislației europene și necesității din fiecare fermă. Avem produse de protecția plantelor – erbicide, fungicide și insecticide, avem îngrășăminte și știm care este efervescența pe piața de profil. Compania Alcedo se adaptează la vremurile pe care le trăim pentru că fără schimbare nu există dezvoltare, iar noi suntem deschiși la tot ce înseamnă nou.
Și pentru că ați anticipat întrebarea, ce noutăți au intrat în portofoliul de produse iscusite?
Portofoliul iscusit din acest an este, așa cum am mai spus, complex, bogat și adaptat cerințelor pieței. În portofoliul Alcedo a intrat un nou erbicid, unic, cu trei substanțe active cu moduri diferite de acțiune. Este vorba de Tonale, de la Sumi Agro. Nu pot să nu amintesc și cele două produse de la Alchimex: Rival Top 20 SG – erbicid sistemic cu formulare modernă și spectru larg de combatere și Rival Ultra, care asigură o protecție de lungă durată.
La categoria fungicide am venit cu trei produse noi: Acrisio, un produs de ultimă generație de la BASF (care se adaugă deja cunoscutelor fungicide Comet și Mizona), Salvator Max, de la Adama, un produs ready-mix cu efect stay-green pronunțat și Verben de la Corteva, cu o formulare unică și o flexibilitate mare în aplicare.
Printre noutăți mai avem și Sobek UP. Este un produs nou în portofoliul Alcedo, un insecticid microgranulat cu adaos de fertilizant – azot și fosfor (NP 11-47), dar și adjuvantul Hurricane, fertilizanții și biostimulatorii YaraMila, YaraVita și Unibore. Sunt noutăți care vor intra și în pachetele oferite de companie pentru anul 2023.
În condițiile în care substanțele active din produsele de protecția plantelor sunt din ce în ce mai puține, credeți că pe viitor fermierii români vor mai face față unor dăunători cu impact economic major, așa cum este Tanymecus dilaticollis?
Trebuie să precizăm faptul că România are condiții pedo-climatice specifice dezvoltării dăunătorilor precum Tanymecus dilaticollis și în aceste condiții este vital să apelăm la tratamentul cu neonicotinoide al semințelor acolo unde se depășește Pragul Economic de Dăunare (PED), întrucât, singură, rotația culturilor nu poate ține sub control populațiile de dăunători, iar substanțele de protecția plantelor au un rol recunoscut științific în gestionarea integrată a bolilor și dăunătorilor. În România nu putem vorbi de porumb sau floarea soarelui fără tratament la sămânță. În acest context este important ca fermierii români să aibă acces la aceste produse, care până acum au fost disponibile prin derogări. Din păcate, astăzi avem o problemă legată chiar de acordarea de derogări la nivel European.
Asociațiile de fermieri trebuie să susțină cu fermitate necesitatea utilizării unor astfel de produse în agricultura românească, până la găsirea unor soluții alternative viabile. Practic fermierii din UE, și implicit cei din România, trebuie să își revendice dreptul de a folosi aceste produse.
Este cunoscut faptul că Alcedo susține agricultura conservativă prin programul “My Alcedo Carbon”. Puteți să evidențiați câteva aspecte legate de acest program?
Planurile strategice ale Politicii Agricole Comune vor pune în practică o condiționalitate sporită (sisteme ecologice, servicii de consiliere agricolă, măsuri de agromediu și climă) care decurge din Strategia privind biodiversitatea pentru 2030. Printre principalele practici agricole pe care Politica Agricolă Comună le-ar putea sprijini financiar se regăsește creșterea cantătății de carbon captat, un obiectiv care poate fi realizat prin practicarea agriculturii conservative. Mulți fermieri au început să treacă la tehnologii precum no till, minimum till, covoare vegetale sau să utilizeze eficient și țintit resursele, spre exemplu aplicarea de îngrășăminte cu rată variabilă sau irigații prin picurare. Dacă până acum folosirea anumitor îngrășăminte nu era o problemă, de când cu noile reglementări ale Uniunii Europene, regulile jocului se schimbă și pe această piață. Toate aceste schimbări ajută din punctul de vedere al economisirii de resurse, a apei și carbonului din sol. În plus, covoarele vegetale rețin umiditatea și nu mai lasă solul expus.
Programul My Alcedo Carbon se integrează foarte bine cu ceea ce înseamnă schimbarea legislativă privind subvențiile în anii următori. În plus, în 2027, 2028 vom avea o piață a carbonului reglementată, pentru că acum vorbim doar de o piață voluntară.
Cei care vor să vândă carbon trebuie în primul rând să treacă printr-un audit de carbon, care, practic, dă o imagine clară a situației din fermă, respectiv ceea ce trebuie făcut în viitor, pentru a putea vinde credite de carbon. Alcedo poate face acest audit de carbon.
Programul My Alcedo Carbon nu înseamnă doar audit pentru amprenta de carbon, înseamnă și consultantă. Din fermierii auditați anul trecut, peste 80% sunt fermieri “carbon negativ” – adica “îngroapă” carbonul. Sigur că aceștia practică în fermă o agricultură conservativă. Este un program care ne arată care este direcția. Important este ca fermierii să înțeleagă că trebuie să pornească pe calea agriculturii conservative, pentru că ușor, ușor lucrurile se reglează. Mai devreme sau mai târziu vom învăța.
Dacă suntem pasionați de agricultură și credem în dezvoltarea business-ului nostru trebuie să facem și acest lucru! Este un îndemn adresat tuturor fermierilor, cărora le doresc un an cu vreme bună și recolte bogate!