Combaterea buruienilor, bolilor și dăunătorilor, garanția pentru producții ridicate și de calitate la porumb

Dacă vorbim de porumb, ne gândim la anii 2018 și 2019, când această cultură ne-a adus pe locuri fruntașe în Europa, atât datorită suprafeței cultivate, cât și a producțiilor obținute, de peste 10 t/ha. Nici în 2020 nu am stat rău, chiar dacă seceta a făcut ca în multe zone producțiile să fie mult mai mici.

Evident că pe lângă sămânța cu un potențial genetic ridicat, tehnologia este cea care face să se obțină producții de peste 10 t/ha. În cadrul tehnologiei de cultură, lucrările de îngrijire trebuiesc alese în așa fel încât plantele să beneficieze de cele mai bune condiții pentru creștere și dezvoltare.

După cum știți, și anul acesta România a reușit să obțină derogare la neonicotinoide, deci putem trata sămânță de porumb cu NUPRID AL 600  FS, împotriva rățișoarei/gărgăriței porumbului, viermi sârmă sau alți dăunători care atacă sămânța în sol. Așa cum este menționat și în autorizația temporară de utilizare, sămânța se tratează numai în stații autorizate, doza recomandată fiind de 6 l/t pentru combaterea viermilor sârmă și 8 l/t pentru combaterea rățișoarei/gărgăriței porumbului. De asemenea, în vegetație, imediat după răsărirea porumbului, ca tratament de corecție vă recomandam fie MOSPILAN 20 SP (0,1 kg/ha), fie piretroidul FASTER DELTA (0,3-0,5 l/ha), împreună cu adjuvantul VITAL 90 (80-100 ml/100 l apă).

Despre combaterea buruienilor, fie că e vorba de preemergență sau postemergență, în portofoliul ALCEDO de PRODUSE ISCUSITE găsiți soluții pentru erbicidare. Înainte de semănat sau imediat după semănat (în funcție de umiditate) se poate aplica erbicidul TENDER. În postemergență timpurie vă recomandăm erbicidele SILBA și KIDEKA, iar în perioada de vegetație (porumb 4-6 frunze) ASTRAL 40 OD (pentru combaterea buruienilor graminee), FIGHTER, CEREDIN FORTE 464 SL, VECTOR și STARANE SUPER (pentru combaterea buruienilor cu frunză lată).

După cum vedeți, avem soluții de combatere. Important este, în funcție de spectrul de buruieni, faza de vegetație a porumbului și a buruienilor, umiditatea din sol etc., să se aleagă erbicidul care se potrivește cel mai bine. Fără a spune că unul din erbicide este mai eficient decât celălalt în combaterea buruienilor, o să vă prezentăm doar două erbicide, respectiv ASTRAL 40 OD și VECTOR.

În cultura de porumb, o mare problemă o reprezintă buruienile graminee, atât anuale (mohor, iarba bărboasă), cât și cele perene, care se combat mult mai greu, așa cum este costreiul din rizomi. ASTRAL 40 OD este soluția sigură care combate toate aceste buruieni, chiar dacă acestea sunt în stadii mai avansate de creștere. ASTRAL 40 OD este un erbicid sulfonilureic, sistemic, selectiv pentru cultura de porumb, cu aplicare în postemergență, când porumbul are 4-6 frunze.

Erbicidul este absorbit rapid de buruieni mai ales prin frunze, dar și prin rădăcini și translocat atât ascendent, cât și descendent, odată cu seva elaborată, până la meristemele apicale (vârfurile de creștere), unde provoacă dereglarea diviziunii celulare și, în final, moartea buruienilor. Pentru buruienile graminee anuale, doza omologată este de 0,8 l/ha, cu aplicare când buruienile au 2-4 frunzulițe. Pentru buruienile graminee perene se recomandă 1,0-1,5 l/ha, când costreiul are 15-20 cm (este perioada când translocarea sevei din frunză către organele de depozitare-rizomi este intensă).

Tot în vegetație, dar pentru combatera buruienilor cu frunză lată, una dintre soluții este VECTOR (a doua denumire comercială a erbicidului MUSTANG), un erbicid tot sistemic, deci nu afectează plantele de porumb. Dar atenție! Fiind un erbicid hormomonal nu trebuie să se depășească faza de 4-6 frunze pentru porumb. Se poate aplica la temperaturi de peste 5°C, deci mult mai mici decât alte erbicide hormonale, care pentru a fi active au nevoie de 8-10°C. Are un spectru mare de combatere, inclusiv la buruieni perene, așa cum sunt pălămida sau susaiul. De asemenea, un alt aspect important, combate samulastra de floarea soarelui. Doza recomandată este în funcție de gradul de infestare, înălțimea și dominanța buruienilor, respectiv 0,4-0,6 l/ha.

Dacă cu ceva vreme în urmă se spunea că porumbul are boli puține, lucrurile s-au mai schimbat, deci nici această cultură nu este ferită de boli, unele fiind chiar foarte periculoase, așa cum sunt pătarea cărbunoasă, pătarea cenușie a frunzelor/helmintosporioza, rugina, dar și alte boli.

COMET este soluția iscusită pentru majoritatea bolilor care afectează porumbul în vegetație. COMET este o strobilurină foarte eficientă în combaterea principalelor boli la porumb, la fel ca și la cereale păioase și floarea soarelui. Pe lângă efectul fungicid are și unul fiziologic, îmbunătățește fotosinteza (frunze mai verzi), utilizarea mai eficientă a îngrășămintelor, creșterea rezistenței plantelor la stres și arsuri solare, precum și la secetă, mai puține frunze îmbătrânite.

Se recomandă un singur tratament, când plantele au înălțimea cuprinsă între 80-100 cm (BBCH 15-34), doza recomandată fiind între 0,7-1,0 l/ha.

Despre dăunători… Problemele cu viermele vestic al rădăcinilor de porumb pot apărea atât cu larva în sol, care roade rădăcinile (problema fiind rezolvată prin tratamentul seminței), dar și cu adulții care atacă în perioada mătăsirii (mănâncă mătasea), deci blochează fecundarea, ceea ce conduce la știuleți sterili (fară boabe). Dacă în sol este posibil ca larva să nu fie detectată imediat, în vegetație, adulții, de multe ori, sunt așa de mulți pe o plantă, încât este imposibil să nu fie văzuți, chiar de un ochi mai puțin avizat. Deci, în vegetație puteți aplica fie FASTER 10 CE (0,15-0,2 l/ha), fie FASTER DELTA (0,3-0,5 l/ha), doi piretroizi de sinteză care acționează prin contact și ingestie, afectând sistemul nervos al insectelor. Pe lângă efectul repelent și de șoc, acționează ca inhibitor de nutriție asupra insectelor. Și, nu uitați, pentru a potența acțiunea biologică a celor două insecticide, vă recomandăm să le utilizați împreună cu adjuvatul VITAL 90 (80-100 ml/100 apă).

O altă problemă în vegetație o constituie sfredelitorul porumbului, un lepidopter la care larva este foarte periculoasă (pătrund în tulpină și știuleți, făcând escavații, excrementele acestuia fiind mediu prielnic pentru dezvoltarea unor ciuperci cum este Fusarium care produc micotoxine). Plantele atacate se frâng ușor. În PORTOFOLIUL ISCUSIT găsiți un produs biologic, foarte eficient în combaterea unui număr mare de lepidoptere, inclusiv sfredelitorul porumbului, produsul DIPEL DF (a doua denumire comercială a insecticidului BACTOSPAINE DF). Insecticidul, formulat sub formă de granule dispersabile în apă, are efect imediat după aplicare, larva se oprește din hrănire imediat după ingerarea produsului, care de fapt este o bacterie ce acționează asupra pereților intestinali ai dăunătorului, care încep să se degradeze. Produsul se aplică atunci când se observă primele larve, în perioada de hrănire activă. Tratamentele (aproximativ 8) se repetă la un interval de 7-10 zile (0,6-1,0 kg/ha). Doza mai mare se aplică atunci când presiunea de atac este mare sau când populațiile larvale sunt amestecate cu indivizi în stadii foarte avansate de dezvoltare.

Atenție! Insecticidul nu se aplică pe foliaj umed sau când se așteaptă ploi în mai puțin de 6 ore de la tratament. Fiind un produs biologic, nu lasă reziduuri și nu are perioadă de pauză.

Dacă lucrările de îngrijire sunt importante, nici celelalte lucrări (așa cum este nutriția plantelor) nu sunt mai puțin importante, deci adaptați tehnologiile la condițiile concrete din fermă!