Situația economică actuală dificilă a generat o creștere a costurilor de producție pentru producția agricolă și prelucrarea vinului la nivel național, mai ales datorită inflației prețurilor la îngrășăminte, energie și sticle.
Concomitent, inflația globală a erodat puterea de cumpărare a consumatorilor și a exacerbat tendința generală de scădere a consumului de vin din ultimii ani.
Sub această presiune, producătorii de vin din România se confruntă cu următoarele dificultăți:
- producția de vin a crescut în 2023 față de anul precedent cu 15%, când stocurile erau deja ridicate;
- scădere globală a cererii și a vânzărilor de vinuri;
- capacitate redusă de comercializare a produselor și amortizarea investițiilor;
- schimbările climatice defavorabile viticulturii în România și perspectivele de accentuare în anii următori;
- schimbarea modelelor de consum de vin românesc în rândul cumpărătorilor din țara noastră;
- inițiativele de subvenționare a producătorilor din Franța, Italia și Spania, date fiind provocările similare pe care le confruntă.
În acest context, Clubul Viticultorilor Români a solicitat autorităților abilitate demararea de urgență a măsurii de distilare de criză, din fonduri europene – fie din sumele alocate României pentru sectorul vitivinicol, fie din rezerva agricolă de criză de la nivel UE. Solicitarea Clubului Viticultorilor Români a fost adresată în condițiile în care producătorii din Franța, Spania și Italia, care se confruntă cu probleme similare, au solicitat recent sprijin de la Comisia Europeană care s-a arătat deschisă pentru dialog, în vederea identificării de soluții pentru reducerea urgentă a stocurilor.
Prin instituirea acestei măsuri temporare, Clubul Viticultorilor Români vizează deblocarea pieței vitivinicole și acordarea unui sprijin producătorilor, grav afectați de lipsa lichidităților financiare, pe criterii și la un nivel similar cu practicile existente în alte state membre ale Uniunii Europene.
Clubul Viticultorilor Români este o organizație recent înființată care are ca obiectiv sprijinirea intereselor antreprenorilor din sectorul vitivinicol, cu scopul de a promova politici și reglementări echitabile în domeniu.