Clubul Fermierilor Români își exprimă profunda îngrijorare cu privire la impactul economic al crizei COVID-19 asupra agriculturii și industriei agro-alimentare din România, cumulat cu efectele secetei pedologice din anul agricol 2019 – 2020, care pun o presiune enormă asupra capacității fermelor și a procesatorilor de a rezista modificărilor nefavorabile ale unor factori de piață, blocajelor economice, scăderii consumului și întârzierii relansării economice.
”Am transmis propuneri către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României pentru acordarea unui ajutor de stat sub forma despăgubirilor culturilor calamitate de secetă, care reprezintă o măsură esențială în asigurarea stabilității financiare a fermelor. În consecință, este necesar ca aceste despăgubiri să se acorde în integralitate, iar sumele necesare să fie cuprinse în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale la rectificarea bugetară. Adițional, fermierii în cauză vor avea nevoie pe lângă despăgubirile pentru suprafețele calamitate de secetă și de resurse financiare suplimentare pentru a acoperi pierderile financiare din acest an agricol, în principal pentru relansarea ciclului de producție și inițierea noilor culturi pentru anul 2021”, declară Florian Ciolacu, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români.
În acest sens, asociația a pus la dispozitia Ministerului Agriculturii și Guvernului elemente de analiză preliminară, realizată de experții Clubului Fermierilor Români, din care rezultă impactul financiar negativ al secetei extreme din acest an agricol.
”Considerăm că susținerea capacității de producție a hranei în România este indispensabilă asigurării siguranței alimentare a cetățenilor români, iar costurile falimentării sectorului în lipsa unei intervenții urgente și hotărâte ar fi enorme. Din această perspectivă, este evident că trecem dintr-o abordare economică într-una de securitate națională. Apreciem că ajutorul de stat, în contextul bugetului disponibil limitat, trebuie să se îndrepte către fermele și firmele care pun produse pe piață, asigură securitatea alimentară a României și pot să își consolideze contribuția la echilibrarea balanței comerciale negative a țării noastre în sectorul alimentar”, adaugă Florian Ciolacu.
Clubul Fermierilor Români subliniază necesitatea aprobării de urgență a actelor normative necesare pentru a acorda un ajutor de stat, din bugetul național, care să-i vizeze pe cei mai afectați producători agro-alimentari, în limitele stabilite de CE: 100.000 euro/fermă și 800.000 euro/procesator.
Ajutorul de stat menționat să fie direcționat cu prioritate către fermierii din zonele calamitate, în scopul sprijinirii lansării ciclului de producție pentru anul agricol 2020/2021 pentru asigurarea unei producții performante, care să permită acoperirea pierderilor (din 2020) și revenirea la stabilitatea economică a fermelor (inclusiv în relația cu creditorii și furnizorii acestora).
Concluzii privind impactul secetei extreme asupra agriculturii românești, formulate în baza elementelor de analiză privind suprafețele calamitate de secetă în anul agricol 2019/2020 și perspectivele anului agricol 2020/2021 pentru aceste zone agricole.
Efectele secetei extreme din anul agricol 2019/2020 se vor resimți și în 2021. Măsurile necesare a fi adoptate urgent de Guvernul României pentru sprijinirea fermierilor trebuie să țină seama de următoarele aspecte de risc:
- datorită pierderilor anului agricol 2019/2020, deteriorării relației cu creditorii, înăsprirea condițiilor de accesare a creditării pentru noul ciclu de producție.
Evidențiem următoarele măsuri imediate:
- pentru susținerea fermelor (hectarelor) calamitate;
- (a costurilor financiare) împrumuturilor contractate de fermierii calamitați de la instituții creditoare, cum ar fi cele financiare și cele de distribuție a produselor pentru înființarea culturilor, monitorizate efectiv;
- dezvoltat în parteneriat cu organismele de reprezentare a intereselor fermierilor, în ceea ce privește estimarea recoltelor viitoare, proceduri standardizate mai sigure pentru valorificarea recoltelor, în sensul eliminării riscurilor pe care le întâmpină fermierii români în aceste operațiuni.
Despre Clubul Fermierilor Români
Clubul Fermierilor Români este o asociație non-profit și neguvernamentală, care promovează interesele fermierilor din România. Membrii asociației sunt fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și bunele practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu. Obiectivul principal al Clubului este să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare și elaborare a reglementărilor europene și naționale în domeniul agricol, cu scopul de a crește performanța fermierilor din România.
Pentru mai multe referințe accesați www.cfro.ro.