“Când îţi place ceea ce faci, nimic nu este greu!”

Interviu cu Maria Cîrjă, director de marketing Corteva Agriscience România şi Republica Moldova

Maria Cîrjă este de profesie inginer agronom, fiind absolventă a Facultăţii de Horticultură, dar şi o personalitate cunoscută şi apreciată în agribusiness. După mulţi ani de carieră, Maria Cîrjă este o femeie de de succes, acceptând să răspundă unei mari provocări, funcţia de director de marketing în cadrul companiei Corteva Agriscience România şi Moldova. 

Maria Cîrjă este în prezent una dintre femeile de succes ale agriculturii românești, iar acest lucru este susținut de partenerii străini, de fermieri, colaboratori și colegi, care apreciază evoluția sa în acest domeniu exigent, agricultura.

Doamna Maria Cîrjă, activaţi de aproape 25 de ani în agribusiness și una dintre personalităţile importante din domeniu. Cum priviţi perspectiva de succes a femeilor de carieră din domeniul agricol, prin prisma directivelor europene?

Pot să vă spun că la acest moment România stă bine în clasamentul european atunci când vine vorba despre femeile de carieră cu funcţii de manageri. Aproape 40% dintre posturile de manager din ţară sunt ocupate de femei, un procent ușor peste media Uniunii Europene. În 2006, Parlamentul European şi Consiliul UE au hotărât crearea Institutului European pentru Egalitatea de Gen care organizează seminarii ce atrag atenţia asupra problemelor specifice legate de discriminarea femeilor. Ca urmare a punerii în practică a legislaţiei europene în domeniul egalităţii la locul de muncă, în ultima vreme s-a constatat creşterea numărului de femei în posturi de conducere.

Dacă vorbim însă despre agricultură, atunci trebuie să ne raportăm la subiectul egalităţii de gen din două perspective. Trebuie să privim lucrurile din perspectiva femeilor angajate în companii agricole care doresc să aibă cariere de succes, dar şi din perspectiva femeilor fermier care deţin o afacere de familie şi luptă cu diverse bariere în a administra aceste afaceri. În ambele cazuri, felul în care aceste femei sunt tratate are un impact profund asupra dezvoltării agriculturii şi a economiei naţionale, precum şi a securităţii alimentare, dacă privim lucrurile la o scară globală.

Compania Corteva Agriscience s-a implicat în lansarea unui program dedicat femeilor din mediul rural. Ce şi-a propus acest proiect?

Aşa cum bine ştiţi, în anul 2019, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeilor din Mediul Rural, celebrată în toată lumea pe data de 15 octombrie, Corteva Agriscience a organizat un eveniment însoţit de panel de discuţii pentru a radiografia situaţia reală a doamnelor din România active în domeniu, în cadrul evenimentului fiind pusă în discuţie şi lansarea unui proiect de susţinere a femeilor din sectorul agricol.

Astfel, pe 1 iulie 2020, Corteva Agriscience a lansat şi program gratuit pentru dezvoltarea competențelor profesionale în managementul afacerilor și agricultură dedicat femeilor din mediul rural, denumit „TalentA”. Prin iniţierea acestui program, Corteva Agriscience şi-a propus să susţină obiectivele de sustenabilitate anunțate legate de practicarea unei agriculturi durabile, protejarea solului și a resurselor naturale, îmbunătățirea vieții comunităților și creșterea profitabilității operaționale.

Pe 15 octombrie 2020, de Ziua Mondială a Femeilor din Mediul Rural, au fost anunţate câştigătoarele concursului, Corteva Agriscience sprijinind prin acest program implementarea a trei proiecte cu o valoare totală de 12.000 $. Suma a fost distribuită între proiectele câştigătoare astfel: locul I – 5.000 $, locul II – 4.000 $ și locul III – 3.000 $. Programul fiind unul educațional, acesta şi-a propus să ajute femeile din mediul rural să-şi dezvolte şi să-şi modernizeze afacerile.

Avem nevoie o cultură antreprenorială, de experienţă şi modele de succes. Acest lucru poate fi extrapolat şi în agricultură. Doar 675.000 de femei din România sunt implicate azi în antreprenoriat, în poziţii de manager, asociat, acţionar, administrator sau PFA. Datele statistice arată că sunt multe lucruri pe care le putem face pentru a îmbunătăţi statutul femeii.

Corteva Agriscience, companie 100% agricolă, cu departamente puternice de cercetare, producător şi furnizor de seminţe, produse de protecţia plantelor şi soluţii digitale, ţinteşte să devină promotor global al egalităţii de gen pe plan global şi, mai ales, în România. Înţelegând impactul pozitiv pe care îl au femeile, compania noastră caută să incorporeze egalitatea de gen în cultura sa şi să beneficieze de efectele echilibrului de gen.

Corteva Agriscience a comandat anul trecut un studiu amplu, care a colectat date din 17 ţări pentru a sublinia importanţa femeilor în domeniul agricol şi pentru a identifica barierele care stau în calea unei implicări depline şi de succes a acestora. Rezultatele studiului arată că, deşi femeile sunt foarte încântate să lucreze în acest domeniu, ele simt o discriminare de gen destul de răspândită, care variază de la 78% în India până la 52% în SUA. Doar jumătate dintre femei spun că au la fel de mult succes ca bărbaţii cu aceleaşi aptitudini, 42% afirmă că beneficiază de aceleaşi şanse ca omologii lor bărbaţii şi 38% spun că sunt împuternicite să ia decizii privind modul în care sunt utilizate fondurile în ferme şi agricultură. Aproape 40% dintre respondente spun că au venituri mai mici decât bărbaţii şi un acces mai limitat la surse de finanţare.

Din punctul dumneavoastră de vedere, cât de greu a fost drumul acestei cariere de succes, dacă ne referim la sacrificii?

Atunci când îţi place ceea ce faci, nimic nu este greu. Agribussines-ul, ar spune unii că nu este pentru femei, dar foarte multe au făcut carieră în agricultură. Într-adevăr, ai nevoie de multă tărie de caracter, dar şi de putere fizică să treci peste toate obstacolele care pot apărea în acest sector. Este adevărat că şi satisfacţiile sunt pe măsură. Nu te poţi bucura mai mult decât atunci când fermierii care au avut încredere în tine şi ţi-au urmat sfaturile sunt mulţumiţi de rezultatele obţinute.

Întotdeauna când am început ceva am dus la capăt şi nu m-am lăsat până când nu mi-a reuşit. Însă, cea mai importantă misiune este să îmbini calitatea de mamă, fiind alături de cea mai frumoasă realizare – copilul tău, în simbioză perfectă cu desăvârşirea profesiei, iar eu sunt sigură că am reuşit şi voi reuşi acest lucru. Niciun sacrificiu nu este prea mare, iar răsplata este pe măsură.

Care sunt elementele care definesc funcţiile de conducere şi ce atu-uri au femeile în tot acest angrenaj de afaceri?

Eu cred că femeile ocupă poziţii importante, iar istoria mondială ne demonstrează că ne aflăm în faţa unor mişcări profunde de identitate şi de responsabilitate ale acestora în funcţii vitale. Perspe­tiva prin care femeile sunt prezente în domenii vitale de activitate nu poate să fie decât benefică şi un exemplu pozitiv. Spre exemplu, implicarea femeii în mediul agricol presupune o prezenţă permanentă şi dinamică, pasiune şi asumare. Succesul este susţinut de competenţe, profesionalism, responsabilităţi şi abilităţi, fiind consolidat de integritate, ca adevărată valoare a profilului de manager.

Experienţa, carisma, capacitatea de organizare şi de analiză, dar şi flexibilitatea sunt avantajele femeii-manager, cu rol determinant în lansarea şi completarea scării de valori manageriale. În toate situaţiile, problemele trebuie tratare cu maturitate, prudenţă şi încredere de sine, pentru că realizările finale sunt de fapt rezultatul muncii în echipă, unde comunicarea este esenţială.

În încheiere, vă rugăm să transmiteţi un mesaj de suflet tuturor femeilor din agribusiness.

În agricultură, primăvara nu vine numai cu ghiocei, vine cu noi şi multe speranţe economice. Nu este uşor să lucrezi într-un domeniu vital, unde rezultatele clienţilor tăi sunt în mare măsură influenţate de factori externi. Admir cu adevărat frumuseţea şi inteligenţa tuturor colegelor mele şi încurajez dezvoltarea acestora ori de câte ori este posibil. De aceea, cu ocazia sosirii primăverii, doresc să le transmit tuturor femeilor din sectorul agricol un 8 Martie fericit, sănătate, încredere în forţele proprii şi mult optimism!