Business Press Agricol

Actualitate

Agro Fest 2018, o lecţie de profesionalism la domeniul viticol Amfiteatru Vitis

iulie 13, 2018 by admin in Actualitate, Companii, Horticultura

chemark vitis

În data de 10 iulie a.c., compania Chemark Rom a continuat seria evenimentelor Agro Fest pe viticultură, la domeniul viticol Amfiteatru Vitis, în satul Tohani, Comuna Gura Vadului, judeţul Prahova. Parteneri au fost: Bayer România, Corteva Agriscience™, Nufarm România, Belchim Crop Protection şi Apan Agriculture Equipments.

Amfiteatru Vitis este un domeniu viticol cu o suprafață totală de 33 ha. Prima plantație de vie este situată în zona dealului Strehan și are 16,5 ha, iar cea de-a doua în zona dealului Vârful cu Dor. Soiurile preponderent cultivate sunt Fetească Neagră, Fetească Regală, Chardonnay, Tămâioasă Românească, Muscat Ottonel și Riesling Italian.

Astfel, fermierii invitați au avut  ocazia să participe la prezentările loturilor demonstrative şi de cercetare efectuate pe cultura de viță de vie, aflând informaţii despre tehnologiile  de protecţie aplicate de companiile partenere în eveniment, dar şi cele nutriţie, cu produse aduse în exclusivitate în România de Chemark Rom. De asemenea, în cadrul unui atelier special destinat prezentării maşinilor și echipamentelor specifice pentru executarea lucrărilor tehnologice viticole au demonstrat utilajele marca Clemens.

Deschiderea evenimentului i-a revenit Veronicăi Ciucă, manager de inputuri și analiză marketing Chemark Rom, care a mulţumit invitaţilor şi partenerilor pentru participare în contextul unor condiţii meteo nefavorabile.

“Suntem de peste 20 de ani pe piaţă, având alături o echipă de profesionişti desăvârșiţi dedicată agriculturii. An de an am crescut alături de clienţii agricultori, oferindu-le soluţiile optime de care au avut nevoie. Ceea ce pot să vă asigur este că avem energia necesară pentru a răspunde noilor provocări, ajutându-i pe fermierii români în campaniile agricole să îşi îndeplinească obiectivele propuse”, a subliniat Veronica Ciucă.

În continuare, directorul tehnic al companiei Chemark Rom, Balazs Imre, a oferit detalii şi informații despre programul de fertilizare aplicat în plantație. Au fost menționate, deosebit de importante în schema de fertilizare anuală, produsele Tradecorp AZ, Trafos K şi PhylGreen.

Produsul Tradecorp AZ este un fertilizant foliar complex cu microelemente, destinat în principal culturilor de viţă de vie. Produsul acţionează ca un activator al proceselor enzimatice din plante, stimulând fotosinteza, activitatea radiculară, sinteza proteică şi acumularea de glucide. Produsul este recomandat a se aplica în următoarele momente: la reluarea ciclului vegetativ pentru a accelera creşterile, în perioada de fructificare pentru a stimula acumularea substanţei uscate, a proteinelor şi a glucidelor din fruct, la apariţia simptomelor de carenţă în microelemente pentru a restabili echilibrul metabolic. Ca avantaje ale produsului, specialistul Chemark Rom a menționat formularea performantă în microgranule și omogenitatea maximă, pentru că fiecare microgranulă are aceeaşi compoziţie specială, bogată în microelemente, prevenind şi corectând carenţele. Doza recomandată este de 1 kg/ha.

Trafos K este un îngrășământ lichid, cu concentrație mare de fosfor şi potasiu, recomandat în special în fenofazele când cele două elemente principale sunt necesare plantelor. Aplicarea Trafos K este, de asemenea, special indicată pentru prevenirea și corectarea carențelor de fosfor și potasiu, chiar și la valori de temperatură mai mici sau în condiții meteorologice nefavorabile, când aceste elemente au o mobilitate scăzută în sol. Se recomandă utilizarea unui volum de soluție de 500-1000 l/ha. Doza aplicată în plantația Amfiteatru Vitis a fost de 3 l/ha. Tratamentele se repetă la un interval de minim 15 zile până la faza de schimbare a culorii boabelor de struguri.

Nu în ultimul rând, PhylGreen este un bionutrient de origine naturală bazat pe extractul pur de alge marine – Ascophyllum nodosum – obţinut în urma unei proceduri naturale de extracţie. Produsul este recomandat în special pentru prevenirea şi tratarea situaţiilor de stres întâlnite în cursul perioadei de vegetaţie, dar şi pentru a ajuta plantele de viță de vie să-şi manifeste întregul potenţial biologic de producţie. Produsul este foarte uşor absorbit atât radicular, cât şi foliar. Doza de aplicare este de 1,5 litri la unitatea de suprafață.

În ceea ce privește tehnologia de protecţie a viței de vie, patru companii au prezentat soluții complete și eficace pentru combaterea bolilor și dăunătorilor.

Sorin Petrache, manager culturi horticole compania Bayer, a prezentat pe scurt tehnologia de protecție la vița de vie. Produsele aplicate pe platforma Amfiteatru Vitis au fost Luna Experience, recent omologat pentru combaterea făinării, Teldor pentru combaterea putregaiului cenușiu, iar pentru controlul manei au fost aplicate produsele: Profiler, Mikal Flash şi Melody Compact. Tehnologia Bayer se bazează și se va baza în continuare pe substanţa activă fosetil de aluminiu. Alte produse amintite au fost Verita, Falcon și Flint Max.

Fungicidul Luna Experience excelează prin noua substanță activă fluopiram, care are proprietăţi penetrante şi translaminare, fiind foarte eficace asupra unui spectru larg de patogeni în tratamente preventive. La rândul său, tebuconazolul are acţiune sistemică și prezintă proprietăţi preventive, curative şi uneori eradicative, care conferă un spectru larg de activitate. Sunt protejate frunzele, lăstarii, florile şi organele fructifere. La viţa de vie se recomandă a se utiliza pentru cel mult două tratamente efectuate atât înainte, cât şi după înflorit (de la inflorescențe vizibile BBCH 53 până la înmuierea boabelor BBCH 85). Doza recomandată este de 0,375 l/hectar, tratamentele neinfluenţând procesul de vinificație și calitatea vinului.

De asemenea, recomandările către viticultorii prezenți s-au axat pe modul cum ar trebuit gestionate provocările din acest sezon, dar și pe avertizările pentru perioada rămasă până la recoltare. Astfel, s-au adus în discuţie tratamentele și măsurile ce trebuiau aplicate pentru prevenirea putregaiului negru (îndepărtarea strugurilor mumificați din anul precedent, arătura adâncă, aplicarea cu mare atenție a îngrăşămintelor), măsurile de protecție şi prevenire a atacului de putregai cenușiu (lucrări tehnologice și tratamentele de protecție combinate – se recomandă mai mult ca oricând desfrunzitul în zona strugurilor, combaterea eficientă a buruienilor, controlul eficient al moliilor și făinării) și, nu în ultimul rând, lucrările şi tratamentele destinate maturării coardelor şi creşterii rezistenței la iernare.

Ciprian Păcuraru şi Silviu Dumitru, reprezentanți ai companiei Corteva Agriscience™ – Divizia de agricultură DowDuPont, au prezentat schema tehnologică aplicată pe platforma Amfiteatru Vitis. Astfel, pentru combaterea moliei s-au aplicat produsele Runner 2F și Laser 240 SC. În ceea ce privește controlul făinării, portofoliul Corteva cuprinde fungicidele Karathane Gold 350EC, Postalon 90 SC şi Talendo, iar pentru combaterea manei au fost aplicate produsele Dithane M45 și Curzate F. S-a amintit în context şi omologarea unui nou produs destinat combaterii agentului patogen Plasmopara viticola, care se va regăsi în pachetul tehnologic Corteva specific viţei de vie. Este vorba de fungicidul Zorvec™, o chimie nouă cu un mod inedit de acțiune, care oferă o combinație de coerență și control nemaiîntâlnite pentru cultivatorii horticoli. Vestea bună este că fungicidul dezvoltă planuri de gestionare a rezistenței și oferă contribuţii prelungite de eficacitate.

La rândul său, Adrian Ionescu, manager dezvoltare al companiei Nufarm, a expus celor prezenți la domeniul viticol Amfiteatru Vitis pachetul de protecție pentru cultura de viță de vie, care cuprinde acaricidul Flanco 10 WP, cu o foarte bună activitate de contact și ingestie, dar şi cu acţiune ovi-larvicidă şi nimfocidă de lungă durată. În schema de tratament au fost prezentate şi o serie de fungicide eficiente: Mystic Combi, un fungicid complex pentru combaterea făinării la viţa de vie, ce se încadrează perfect în strategiile moderne de combatere a fenomenului de rezistenţă, Cuproxat, un produs care stopează mana şi unele bacterioze la viţa de vie și Prolectus, ideal în combaterea putregaiului cenușiu la strugurii de masă şi de vin. De asemenea, în primele tratamente preflorale s-a utilizat și fungicidul Coppermax, pe bază de hidroxid de cupru.

Prezentarea portofoliului de produse Belchim a fost făcută de către Călin Baciu, director tehnic culturi horticole în cadrul companiei. Oferta Belchim include o gamă completă de produse pentru protecţia viţei-de-vie, printre care şi un erbicid pentru controlul buruienilor: Chikara Duo. Pentru prevenirea manei au fost remarcate produsele Mildicut, Videryo F, Cymco Super şi Valis M, iar pentru făinare s-au folosit Kusabi 300 SC, Tebuconazol şi Cosavet 80 DF.

Mildicut (substanţe active: 25 g/l ciazofamid & 250 g/l disodium fosfonat) are o formulare specifică optimizată pentru cultura viţei de vie şi asigură protecţia şi calitatea recoltei. Ciazofamid-ul aparţine grupei „inhibitorilor de quinonă”, acţionează preventiv şi inhibă germinarea sporilor ciupercilor din clasa Oomycete care provoacă mana (Plasmopara viticola). Al doilea component, disodium fosfonat, stimulează sistemul natural de apărare al plantei, facilitează penetrarea şi mobilitatea translaminară a substanţei active ciazofamid, imprimând sistemicitate produsului.

Cosavet 80 DF este un fungicid de contact pe bază de sulf (80% sulf), formulat în granule dispersabile în apă şi este alegerea potrivită pentru tratamentele preventive şi curative împotriva făinării. Formularea sa particulară asigură o mare putere de dispersie şi o acoperire mai bună, cu o activitate mai rapidă datorată acţiunii superioare de contact şi a vaporilor rezultaţi în contact cu aerul.

Videryo F (ciazofamid 40 g/l & 400 g/l folpet) este un fungicid nou, destinat combaterii manei la viţa de vie, care înglobează două substanţe active complementare ce protejează planta atât din interior, cât şi din exterior. Videryo F are un efect rapid de penetrare, în două ore fiind translocat în limbul foliar.

În final, participanții au primit informații despre echipamentele și utilajele comercializate de Apan Agriculture Equipments de la spoecialistul Ioan Dobrinoiu. Compania este importator McCormick în Romania şi face parte din grupul de firme Apan, cu afaceri în domeniile: auto, leasing şi asigurări. Ideea de a deveni importator de tractoare și utilaje agricole a fost continuarea firească a afacerilor dezvoltate de grup în domeniul auto și a faptului că aceste afaceri au crescut bazându-se pe un service de calitate. Pe platforma Amfiteatru Vitis au fost expuse următoarele utilaje: mașina de cârnit (cu un randament de 12 hectare/zi), un echipament multioperațional denumit hexagon, pe care se pot monta multe auxiliare, un cultivator cu palpatori și, nu în ultimul rând, o freză de mare adâncime.

Reprezentanţii Business Press Agricol au stat de vorbă cu fermierii invitaţi.

Fermierul Marian Gheorghe din localitatea Mizil, județul Prahova, a declarat: “Administrez o suprafață de 1,16 hectare cultivate cu viță de vie și sunt prezent astăzi la acest eveniment pentru că am o colaborare foarte bună cu firma Chemark Rom. Folosesc produse de la această companie Delfan Plus şi PhylGreen și pot să spun că sunt extrem de eficiente. De asemenea, mulțumim reprezentanților de zonă, Felicia și Emil Fumea, care au fost alături de noi cu sfaturi și soluții dintre cele mai bune şi care ne aduc produsele în timp util. Evenimentele de genul acesta sunt foarte bune pentru că primim informații utile și intrăm în contact cu tot ce este nou. De aceea, mesajul meu pentru viticultori este să folosească cu încredere produse de la Chemark Rom pentru a obține producţii mari și de calitate. Felicitări companiei și partenerilor pentru un eveniment reușit!”

Anghelina Călin din comuna Gura Vadului, județul Prahova, inginer la SC Astra Vest SRL, a spus: “Lucrez la firma Astra Vest care are în administrare 30 de hectare cultivate cu două soiuri viță de vie, Fetească Regală pentru vinul alb și Merlot pentru vinul roșu. Lucrăm cu firma Chemark Rom de 5 ani și avem o colaborare foarte bună prin managerul de zonă Felicia Fumea. Folosim toată gama de produse atât de la Chemark Rom, cât și de la companiile Syngenta, Adama, Corteva, Bayer, BASF, Nufarm, Belchim. Pentru nutriție am folosit de la Chemark Rom produsele Delfan Plus, Trafos K şi Tradebor Mo, care sunt extrem de eficiente. Aceste evenimente sunt foarte bine venite pentru că avem ocazia să discutăm între noi viticultorii, putând face schimb de experiență. Totodată, apar an de an produse noi pe care trebuie să le cunoaștem, iar prin intermediul acestor evenimente aflăm de la specialiști modul lor de acțiune și cum pot fi aplicate. Mesajul meu pentru toţi fermierii este să folosească cu încredere produsele pentru sănătatea culturilor.“

Doamna Voicu Elena Gilia, administratorul unei fitofarmacii din Puchenii Mari, județul Prahova, a apreciat evenimentul și a subliniat: ”Particip cu plăcere la această manifestare pentru că am o colaborare excelentă cu distribuitorul Chemark Rom. Prin fitofarmacia pe care o administrez comercializez produse micro și macroambalate de la această companie. Fitofarmacia este situată pe DN București-Ploiești și deservim zone precum Izvorani, Snagov, Ghermănești, Bazinul legumicol Pietroșani, Balta Doamnei, dar și Comarnic și Breaza. Pentru că dețin și 0,8 hectare de viță de vie pe dealurile de la Pietroasele, județul Buzău, mă pot numi și viticultor. Mă bucur de producții frumoase cu soiurile Fetească, Muscat de Hamburg, Ceasla, dar și un soi productiv, 1001. Aceste evenimente sunt de foarte bun augur pentru fermieri pentru că primesc informații prețioase de la specialiști și astfel pot obține producții bogate și de calitate. La rândul meu, și eu organizez evenimente de genul acesta în diferite zone ale țării, pentru că fermierii trebuie să învețe să folosească și să aplice cât mai coret produsele de fertilizare şi protecţie pentru a obține performanță. De aceea, adresez un îndemn către toţi fermierii care au nevoie de un sfat: să îl caute la un specialist sau la noi, cei care activăm în fitofarmacii, pentru că numai așa vor fi siguri de eficienţa produselor şi în final vor obţine rezultate excelente.”