Business Press Agricol

Actualitate

Seminis a lansat noul hibrid de ardei gras PIEDONE

iulie 2, 2018 by admin in Actualitate, Horticultura

seminis izbiceni

În data de 29 iunie a.c., Universal Group a organizat în Izbiceni, judeţul Olt, lansarea oficială a noului  hibrid de ardei gras PIEDONE (BL8) de la Seminis. PIEDONE este un hibrid foarte productiv, cultivat şi în comuna Matca, cu rezistență la boala petelor de bronz (TSWV) şi coacere din galben-alb în roşu. Acest hibrid vine în întâmpinarea cerinţelor cultivatorilor de ardei gras din România prin caracteristicile sale de excepţie.

În cadrul evenimentului, pe lângă noul hibrid PIEDONE, au fost prezentaţi alţi hibrizi de ardei deja cunoscuţi, precum Kaprima, Kaptur, SV0102 şi Ariadni, dar şi cei de tomate Matissimo, Wrestler şi Mei Shuai (pink). Participanţii la eveniment s-au convins de beneficiile alegerii unei genetici superioare marca Seminis și aplicării unui program integrat de nutriţie și protecţie fitosanitară elaborat de specialiştii parteneri.

“Hibrizii de ardei vor fi disponibili pentru testare pe scară largă tuturor producătorilor din România interesați de acest segment. Dorim să mulţumim partenerului oficial Seminis din Izbiceni, HORTICOM IMPEX, pentru sprijinul necondiţionat acordat, cultivatorilor din Izbiceni, Tia Mare, Cilieni, Giuvăraşti şi din comunele limitrofe, dar şi vizitatorilor din Grădinari, Strejeşti, Ghimpeţeni, Dobroteasa, precum şi distribuitorilor Seminis din Calafat (Lavinel Impex) şi Băleni-Sârbi (Hibrid Târgovişte) pentru participare.

De asemenea, mulţumim Ferma Legumicolă Tia Mare pentru participarea în cadrul programului nostru şi reuşita obţinerii unor rezultate excelente cu produsele noastre Kaprima şi Piedone, dar şi cu vinetele albe Bibo. Aşadar, vă mulţumim încă o dată dragi parteneri din judeţul Olt pentru participarea într-un număr atât de mare, pentru interesul şi aprecierea produselor Seminis, dar şi pentru combaterea biologică realizată de Koppert şi vă aşteptăm şi în viitor la evenimentele noastre.

Toată aprecierea colegului nostru, ing. Marius Popescu, pentru implicarea în zonă şi pentru rezultatele excelente obţinute în culturile cu combatere biologică de la KOPPERT. Felicitari Marius!”, a spus Viorel Dinu, promotor naţional Universal Group – Seminis, în încheierea evenimentului.

Universal Group este reprezentantul companiilor Seminis, Koppert şi Agritecno în România. Cu o experienţă de 20 de ani pe piaţa românească, Universal Group oferă hibrizi de legume de cea mai înaltă calitate, dar şi soluţii naturale pentru polenizare,  fertilizare şi de combatere biologică a dăunătorilor şi bolilor.