Business Press Agricol

Companii

Managementul rezistenţelor, un program dedicat fermierilor

iunie 5, 2018 by admin in Companii

andreidoru

Din ce în ce mai multe specii de boli şi dăunători au devenit rezistente la produsele de protecţia plantelor. Una dintre cauze este legată de numărul produselor de protecţia plantelor ce pot fi folosite prin rotaţie în vederea combaterii bolilor, dăunătorilor şi insectelor care este în continuă scădere.

Costul dezvoltării unui produs nou de protecţia plantelor este de ordinul zecilor sau chiar sutelor de milioane de dolari. Un alt factor semnificativ ce determină reducerea numărului de produse disponibil îl reprezintă şi procesul de reînregistrare şi reanalizare a produselor la nivelul Uniunii Europene. Ca urmare a acestei proceduri, multe produse au ieşit de pe piaţă, iar altele urmează să iasă în anii următori.

Toate elementele menţionate mai sus ne determină să folosim din ce în ce mai mult managementul integrat al combaterii bolilor, dăunătorilor şi buruienilor şi, mai mult, să înţelegem ciclul de viaţă al organismelor dăunătoare, să ştim în ce moment să intervenim cu un anumit produs de protecţie a plantelor pentru a evita crearea rezistenţei, dar şi a risipei de produse. Păstrarea eficienţei produselor de protecţia plantelor timp cât mai îndelungat nu reprezintă un beneficiu doar pentru producătorul şi distribuitorul produsului, ci şi pentru fermier.

Un progres semnificativ în lupta împotriva bolilor, dăunătorilor şi buruienilor s-a înregistrat în ultimii 50 de ani, prin apariţia produselor de protecţia plantelor de sinteză: insecticide, fungicide şi erbicide. Însă, la scurt timp după înregistrarea acestor progrese în combaterea organismelor dăunătoare s-a observat o scădere a eficacităţii noilor metode de combatere. Dozele de aplicare a produselor au fost crescute, pentru a asigura gradul de combatere iniţial, dar şi de această dată eficacitatea produselor a continuat să scadă. În continuare s-a observat că scăderea eficienţei produselor de protecţia plantelor se datorează apariţiei rezistenţei bolilor şi dăunătorilor la aceste substanţe chimice.

Din acest motiv, la nivel de industrie, s-a impus ca o necesitate, tocmai pentru a preveni dezvoltarea rezistenţei la produsele de protecţia plantelor, respectarea unui program de management al rezistenţei. Acest program trebuie să includă şi folosirea unor metode de combatere cât mai diferite. Astfel, programul de management integrat trebuie să includă şi folosirea produselor de protecţia plantelor de sinteză, biologice, metodele agrotehnice, folosirea plantelor transgenice, rotaţia culturilor, precum şi folosirea varietăţilor rezistente.

Anul acesta, specialiştii companiei Adama şi-au propus să vorbească fermierilor şi despre managementul rezistenţelor la aplicarea produselor de protecţie, un subiect de mare interes la nivel european.

“Prin această abordare dorim să preîntâmpinăm acest fenomen, încercând să explicăm fermierilor de ce este important să respecte tehnologiile de cultură şi să folosească soluţii complexe cu moduri diferite de acţiune. Anul acesta, compania Adama vine în sprijinul producătorilor agricoli cu 3 soluţii extrem de eficiente, respectiv: Kantik 450 EC, Seguris Xtra® şi Racer 25 EC”, a subliniat Andrei Doru, Product Marketing Responsible Adama. Ulterior, specialistul a prezentat în detaliu fiecare produs.

Kantik 450 EC este un fungicid complet cu trei substanțe active care asigură un control superior în combaterea unui spectru larg de agenți patogeni. Produsul este un amestec format dintr-un fungicid din grupa imidazolilor: procloraz 200 g/l, unul din grupa triazolilor: tebuconazol 100 g/l şi un fungicid derivat de piperidină: fenpropidin 150 g/l. Kantik oferă fermierilor avantajul unei doze mărite de 2.0 /l ha fapt ce asigură un puternic efect preventiv, cât şi curativă. Prin acțiunea fenpropidin-ului produsul se realizează și un bun management al apariție rezistențelor întrucât acționează în mod diferit comparativ cu triazolii, cea mai utilizată grupă de fungicide.

Seguris Xtra® este o altă soluție pentru protecția împotriva bolilor la grâu. Acest fungicid de ultimă generație conține trei substanţe active din grupe chimice diferite și asigură un puternic efect de protecţie împotriva bolilor foliare precum Septoria tritici, Septoria nodorum, Puccinia recondita, Erysiphe graminis, Pyrenophora tritici-repentis. Ciproconazol acţionează sistemic, fiind translocat în plantă unde blochează sinteza ergosterolilor având efect preventiv şi curativ. Azoxistrobin completează protecţia împotriva patogenilor şi contribuie la creşterea toleranţei faţă de factorii de stres prin efectul de înverzire. Izopirazam, moleculă de ultimă generaţie, are în principal acţiune protectivă datorită capacităţii substanţei active de a rămâne pe suprafaţa plantei. Prin absorbţie şi transfer se obţin şi efecte curative, datorită inhibării succinat-dehidrogenazei în respiraţia mitocondrială.

Racer 25 EC este un erbicid omologat pentru culturile de floarea-soarelui și cartof care conţine fluorocloridon, substanţă activă caracterizată printr-o acțiune rapidă și un efet rezidual, de lungă durată. Acesta se aplică preemergent și este preluat de către buruienile în curs de germinare atât prin rădăcini cât şi prin coleoptile. Racer 25 EC este specializat în combaterea Ambroziei buruiană de carantină care afectează atât profitabilitatea culturilor agricole cât și sănătatea oamenilor prin efectul alergen. Ambrozia necestiă o atenție deosebită datorită capacității de a se dezvolta rapid și a rezisteței crescute la erbicide în fazele mai avansate de vegetație. Racer 25 EC rezolvă problema Ambroziei  încă din stadiile incipiente astfel putem asigura un control eficient al acestei specii.  Efectul rezidual poate să dureaze până la 3-4 săptămâni, timp suficient pentru ca plantele de cultură să acopere rândurile. Substanţa activă este reactivată de apa din precipitaţii sau din irigare”, a explicat Andrei Doru.