Business Press Agricol

Actualitate

Propuneri de îmbunătățire a activității pe filiera legume-fructe

aprilie 22, 2018 by admin in Actualitate, Agroinfo, Horticultura

usamv

În data de 20 aprilie a.c., în cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, a avut loc desfășurarea „mesei rotunde” organizate în cadrul etapei a 4-a: Demonstrarea funcţionalităţii modelelor de lanţuri scurte de valorificare a producţiei şi diseminarea rezultatelor din cadrul Proiectului sectorial ADER 16.1.2 Modele de dezvoltare a lanţurilor scurte de valorificare pe filiera producţie primară – servicii – depozitare – procesare – piaţă de desfacere.

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul doamnele Dr. Ec. Ancuța Marin (Director Proiect) și Prof. Dr. Valentina Constanța Tudor (Responsabil USAMV București Proiect).

Au fost prezentate rezultatele obținute în etapele anterioare: “Studiu privind situația sectorului de legume-fructe pe plan național și comunitar”, „Determinarea oportunității privind asocierea/cooperarea fermierilor”, „Proiectarea unui model de lanț scurt de valorificare a producției de legume”, „Elaborarea de broșuri, de articole pentru reviste de specialitate și manifestări științifice”, „Studii de fezabilitate” și, nu în ultimul rând, întâlnirile cu producătorii de legume și fructe.

Din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale au fost prezente doamele Corina Gălbează, Președintele Comisiei de Monitorizare, Elena Dinu, Monitor tehnic al proiectului și Tatiana Popa.

Alături de fermieri, producători de legume și fructe, la dezbateri au mai participat domnii Ștefan Pădure, Președintele Asociației pentru promovarea Alimentului Românesc, Florentin Bercu, Director executiv al Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal, Rareș Hăbeanu, Director executiv al Federației Naționale a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România PRO AGRO, precum și doamna Conf. Raluca Ion, Responsabil ASE București Proiect.

În cadrul dezbaterilor, pentru sectorul legume/fructe, s-au analizat modificările majore ale structurii și comportamentului, ca urmare a schimbărilor din sistemul agroalimentar, reflectând de asemenea experiența în sectoarele nealimentare. Schimbarea fundamentală a modului de funcționare a firmelor ia în considerare problemele de competență și avantajele competitive din perspectiva întregului lanț de aprovizionare, nu numai din punct de vedere al poziționării operatorilor unici. Aceasta reprezintă, de asemenea, o amenințare majoră la adresa relațiilor de autoritate existente, a responsabilităților și a echilibrului puterii de negociere în interiorul și între firmele care operează în lanțul de aprovizionare. Analiza modernă a lanțului valoric global pune accentul pe relațiile dintre actori ca o modalitate de reducere a incertitudinii, îmbunătățirea accesului la resursele cheie și creșterea eficienței lanțului.

Totodată, s-a pus un accent deosebit pe importanța pe care o reprezintă grupurile de producători și organizațiile de producători în buna funcționare a filiere legume/fructe în vederea valorificării produselor.

Acțiunea a fost închisă prin elaborarea unor măsuri de îmbunătățire a valorificării legumelor și fructelor.