Business Press Agricol

Actualitate

Syngenta – Retrospectiva performanţei din anul 2017!

noiembrie 17, 2017 by admin in Actualitate, Companii, Cultura mare, Horticultura

syngentateam

De vorbă cu specialiştii companiei Syngenta, despre realizările acestui an, noutăţile din 2018 şi proiectele viitoare

 

Sergiu Staicu, directorul general al companiei Syngenta

Sergiu Staicu, directorul general al companiei Syngenta, a subliniat faptul că România deţine un potenţial agricol care îi conferă o serie de oportunităţi.

„Chiar dacă anii sunt atipici, iar provocările diverse, România deţine un potenţial agricol indiscutabil, care trebuie valorificat. În prezent, în România, avem mai bine de 8,5 milioane de hectare teren arabil aflat în folosință, practic aproape jumătate din suprafața Franței, care împreună cu poziția geo-strategică pe care o avem în bazinul Mării Negre reprezintă două elemente fundamentale în dezvoltarea viitoare a agriculturii românești.

Compania Syngenta rămâne dedicată în a oferi cele mai bune soluţii fermierilor din România pentru a valorifica acest potențial. Vorbim pe de o parte de material genetic, dar şi de tehnologii de protecţie a plantelor. Inovația este întotdeauna prezentă în oferta Syngenta, investim semificativ în cercetare- dezvoltare și vom continua să facem acest lucru și în viitor.

România este o piață importantă pentru compania Syngenta, de aceea vom continua să ne întărim prezența, fiind alături de fermieri. Ne dorim să aducem în continuare pe piața din România produse care să fie adaptate condițiilor și nevoilor de aici.

Specialiştii noștri propun fermierilor material genetic de înaltă calitate, dar şi tehnologii şi soluţii moderne pentru combaterea dăunătorilor, bolilor şi buruienilor, mai ales în contextul în care presiunea factorilor climatici asupra ecosistemelor agricole este tot mai mare. Pentru a rămâne competitivi pe piaţă globală, fermierii români trebuie să apeleze la tehnologii de ultimă generaţie, iar reprezentanții Syngenta le oferă soluţii integrate pentru dezvoltarea unei agriculturi sustenabile şi performante. Prin abordările noastre la nivel de companie, ne dorim ca soluţiile, tehnologiile şi produsele din portofoliu să fie utilizate în cât mai multe ferme, indiferent de mărimea acestora. Vrem să oferim tot suportul nostru partenerilor fermieri, într-un deziderat comun, cel al performanţei”, ne-a declarat Sergiu Staicu.

 

Raluca Boţan, director de marketing Syngenta

Raluca Boţan a răspuns întrebărilor redactorului nostru cu privire la importanţa marketingului şi comunicării în sectorul de agribusiness, oferind detalii şi despre strategia companiei Syngenta.

„Marketingul şi comunicarea pe care Syngenta le promovează în agribusiness reprezintă puntea între nevoile fermierilor şi obiectivele de business ale companiei.

În centrul strategiei noastre se află fermierul şi tot ceea ce dezvoltăm noi la nivel de hibrizi, produse sau marketing vine în întâmpinarea nevoilor fermierilor şi în  adresarea problemelor cu care dumnealor se confruntă. Sursele noastre sunt studiile efectuate de instituţii de profil, presă şi, nu în ultimul rând, sunt informaţiile venite de la colegii din vânzări, care reprezintă o interfaţă între noi şi producătorii agricoli. Având o abordare consultativă, ei ştiu cel mai bine cu ce se confruntă fermierii.

Totodată, obiectivele noastre de business sunt reprezentate de o creştere sustenabilă, de la genetică şi tehnologii de protecţie a plantelor până la soluţii, vorbim de inovaţie. Ne dorim să fim inovatori, ne reinventăm, devenind astfel lider în cât mai multe sectoare.

Un aspect care ne preocupă în mod constant, în calitate de companie care oferă produse şi tehnologii de protecţie a plantelor, este resposabilitata socială. Am implementat programe diverse în această zonă şi un exemplu este că la fiecare eveniment organizat în câmp avem şi o prezentare demonstrativă care vizează bunele practici şi tehnici corecte de aplicare a produselor de protecţie a plantelor”, a mentionat directorul de marketing Syngenta.

Despre strategia de dezvoltare a companiei, Raluca Boţan a mai adăugat: ”Şi în următorii ani vom continua să dezvoltăm relaţia cu fermierii, pentru a-i ajuta să fie mai productivi, oferindu-le acces la genetică superioară şi tehnologii pentru protecţia plantelor adaptate nevoilor fiecărei ferme. Vom rămâne parteneri de încredere ai fermierilor, asigurându-le servicii cu valoare adăugată, expertiză şi consultanţă.”

 

Andrei Măruțescu, director de comunicare și relații publice al Syngenta România

Andrei Măruțescu, director de comunicare și relații publice al Syngenta România a explicat ce înseamnă restricţionarea unor clase de substanţe de protecţie a plantelor.

„Este o perioadă dificilă pentru toată industria noastră şi o presiune din partea autorităţilor de reglementare priviind viitorul unor substanţe active. Ne bucurăm că în agricultura românească există cunoaștere şi nu putem vorbi despre o disconectivitate atât de mare între societate şi agricultură. România, din acest punct de vedere, este o ţară orientată spre agricultură şi asta acest lucru ne bucură. Ne aflăm în fața unor provocări și există riscul interzicerii unui număr tot mai mare de substanțe active din cauza aplicării unor criterii legislative tot mai stricte la nivel Comunitar. În România avem asociaţii bine poziţionate care acţionează în numele întregii industrii, iar aici intervin multe lucruri, începând cu comunicarea rolului și importanței utilizării produselor de protecţie a plantelor în culturilor agricole şi terminând cu importanța utilizării corecte și responsabile – bune practici atât de importante pentru fermieri şi societate. Tendinţa este spre utilizarea raţională a produselor de protecţie a plantelor, iar noi susținem acest lucru. De altfel, compania noastră informează în mod transparent toți fermierii și utilizatorii de produse de protecţie a plantelor cu privire la modificările apărute în domeniul de utilizare în urma aplicării reglementărilor europene.

Legiuitorul trebuie să se asigure că tehnologia este aplicată și folosită  corespunzător, ceea ce este foarte corect. Un alt lucru important este faptul că fermierii mari, liderii de opinie, au început să înţeleagă că viitorul agriculturii nu se decide în România – la Bucureşti, ci în Europa. Fermierii, chiar dacă sunt vocali, trebuie să înţeleagă că la nivel european au loc anumite discuții cu privire la unele reglementări și tehnologii, pentru care trebuie să fie pregătiți pentru a le discuta și nu în ultimul rând, trebuie să fie uniți.

Syngenta s-a adaptat bine acestor situaţii, fiind un liant între asociaţiile profesionale cu expertiză, AISR, AIPROM şi fermieri. Faptul că am dezvoltat o serie de parteneriate cu universităţi agricole, cu institute de cercetare şi cu academii de profil este foarte important. Ce poate fi mai edificator decât faptul că studentul de astăzi este pregătit cu ajutorul nostru pentru a deveni specialistul sau fermierul de mâine? Prin aceste parteneriate educăm şi formăm tinerii studenţi despre principiile unei agriculturi sustenabile. Suntem vizionari şi împreună cu fermierii identificăm problemele şi căutăm totodată şi soluţiile cele mai eficiente. Prin parteneriat şi încredere vom face faţă tuturor provocărilor. Şi 2018 va fi un an dificil din punct de vedere al reglementărilor, pentru că vor continua discuţiile la nivelul Comisiei Europene pe tema mai multor substanţe active. Fermierii, împreună cu reprezentanţii asociaţiilor de protecţie a plantelor şi de seminţe, trebuie să facă front comun pentru apărarea interesului economic al României”, a spus directorul de comunicare si relatii publice Syngenta.

Despre instrucţiunile de utilizare şi bunele practici de aplicare a produselor de protecţie a plantelor, Andrei Măruţescu a subliniat că: “În condiţiile folosirii produselor de protecţie a plantelor trebuie avute în vedere în primul rând, și tot timpul, instrucţiunile de utilizare şi citirea cu atenţie a etichetei. În viziunea companiei noastre, aplicarea corectă a oricărui produs de protecţie a plantelor înseamnă eficientizarea obţinerii producţiei și raționalizarea folosirii resurselor. Folosind produsele corect putem creşte producţia, reducem expunerea operatorului şi protejăm în acelaşi timp mediul înconjurător. Prin aplicarea celor mai simple bune practici sporim productivitatea şi ne protejăm pe noi înşine,” a menţionat Andrei Măruţescu.

Andreea Caimac, director campanii culturi speciale în cadrul companiei Syngenta

În deschiderea discuţiei cu reprezentantul Business Press Agricol, Andreea Caimac a trecut în revistă provocările anului 2017.

“Observăm că nici un an nu seamănă cu celălalt, iar clienţii noştri sunt marcaţi de condiţiile meteo nefavorabile şi severe. Anul acesta, în sectorul culturilor speciale au fost probleme serioase cu îngheţul din luna aprilie, pomii fiind afectaţi imediat după înflorire. Această situaţie de fapt a dus la perderi considerabile la culturile de cireş, prun şi măr. Pomicultorii au făcut eforturi importante pentru a mai salva ceva din recoltă. De altfel, situaţia nu a fost singulară. În Europa, cei mai mari competitori s-au confruntat cu aceeaşi problemă şi în aceste condiţii producătorii români au compensat deficitul de producţie cu preţuri de vânzare mai bune.

Este adevărat că pomicultura a fost cea mai afectată, dar probleme serioase au existat şi în legumicultură. Cele mai severe au fost cele legate de distrugerea solariilor din cauza vântului puternic. În anumite locaţii, în zona de vest a ţării, furtuna a distrus în totalitate recoltele, chiar dacă erau în spaţii protejate. Legumicultorii au pierdut tot, pentru că nu au mai putut valorifica nimic.

În această situaţie, specialiştii Syngenta au empatizat cu producătorii agricoli în găsirea celor mai bune soluţii adaptate nevoilor lor. Au fost oferite produse personalizate culturilor lor, tocmai pentru a echilibra balanţa.

Alte probleme sunt legate de reglementările privind produsele de protecţie a plantelor. De altfel, toată industria de profil se confruntă cu acestă situaţie şi, în acest context, suntem nevoiţi să fim deschişi şi să prezentăm fermierilor corect portofoliul de produse, dar şi alternativa cea mai viabilă“, a spus Andreea Caimac.

Discutând despre produsele din portofoliul comercial, specialistul companiei a subliniat  care sunt noutăţile anului 2018.

“Am pregătit terenul pentru ceea ce vom aduce în anul 2018. Noul produs omologat în combaterea Lepidopterelor în pomicultură este Affirm Opti şi vine în completarea insecticidelor din portofoliu pe acest segment, respectiv Insegar 25 WG şi Voliam Targo. Produsul este creat special pentru pomicultură, iar graţie formulării sale are un filtru UV care permite protejarea fructelor timp îndelungat împotriva razelor ultraviolete, care pot degrada gradul de protecţie al produselor. Affirm Opti este rezistent la ploaie, iar prin modul său de acţiune oferă protecţie de durată, fiind totodată şi un produs selectiv pentru mediul înconjurător. În acest moment, noi mai avem în portofoliu şi insecticidul Affirm care va rămâne bine poziţionat în sectorul de viticultură şi legumicultură.

Pentru legumicultură, în acest an, ca noutate, am avut Cidely Top, un fungicid cu spectru larg în combaterea bolilor foliare, având un control excelent împotriva făinării și pătării frunzelor. Produsul este eficient împotriva putregaiului tulpinii pepenilor, o boală frecventă la această cultură”, a completat specialistul companiei.

Tot la capitolul noutăţi, Andreea Caimac a vorbit despre sistemul de alerte pentru pomicultură RimPro, dar şi despre campania Clientul misterios, dedicată fitofarmaciilor din toată țara.

„Syngenta a venit în acest an în întâmpinarea pomicultorilor cu o noutate, sistemul de alerte RimPro, cu acces la cele zece stații meteo situate în diferite zone geografice ale țării. El a fost activ în tot sezonul 2017, respectiv în perioada aprilie- octombrie, fiind un sistem de avertizare împotriva rapănului și a viermelui merelor. Cu ajutorul acestui serviciu, pomicultorii și-au putut planifica momentul optim de aplicare a produselor, pentru a combate eficient bolile și dăunătorii din livadă. Având în vedere că nu toți pomicultorii au acces la informațiile unei stații meteo de calitate, Syngenta a grupat informațiile meteo furnizate de cele zece stații din diferite județe ale ţării, publicând pe site-ul propriu alertele meteo în vigoare, actualizate la zi, pe tot parcursul sezonului 2017, împreună cu recomandările de tratamente adaptate la condițiile meteo existente. În această lună sistemul s-a oprit, urmând să intre în funcţiune în primăvara anului 2018.

De asemenea, în primăvara 2017, Syngenta a mai demarat şi campania – Clientul misterios, dedicată fitofarmaciilor din toată țara. În decursul campaniei, fitofarmaciile au primit informații despre noutățile din portofoliul Syngenta, dar şi posibilitatea de a fi vizitați de un client misterios care le va cere recomandări pentru anumite probleme pe care le are în cultură. Indiferent de răspunsul primit, clientul misterios a oferit un premiu garantat fitofarmaciei respective. Dacă fitofarmaciștii au folosit în recomandările lor produse Syngenta, locația respectivă s-a înscris automat pentru premiile oferite de noi prin tragere la sorți. Cunoscând importanța pe care segmentul de fitofarmacii o are în agribusiness, mai ales pentru micii fermieri, prin intermediul campaniei Clientul misterios ne-am dorit să punem la dispoziția lor cât mai multe detalii despre portofoliul Syngenta, dar și ultimele noutăți în materie de diagnoză și tratamente pentru problemele ce pot apărea în diferite culturi. Practic, prin această campanie toate fitofarmaciile au fost premiate”, a mai adăugat Andreea Caimac.

 

Gabriela Dragoş, director culturi cereale păioase Syngenta România

Gabriela Dragoş a discutat despre performanţa culturilor de cereale păioase, atingând şi subiectul privind responsabilitatea în utilizarea corectă a produselor de protecţie a plantelor.

“Anul acesta, în cultura de cereale există o serie de noutăţi în ceea ce priveşte genetica şi partea de protecţie a plantelor. Cred că este responsabilitatea noastră să gestionăm cât mai eficient resursele agricole şi să elaborăm programe tehnologice adaptate problemelor din fermă pentru obţinerea profitului care indică succesul în agribusiness.

La nivel de fermă, la cultura de cereale păioase vorbim de o intensificare a producţiei, care în acest an s-a ridicat la aproape 4 tone la hectar, ceea ce indică utilizarea unei genetici de calitate, dar şi a unor scheme de tratament eficiente. Din punct de vedere al portofoliului de semințe suntem pe un trend ascendent, cu o genetică bine testată, respectiv soiuri de grâu şi hibrizi de orz cu rezultate foarte bune. Hibridul Syngenta de orz oferă un surplus de 1-1,5 tone/hectar faţă de variantele convenţionale. Aşadar, încercăm să aducem soluţii care să optimizeze producţia în ferme. Mai mult decât atât, venim şi cu un program de protecţie a plantelor adaptat pentru specificul orzului hibrid, astfel ca genetica să îşi elibereze întregul potenţial. Când vorbesc de acest program mă refer la unul integrat, care cuprinde partea de fertilizare, de semănat, cu recomandari care trebuie respectate pentru a obţine nivelul maxim de producţie şi de calitate, bineînţeles, cu o tehnologie de protecţie personalizată.

Pentru cultura de grâu avem un portofoliu foarte bun, cu noutăţi pentru 2018, şi mă refer la soiul Falado, testat în loturile demo, cu un potenţial de producţie excepţional, toleranţă foarte bună la boli, şi cu o adaptabilitate la zona de sud-est a ţării, datorită toleranţei bune la secetă.

În ceea ce privește protecția plantelor, Syngenta urmărește să aducă pe piață fungicide cu eficacitate ridicată care să ajute fermierii în otpimizarea producției. Pentru anul viitor avem produse noi, testate cu succes în alte ţări. Este vorba de două fungicide care oferă protecție completă împotriva bolilor din cultura de cereale.

Echipa entuziastă de specialişti oferă cele mai bune soluţii producătorilor agricoli. De asemenea, este extrem de important de menționat faptul că Syngenta oferă un program de comunicare legat de grija şi responsabilitatea în utilizarea corectă a produselor de protecţie a plantelor. Şi în acest context vorbim de recomandări stricte, de echipament de protecţie, de indicaţii stricte legate de doze şi de modul de amestecare a produselor. Utilizarea responsabilă a produselor pentru fermieri şi mediul înconjurător este o grijă primordială a companiei Syngenta.

Partea de bune practici agricole va fi în permanenţă o preocupare a noastră. Mulţumirea deplină este că fermierii, în marea lor majoritate, în urma programelor Syngenta de susţinere a bunelor practici agricole, au început să conştientizeze acest aspect important pentru sănătatea noastră şi a mediului. Eu cred că asta demonstrează calitatea noastră, dar şi aportul în dezvoltarea unei agriculturi moderne şi sustenabile”, a specificat Gabriela Dragoş.

Dan Spătaru, director culturi floarea soarelui Syngenta România

Reprezentantul culturii de floarea soarelui, Dan Spătaru, a evidenţiat susţinerea companiei Syngenta pentru această cultură. 

Soluţiile Syngenta la floarea soarelui sunt reprezentate de hibrizii din categoria linoleici, tehnologia Clearfield, printre care: NK Neoma, NK Adagio, NK Alego, precum şi noul hibrid SY Diamantis. Pentru tehnologia Clearfield Plus compania oferă hibrizii SY Neostar CLP şi SY Bacardi CLP, cu un potenţial ridicat de producţie, iar pentru tehnologia Express, hibrizii Sumiko şi Subaro, hibrizi cu stabilitate foarte bună în producţii şi adaptabilitate în toate zonele ţării, exceptând zonele infestate cu Lupoaie.

„Syngenta deţine cel mai performant portofoliu de hibrizi de floarea-soarelui. Programele de ameliorare şi testare desfăşurate de companie sunt concentrate în direcţia creării de genotipuri productive, printr-o selecţie cât mai riguroasă a hibrizilor, care trebuie să fie perfect adaptaţi condiţiilor pedoclimatice din ţara noastră. Noul hibrid SY Diamantis este destinat culturilor intensive şi prezintă un potenţial ridicat de producţie, toleranţă bună la condiţii de secetă, având o masă hectolitrică de 44-48 kg/hl şi un conţinut de ulei de 43-45%.

Floarea-soarelui este una dintre cele mai rentabile culturi din țara noastră, iar dacă alături de hibrizii de elită este aplicată o tehnologie corespunzătoare, la finalul recoltării, cântarele nu pot indica decât performanța. Fermierii care aleg hibrizii de floare-soarelui din portofoliul companiei Syngenta au garanţia unor producții bune și stabile”, a spus Dan Spătaru.

Despre tehnlogia de protecţie a plantelor în cultura de floarea soarelui specialistul companiei a evidenţiat performanţa fungicidelor la tratamentul sămânţă Apron XL şi Maxim XL. Pentru perioada de vegetaţie, fungicidul recomandat este Amistar Xtra, în doză de 0,75 l/ha, aplicat până la momentul apariţiei butonului floral şi a înfloririi.

Totodată, specialistul companiei a vorbit şi despre aplicarea insecticidului Karate Zeon, în doză de 0,15 l/ha, precum şi de importanţa utilizării erbicidelor preemergente Dual Gold, în doză de 1-1,5 l/ha sau Gardoprim Plus, în doză de 3,5-4 l/ha. Pentru aplicarea postemergentă se recomandă erbicidul Listego, în doză de 1,2 l/ha pentru tehnologia Clearfield. Făcând un sumar al informaţiilor menţionate mai sus, putem spune că Syngenta nu oferă doar produse, ci soluții integrate în cultura de floarea soarelui, dovedind încă odată că este un partener de încredere pentru fermieri.

Ionuț Nae, manager cultură de porumb Syngenta România

Ionuţ Nae a vorbit despre provocările din acest an la cultura de porumb, precum şi despre portofoliul de produse.

“Sunt mai multe aspecte care au influențat profitabilitatea culturii de porumb în anul 2017. Aș porni de la ceea ce s-a întâmplat în primăvară. De doi ani de zile, momentul optim al semănatului nu mai coincide cu data din calendar pe care noi o știam din literatura de specialitate. Diferențele mari de temperatură dintre zi și noapte au influențat producția înregistrată. Au fost mulți fermieri care au întors suprafețele însămânțate cu porumb. Genetica Syngenta are un avantaj major, permiţând semănatul foarte devreme, atunci când temperatura în sol ajunge la 6-7 grade Celsius, cu tendinţă de creştere. La răsărire, plantele de porumb au o vigoare deosebită, cea mai mare din panoplia hibrizilor de porumb care se cultivă în România.

Un alt aspect care contribuie la pierderi de producţie este cauzat de lipsa unui program tehnologic adecvat combaterii buruienilor. În acest an, au fost numeroase regiuni în care ploile survenite imediat după răsărirea culturii de porumb au impiedicat fermierii să efectueze erbicidarea la momentul optim. Dacă buruienile nu sunt combătute la timp și temeinic, pot provoca serioase pierderi, chiar semnificative pentru producție. Este important să cunoaștem istoricul parcelei sau parcelelor care vor fi cultivate cu porumb. Din acest punct de vedere, întodeauna, recomand ca în programul tehnologic să fie inclus şi un erbicid pentru preemergenţă.

Plecand de la acest raţionament, Syngenta are soluţii viabile pentru combaterea buruienilor, în functie de spectrul acestora. În pachetul tehnologic dedicat culturii de porumb sunt mai multe variante pe care le putem lua în calcul. Pentru combaterea buruienilor monocotiledoante în preemergenţă recomand Dual Gold, unul dintre cele mai prietenoase produse atât pentru cultură cât şi pentru mediul înconjurător. De asemenea, Gardoprim Plus Gold, care oferă o plajă mai mare de combatere (Cirsium şi Xanthium), din preemergenţă până în postemergență timpurie. Datorită efectului complementar asigurat de cele două substanţe active (s-metolaclor şi terbutilazin), Gardoprim Plus Gold are cel mai larg spectru de buruieni combătute în condiţii de maximă selectivitate.

Camix este un erbicid pentru cultura porumbului cu spectru de combatere împotriva buruienilor monocotiledonate şi dicotiledonate anuale. Datorită celor două substanţe active (s-metolaclor şi mesotrione), Camix are o fereastră largă de aplicare: din preemergenţă până în postemergenţă timpurie, ţinând cont de stadiul de dezvoltare al buruienilor monocotiledonate (stadiul de ace). Produsul are o eficienţă între 4-6 săptămâni, în funcţie de umiditatea solului.

Mistral Max este un pachet tehnologic ce are în componenţa două erbicide şi un adjuvant. Acest pachet se poate utiliza în stadiul de 2-6 frunze ale culturii de porumb, cu o eficienţă maximă împotriva costreiului din rizomi, precum şi a celor mai greu de combatut buruieni dicotiledonate perene. Recomand în programul tehnlogic utilizarea produsului Camix în preemergenţă, iar în postemergenţă, pachetul Mistral Max.

Pentru solele îmburuienate în postemergenţă cu dicotiledoante recomand Casper, care prin combinaţia celor două substanţe active (prosulfuron şi dicamba) combate un spectru larg de buruieni dicotiledonate, inclusiv cele perene, considerate dificile, cum ar fi pălămida – Cirsium arvense sau hrişca urcătoare – Polygonum convolvulus.

Cel mai simplu şi usor de utilizat produs în postemergenţă, cu eficacitate maximă împotriva majorităţii buruienilor mocotiledoante şi dicotiledonate perene, este Elumis. Acesta reprezintă un ready-mix, ce are în componenţă nicosulfuron şi mesotrione, fiind un erbicid care are avantajul utilizării pe o durată mai mare de timp, între 2-8 frunze ale culturii de porumb. Al doilea program tehnologic eficient şi sigur pentru un teren curat de buruieni este compus din Gardoprim Plus Gold, utilizat în preemergenţă şi Elumis, în postemergenţă.

Un moment de importanță covârșitoare pentru fermieri trebuie să îl reprezinte alegerea hibridului sau hibrizilor. Syngenta propune cultivatorilor de porumb un portofoliu genetic complet și complex, reprezentat de cei 14 hibrizi clasificați pe grupe de maturitate diferite, conform standardelor FAO unanim acceptate. Noi recomandăm fermierilor să aleagă acei hibrizi care se pretează cel mai bine din punct de vedere zonal. Avem hibrizi și pentru condiții tehnologice intensive, dar și pentru condiții extensive, în care se aplică o tehnologie medie.

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați hibrizi este NK Cobalt, fiind cel mai constant în ceea ce privește producția înregistrată. De altfel, acest aspect este dovedit în cultura comparativă cu mulți alți hibrizi cultivați în România. NK Cobalt este un hibrid rustic, adaptat la condiţii mediu-intensive de tehnologie şi se pretează pentru semănatul timpuriu. Acest hibrid prezintă are avantajul stabilităţii în producţie, an de an, mai ales în condiţii extensive.

Un alt hibrid deosebit din portofoliul Syngenta este SY Batanga, adaptabil la condiții medii de tehnnologie. Hibridul are stabilitate în producție și toleranţă la factorii de stres termic şi hidric, prezintă o talie medie, iar dinamica în pierderea rapidă a apei din bob este foarte bună. Perioada de vegetaţie ajunge la 120 – 130 zile.

SY Zephir prezintă stabilitate în producții, indiferent de tehnologie. De asemenea, are toleranță la secetă și arșiță, iar calitatea boabelor este remarcabilă. Este un hibrid care se pretează pentru semănarea devreme, având o vigoare bună la răsărire.

În special pentru condiții tehnologice intensive, recomandăm fermierilor cultivarea hibrizilor SY Iridium – 380 FAO, SY Dartona – 400 FAO și SY Arioso – 280 FAO. SY Iridium realizează producții ridicate în condiții intensive de tehnologie. Știuletele este compact, cu randament foarte bun. MMB este mare, iar perioada de vegetaţie ajunge la 120 – 130 zile. Hibridul SY Dartona pierde rapid apa din bob, ajungând la STAS simultan cu hibrizi din grupe FAO inferioare. Este tolerant la secetă și arșiță. SY Arioso este primul în producții, comparabile cu cele ale hibrizilor din grupa 300 FAO. Pierde rapid apa din bob și prezintă o adaptabilitate deosebită în condiții pedo-climatice diferite. Acest hibrid se  pretează pentru cultură dublă și siloz, iar perioada de vegetaţie este de 110 – 120 zile.

Avem şi noutăţi în anul 2018. Vă anunţăm că am lansat deja doi hibrizi adaptaţi condiţiilor de climă din România. Este vorba de SY Chorintos (300 FAO) și SY Orpheus (340 FAO), hibrizi cu toleranță sporită la secetă și arșiță.

SY Orpheus este recomandat pentru producţii de top, în condiţii vitrege de climă şi tehnologie. Acest hibrid are poate una dintre cele mai bune toleranţe la bolile tulpinii şi stiuletelui. Nici măcar Ostrinia nubilalis nu prea se atinge de el, fiind astfel recomandat pentru caliatea boabelor. De asemenea, se pretează inslusiv pentru semăntul devreme, având un stay green deosebit, cu toleranţă maximă la cădere.

SY Chorintos este recomandat pentru producţii stabile şi timpurii, se recoltează la STAS, deoarece pierde rapid apa din bob, având o vigoare bună la răsărire şi toleranaţă la secetă, arşiţă, dar şi la Fusarium”, a menţionat Ionuţ Nae.

 

Vasi Hoarcă, director de vânzări seminţe legume România și Republica Moldova, în cadrul companiei Syngenta

Vasi Hoarcă ne-a prezentat situaţia culturilor de legume, subliniind avantajele utilizării hibrizilor Syngenta şi noutăţile din 2018.

“Din punctul meu de vedere, anul 2017 a fost unul foarte bun. Noi suntem mulțumiți atunci când fermierii sunt la rândul lor mulțumiți, pentru că așa putem să dezvoltăm parteneriatul cu ei. Anul 2017 a avut și câteva provocări, mai ales în ceea ce privește condițiile climatice extreme, problematica bolilor şi a dăunătorilor, dar și a prețurilor de valorificare a producției, mai ales a recoltei de pepeni. Recomandăm fermierilor să diversifice culturile legumicole. Pentru 2018 avem foarte multe noutăți. Venim în fața fermierilor cu hibrizi testați, adaptați la condițiile pedoclimatice specifice bazinelor legumicole din țară. Performăm la culturile de ardei, tomate și pepeni. Din studiile efectuate, suntem lideri de piață la aceste trei specii.

Ca noutăți în portofoliu amintesc ardeiul lung, de tip Kapia, Kornelya F1, un hibrid tolerant la virusul petelor de bronz. Acesta este destinat atât cultivării în solarii, cât și în câmp. Fructele lui sunt mari, de culoare roșie, au un diametru de 5-7 cm și 18-20 cm lungime, având pulpa groasă și dulce. Hibridul se pretează foarte bine pentru copt, dar și pentru consum în stare proaspătă, prezentând o legare continuă de la începutul până la sfârșitul sezonului. Plantele au o vigoare medie, cu foliaj ce îmbracă bine fructele. Menţionez că la ardeiul gras testăm mai mulți hibrizi cu toleranță la virusul petelor de bronz, cu disponibilitate începând cu sfârșitul anului 2018.

Pentru anul următor avem doi hibrizi noi de tomate, ambii cu creștere semideterminată. Primul este Pekonet F1, un hibrid destinat producțiilor extra timpurii în spații protejate. Fructele lui sunt rotunde, uniforme, de culoare roșu închis, ce formează natural, fără aplicare de tratament, un mic mucron la vârful fructului. Hibridul prezintă un nivel mediu de fermitate, legarea este continuă și constantă pe tot ciclul de vegetație. Al doilea hibrid este Kaponet F1. Acesta are fructele uniforme, adică de 160-180 de grame.

În portofoliul Syngenta, la specia tomate, mai avem doi hibrizi noi cu creștere nedeterminată, cu fruct normal, de aproximativ 160 de grame. Una dintre varietăți este Beldine F1, care prezintă capacitatea de postmaturare, adică recoltarea poate fi făcută până târziu, în toamnă. Cel de-al doilea hibrid, Ciciu F1, cu creștere nedeterminată, posedă toleranță la virusul petelor de bronz. De asemenea, avem noutăți pentru fermieri și în segmentul de specialități la tomate (cherry, cocktail, cherry prunișoare, roz). De exemplu, Mamston F1 care este un hibrid de tomate roz, cu creștere nedeterminată, recomandat pentru toate ciclurile de productie în spații protejate. Fructele sunt uniforme, au un gust foarte bun și o legare constantă, iar greutatea medie este de 220 g. Varietatea se remarcă prin rezistență bună atât la temperaturi ridicate, cât și la temperaturi scăzute.

Anul acesta am venit cu câteva noutăţi în privinţa hibrizilor de pepeni, în segmentul extratimpuriu, cum ar fi hibridul Mirza F1, de tip Crimson Sweet, care prezintă o greutate medie de 6-7 kg, precum şi o productivitate ridicată. De asemenea, am mai promovat un hibrid de tip sugar baby, fără semințe, cu coajă neagră – Morena F1.

Și la alte specii avem noutăți. De exemplu, la dovlecel avem în portofoliu doi hibrizi noi: Serena F1 extratimpuriu, la 45 de zile este gata de recoltare și Petronela F1 cu toleranță la temperaturi scăzute.

Pentru varză, compania Syngenta are în testare hibrizi cu toleranță la Plasmodiopohora brassicae (hernia rădăcinilor de varză), dar și la comercializare Kilaherb F1, cu rezultate excepţionale în zonele afecate de această boală. Totodată, la conopidă avem o varietate nouă, cu căpățână mare. Hibridul se numește David F1, are o perioadă scurtă de vegetaţie, este recomandat pentru cultura de toamnă, greutatea inflorescenței (căpățânii) depășeste 2-2,5 kg, prezintă capacitatea de autoacoperire și productivitate ridicată.

Compania Syngenta, prin portofoliul genetic valoros și echipa proprie de specialiști, va fi și în anul 2018 alături de fermieri, de cultivatorii de legume, consolidând astfel parteneriatul construit în anii anteriori”, a subliniat Vasi Hoarcă.

Concluzia finală a discuţiilor cu managerii Syngenta a fost că acest an a reprezentat un punct important de reper în istoria companiei. Specialiştii Syngenta au fost prezenţi alături de fermierii din agricultura românească pe durata întregului an, prin organizarea unor evenimente în câmp sau a seriilor de manifestări în sală, unde au avut ocazia să prezinte genetica avansată şi soluţiile tehnologice în culturile de cereale păioase, porumb, floarea soarelui, rapiţă şi legume.

Syngenta este şi va fi în continuare o companie de top, pe care producătorii agricoli se pot baza. Felicitări Syngenta pentru un an reuşit din toate punctele de vedere!