Cel mai mare eveniment în câmp organizat de Chemark Rom a avut loc în judeţul Mureş

chemark mures

În data de 8 septembrie, în Dumbrăvioara, județul Mureș, Chemark Rom a organizat ultimul eveniment în câmp din acest an, marca AGRO FEST la cultura de porumb pe solele fermei Agroprest, la care au participat peste 500 de persoane,  având ca partener principal, compania DuPont.

Acest eveniment este deja la cea de-a treia ediție în ferma Agroprest, fiind unul dintre cele mai ample evenimente din câmp desfăşurate în inima Transilvaniei, dedicate acestei culturi. În momentul însămânţării s-a utilizat un program de fertilizare din care nu au lipsit îngrăşămintele de bază, la care s-a adăugat un program de nutriţie elaborat de specialiştii de la Chemark Rom.

 

Tehnologii de protecţie pentru cultura de porumb

Astfel, în cadrul evenimentului din 8 septembrie, tehnologiile de protecţie aplicate solelor de porumb, prezentate invitaţilor de către firmele participante, repectiv DuPont, Nufarm, Bayer, Adama au scopul de a-i inspira pe fermieri în alegerea celei mai potrivite game de protecție pentru această cultură. Companiile partenere recomandă o monitorizare continuă a stării de sănătate a tuturor culturilor agricole, respectarea programelor de combatere a agenţilor patogeni şi a momentului optim de aplicare a tratamentelor.

În condiţiile pedoclimatice din ţara noastră, cultura de porumb este frecvent atacată pe toată perioada de vegetaţie de un complex de boli şi dăunători care au impact negativ asupra stării de sănătate a plantelor, dar și de factori de stres biotic și abiotic, reducând considerabil producţia şi calităţile de consum ale acesteia.

Companiile Maisadour, Pioneer, KWS, Syngenta, Saaten Union, Summit Agro, Donau Saat și SCDA Turda au prezentat loturi demo cu hibrizi de porumb cu caracteristicile şi modul de adaptare al fiecăruia la clima din zona de centru a ţării.

“Este primul an de când facem noi agricultură, în care de la semănatul porumbului şi până acum două săptămâni nu am avut nici o noapte cu mai puţin de 10°C. Acest lucru s-a simţit, întrucât procesele fiziologice nu au fost întârziate sau stopate și culturile au avut, practic, ceea ce le lipsea până acum, căldură noaptea.

În ceea ce priveşte platforma de porumb, acesta s-a semănat pe 26 aprilie, am folosit o densitate de 72.800 de plante la hectar. Fertilizarea s-a făcut pe rând cu 150 kg de 18-46, după care, în timpul vegetaţiei s-au aplicat încă 120 kg de azot. Erbicidările au fost diferenţiate în platformă, companii participante având propria reţetă. La fiecare hibrid veţi putea vedea diferenţe semnificative date de geografia terenului. La fel ca la cultura de sfeclă, am folosit îngrăşământul starter Seed Sprint şi exceptând acel episod de arșiţă pe care l-am avut în luna iulie şi început de august, lucrurile au fost aproape perfecte la cultura de porumb”, a spus Radu Bercu, inginerul fermei Agroprest, gazda evenimentului.

 

Nutriţie exclusivă în România pentru solele de porumb

Fermierii prezenți au avut ocazia să viziteze 12 loturi demo ale celor mai importante companii producătoare de semințe și produse pentru protecția plantelor. Chemark Rom a implementat la aceste loturi o schemă tehnologică de nutriție cu produse exclusive, începând cu îngrășământul starter microgranulat Seed Sprint.

Chemark Rom a identificat necesitatea existenței unui sector specializat pe nutriția plantelor la noi în țară și astfel, din 2011, gama de nutriție adusă în exclusivitate în România s-a dovedit a fi drumul corect spre o agricultură modernă și performantă.

 “La porumb s-a folosit aceeasi tehnologie ca şi anul trecut, dar a fost o aplicare uniformă din punct de vedere al nutriţiei. La semănat am folosit straterul Seed Sprint, la prima trecere, iar la erbicidarea postemergentă am aplicat Delfan Plus pentru că am vrut să ajutăm porumbul să treacă peste stresul fitotoxic şi chiar am reușit să facem asta. În ultima fază, când s-a putut intra, am aplicat produsul Nutriphuse, o uree lichidă fără biuret, fără nicio arsură pe plantele de porumb”, a precizat Imre Balazs, directorul tehnic al Chemark Rom.

 

Noutăţi în portofoliul Chemark Rom

“În tehnologia pentru porumb avem două produse speciale, Azofix şi Fosfix, noutăţi absolute la noi în ţară. Ambele sunt produse microbiologice bazate pe bacterii.

Azofix, cu bacteria fixatoare de azot, aşa cum îi spune şi numele, este o bacterie rizosferică, de pe suprafaţa rădăcinilor plantelor, nefiind legată de vreo plantă precum soia sau lucerna, ci o bacterie universală care se găseşte în sol. Aplicând acest produs, mărim cantitatea acestor bacterii benefice care fixează azotul atmosferic ce nu este asimilabil plantelor. Acest produs se aplică la semănat, în faza de ogor negru, pentru a obține un aport semnificativ de azot. Fosfix este tot un produs bazat pe bacterii și ajută ca rezervele de fosfor care există în sol să fie accesibile plantelor. Aşadar, cele două produse sunt noutăţi absolute în momentul de faţă în portofoliul nostru şi le puteţi vedea la lucru aici”, a mai declarat directorul tehnic al companiei Chemark Rom, Imre Balazs.

 

Lot experimental sfeclă – premieră la ferma Agroprest

“Este pentru prima oară când în ferma Agroprest se cultivă sfeclă. Aceasta a fost semănată în 25 martie, cu teren prelucrat din toamnă, fără a folosi arătură, doar cu scarificare, cu teren nivelat. Prima fertilizare s-a făcut cu 700 de kg de îngrăşământ complex, după care am nivelat terenul. La semănat am folosit îngrăşământul starter Seed Sprint de la Chemark Rom, acest lucru s-a văzut pentru că răsărirea a fost aproape impecabilă. S-au mai făcut o serie de lucrări tehnologice, o erbicidare preemergentă, 3 postemergente, am aplicat şi foliare aproape la fiecare trecere, cu Nutricomplex şi stimulatori, respectiv Delfan Plus, un produs extraordinar de bun în ceea ce priveşte protecţia plantei de cultură la stresul generat de erbicidări. De asemenea, s-au făcut şi 4 tratamente cu fungicide. În timpul verii am avut şi un eveniment mai puţin plăcut, cu o furtună puternică însoţită de grindină, dar se pare că tratamentele şi-au făcut pe deplin efectul”, ne-a mărturisit Radu Bercu, inginer ferma Agroprest.

Nutriţia foliară pentru acest lot experimental de sfeclă de zahăr a fost  făcută exclusiv cu produsele Chemark Rom.

“Semănatul s-a realizat cu Seed Sprint, vârful de lance al starterelor din România. După părerea mea, este de o calitate excepţională şi datorită acizilor humici conţinuţi. Ştiţi foarte bine ce firavă este sfecla când încearcă să germineze, iar acest produs ajută foarte mult la aceste prime faze. Sfecla a avut o răsărire foarte uniformă, dar ştiţi foarte bine că este foarte sensibilă la îmburuienare în primele faze, de aceea trebuie să intrăm cu nişte erbicide performante.

În prima trecere, când sfecla abia a ieşit, am adăugat un stimulator de creştere, Delfan Plus, în doză de 1 l/ha.  La a doua trecere, în afară de erbicidul postemergent aplicat împreună cu Delfan, am mai adăugat Synergizer 8-32-4, cu 32% fosfor, plus acizi humici. Este un produs lichid cu greutate specifică foarte mare, un produs importat din SUA de Chemark. La cea de-a treia trecere, tot cu aceeaşi combinaţie de erbicide, am adăugat Delfan Plus cu Nutricomplex, adică am început să-i dăm de mâncare sfeclei. În faza următoare cu fungicidele, am adăugat borul care este indispensabil sfeclei, mai ales dacă mergem pe calitate şi vrem să avem conţinut de zahăr. Sunt două aplicări cu Boratec, este produsul nostru cel mai simplu cu bor”, a adăugat Imre Balazs.

Pe lângă prezentarea tehnică a platformelor, invitații au avut parte de surprize pregătite de echipa de marketing Chemark Rom, în ton cu evenimentul. Odată cu finalizarea acestui eveniment, compania pune punct în acest an seriei de evenimente în câmp AgroFest, dedicate atât culturii mari cât și culturilor speciale, evenimente originale şi bine organizate, care le-au adus fermierilor prezenţi multe informaţii noi pentru succesul mult căutat de fiecare dintre ei în activitatea pe care o desfăşoară.