Business Press Agricol

Actualitate

Proinvest – Performanţa utilajelor demonstrată în câmp!

iulie 9, 2017 by admin in Actualitate, Tehnica agricola

Compania Proinvest a dat startul evenimentelor demonstrative în câmp. Primul eveniment organizat a avut loc pe data de 28 iunie a.c., în localitatea Traian din judeţul Teleorman, cel de al doilea pe 7 iulie, în localitatea Găujani din judeţul Giurgiu, urmând ca în luna august să fie desfăşurate încă două în judeţele Argeş şi Prahova. Demostraţiile în câmp s-au făcut cu maşini agricole şi utilaje ale partenerilor Claas, Maschio Gaspardo, Amazone, Lemken şi ma/ag Macchine Agricole.

În deschiderea evenimentelor a vorbit Cristian Fişcuci, directorul companiei Proinvest. „Vă mulţumim că aţi dat curs invitaţiei noastre, ca urmare a bunei colaborare avută de-alungul anilor, deşi sunteţi în plină campanie de recoltat. De asemenea, doresc să mulţumesc şi partenerilor noştri, prezenţi aici, pentru lecţia de profesionalism oferită, dar şi presei de specialitate care se ocupă de promovarea tehnologiilor agricole.

În ultima perioadă, fermierii şi-au schimbat mentalitatea, punându-şi din ce în ce mai multe întrebări, din dorinţa de a cunoaşte cât mai multe detalii despre tehnica agricolă. Desigur, scopul final este de a dezvolta o agricultură de precizie. Trebuie să subliniez că tehnologia pe care o promovăm în cadrul evenimentelor noastre este de ultimă generaţie. Sunt utilaje şi echipamente  dotate opţional cu GPS, cu sistem de ghidare, de raportare şi de eficientizare.

Suntem bucuroşi de interesul manifestat de producătorii agricoli care au început să se mobilizeze în ceea ce înseamnă noutăţile în domeniul tehnicii agricole. Focusul nostru, pe lângă partea de promovare şi vânzare, este  direcţionat şi spre acordarea seviciilor complete de postvânzare. Asta înseamnă că echipa Proinvest îi ajută pe fermieri în timp util sau cât mai repede, astfel încât  aceştia să fie pe deplin mulţumiţi.

Mesajul nostru, adresat tuturor producătorilor agricoli români, este de a investi în tehnologie şi tehnică agricolă pentru recolte cât mai bune”, a precizat Cristian Fişcuci.

În cadrul evenimentelor, invitaţii au participat la un program demonstrativ complet, oferit pe rând de reprezentanţii fiecărei companii.

Daniel Pâslaru, reprezentant zonal de vânzări al companiei Proinvest, le-a vorbit fermierilor despre performanţa şi valoarea maşinilor şi utilajelor Claas prezente în câmp: tractoarele Claas Atos 340, Claas Axion 850 şi Claas Xerion 5000 Trac, combina Claas Lexion 750 Terra Trac T4 şi combina Claas Lexion 770 Terra Trac T4, precum şi presa de balotat Claas Quadrant 2200.

Franz Jacoby, director vânzări zona de vest Lemken România, a prezentat plugul Lemken 7+1. La rândul lor, Călin Ţîrle, Product Manager Maschio Gaspardo şi Călin Lazăr, Sales Manager Maschio Gaspardo, au trecut în revistă caracteristicile tehnice ale cultivatorului combinat Maschio Dracula, versiunea 630.

Performanţele maşinii de erbicidat autopropulsate Pantera 4502 H au fost prezentate de Liviu Zimcea, Director Regional pentru România al companiei Amazone. De asemenea, fermierii au văzut la lucru şi cultivatorul Amazone Centaur 4001 Super.

Laurenţiu Chitimia, reprezentantul firmei Ma/ag Macchine Agricole, a prezentat Cultirapid II CTRI R-LINE 50 I-I340 Ma/ag, un utilaj combinat pentru pregătirea patului germinativ.

La finalul primelor două evenimente, care au atras interesul fermierilor prezenţi, reporterul Business Press Agricol a stat de vorbă cu reprezentanţii companiei Proinvest, cu unii dintre parteneri, dar şi cu fermieri, pentru a lua pulsul demonstraţiilor din câmp.

Andreea Hîncu, director de marketing Proinvest, ne-a declarat: „Evenimentele fac parte din seria celor patru pe care Proinvest le organizează în această vară. Următoarele vor avea loc în a doua jumătate a lunii august, în perioada recoltatului la cultura de floarea soarelui, în judeţele Argeş şi Prahova. Ne bucurăm că fermierii au reuşit să fie astăzi alături de noi, deşi au foarte multă treabă în această perioadă.

Suntem prezenţi în cadrul demonstraţiilor cu o mică parte din gama Claas, utilaje pe care le promovăm în principal. Este vorba de modelul de combinele pe şenilă Lexion 770 Terra Trac şi Lexion 750 Terra Trac, de tractoarele Class, printre care Xerion 5000, care este proiectat şi produs exclusiv de Claas fără nici o altă colaborare, precum şi de presa de baloţi Quadrant 2200. Totodată, am adus în câmp şi plugul Lemken 7+1, dar şi cultivatorul combinat Maschio Dracula care se pretează foarte bine pentru activitatea din fermă. Nu în ultimul rând, vreau să amintesc cultivatorul produs de MA-AG, un furnizor nou care a intrat în portofoliul nostru cu gama de utilaje.

Trebuie să subliniez că Proinvest oferă întreg suportul de service şi piese de schimb, lucruri solicitate cu precădere în această perioadă, precum şi sfoară de legat, plasă, dar şi anvelope, care reprezintă o altă linie de business a companiei noastre. Vreau să transmit fermierilor că pot avea încredere în echipa de specialişti a firmei Proinvest şi vor avea numai de câştigat.”

 

Călin Lazăr, Sales Manager Maschio Gaspardo, i-a vorbit reporterului Business Press Agricol despre evoluţia şi performanţele companiei.

Grupul Maschio Gaspardo este unul dintre cei mai mari şi apreciaţi producători de tehnică agricolă din lume. Compania a cunoscut o dezvoltare frumoasă materializată în retehnologizarea fabricii de la Chișineu-Criș, judeţul Arad, cu linii tehnologice moderne, de ultimă generaţie. Piaţa a crescut, mentalitatea fermierilor s-a schimbat, iar noi a trebuit să ne pliem pe necesităţile generate de această evoluţie. În ultimii doi ani ne-am triplat activitatea, iar necesarul este pe un trend ascendent. Practic, nu facem faţă comenzilor. De aceea, suntem în continuă dezvoltare cu noi capacităţi de producţie, cu linii de fabricaţie şi produse extrem de apreciate de piaţă.

În România avem cea mai mare şi importantă unitate de producţie care prezintă şi un atu esenţial, acela că oferă produse de top al căror raport calitate preţ este în favoarea fermierilor. În cadrul evenimentelor demonstrative am prezentat cultivatorulul combinat Maschio Dracula, versiunea 630, ale cărui performanţe s-au regăsit şi în paginile revistei Business Press Agricol. Eu consider că este extrem de important ca prin tot ceea ce construim împreună să aducem plus valoare agriculturii româneşti”, a subliniat Călin Lazăr.

La rândul său, Marinaş Viorel, fermier din loc. Turnu Măgurele, jud. Teleorman, administrator al SC Vilcom SRL, ne-a spus: „Sunt prezent la acest eveniment pentru a vedea noile vârfuri în tehnologie, maşinile agricole de erbicidat, de recoltat şi noile implemente. În urma prezentărilor de astăzi am tras anumite concluzii, care ne vor determina pe fiecare dintre noi să achiziţionăm utilajul care ne interesează. Despre recolte ce să vă spun? Suntem în plină campanie de recoltat la orz, unde am obţinut 6-6,5 to/ha, iar în curând vom termina recoltatrea şi la rapiţă, unde estimăm o producţie de 3-3,5 to/ha. Urmează să intrăm şi la grâu, cultură la care am investit destul de mult în tratamente, având în vedere că a fost un an ploios cu probleme, cu boli foliare şi dăunători. Sperăm să ne bucurăm de producţii consistente şi de calitate pe masura investiţiei. Colegilor mei fermieri le transmit că o agricultură performantă se face cu investiţii în tehnologii avansate şi le doresc tuturor multă sănătate şi recolte bogate!”

 

Alexandru Dana, fermier din loc. Traian, judeţul Teleorman, client al companiei Proinvest, îi sfătuieşte pe colegii fermieri să achiziţioneze utilaje agricole moderne.

“Administrez 1.500 de hectare dintre care 250 sunt propritate, iar restul în arendă. Anul acesta structura culturilor agricole a fost formată din grâu 473 ha, rapiţă 286 ha, porumb 356 ha şi floarea soarelui 403 ha. La grâu a fost o cultură bună, iar producţia medie obţinută a fost de 7,5 tone/ha. Şi celelalte culturi se prezintă bine. Să sperăm însă că şi vremea va ţine cu noi. Eu sunt adeptul tehnologiilor moderne, drept pentru care folosesc inputuri şi tehnică agricolă de ultimă generaţie. Cu firma Proinvest lucrez încă de la început şi sunt foarte mulţumit de această colaborare bazată pe seriozitate, profesionalism şi corectitudine. Parcul nostru de utilaje este dotat cu trei tractoare Claas, două tractoare John Deere, două combine Lexion 770 şi 670 de la Claas. Mai avem utilaje şi de la companiile Amazone, Lemken şi Shaffer, iar în toamnă voi avea noua achiziţie de la Amazone, autopropulsata Pantera 4502 H. Recomand colegilor mei fermieri compania Proinvest, un partener de încredere care ne oferă pe lângă partea de vânzare şi pe cea de service, dar şi promptitudine şi seriozitate în activitate”, a spus fermierul teleormănean.

Femierul Nicu Deloiu, gazda evenimentului organizat la Găujani, în judeţul Giurgiu, ne-a vorbit despre secretul succesului în agricultură: “Aşa cum bine ştiţi, eu sunt adeptul tehnologiilor moderne, fie că vorbim de inputuri sau de maşini şi utilaje agricole, o parte din acestea regăsindu-se şi în parcul nostru. Pe lângă toate acestea, este nevoie însă de pasiune şi de multă muncă. Trebuie să fii prezent 24 de ore din 24 pentru a lua pulsul în fermă, ca un bun obsevator. De aceea, îi sfătuiesc pe colegii fermieri să se ocupe personal de afacerea lor pentru a avea succes. O activitate bine organizată, disciplina şi rigurozitatea în muncă şi, bineînţeles, echipa de oa­meni bine pregătiţi, capabili să utilizeze cele mai noi tehnologii – material semincer aclimatizat, fertilizanţi şi produse de protecţie a culturilor, precum şi maşini şi utilaje de nouă generaţie – sunt atu-uri în obţinerea performanţei. Consider că acest gen de evenimente sunt un schimb util de informaţii şi o platformă necesară pentru a demonstra eficienţa şi randamentul în condiţiile folosirii tehnicilor agricole de ultimă generaţie.”