Business Press Agricol

Actualitate

Avem încă un produs protejat la nivel european – „Novac afumat din Țara Bârsei”

aprilie 7, 2017 by admin in Actualitate, Agroalimentar, Agroinfo

novac

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din data de 6 aprilie 2017 s-a publicat decizia de înregistrare a denumirii în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate pentru produsul Novac afumat din Țara Bârsei (IGP).

România are la această dată trei produse protejate la nivelul Uniunii Europene: Magiunul de Topoloveni – Indicație Geografică Protejată (2011), Telemeaua de Ibăneşti – Denumire de origine Protejată (2016), Salamul de Sibiu – Indicație Geografică Protejată (2016), iar în 20 de zile începând din 6 aprilie, va avea al patrulea produs protejat, respectiv Novacul afumat din Țara Bârsei – Indicație Geografică Protejată.

Precizăm că încă două produse, respectiv Cârnaţii de Pleşcoi şi Scrumbia de Dunăre afumată, se află pe circuit la Comisia Europeană în vederea obţinerii protecţiei la nivel european pentru sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată.