AgroConcept a venit cu un stand inedit la AgriPlanta – RomAgroTec 2019

agc stand

AgroConcept Impex, compania excelenței în industria agricolă, se angajează să respecte în fiecare dintre principalele sale arii de activitate următoarele direcții: dedicarea permanentă față de fermierii români, oferirea soluțiilor de maximizare a eficienței și atingerea performanței.

Valorile fundamentale care guvernează activitatea companiei sunt: oamenii, integritatea, încrederea, excelenţa şi munca în echipă. Promisiunea AgroConcept, importator și distribuitor exclusiv al mărcii New Holland în România, este să vină constant în sprijinul fermierilor români cu soluții care nu îi vor dezamăgi.

 

La standul AgroConcept de la AgriPlanta – RomAgroTec 2019, Iulia Tudor, directorul de marketing și comunicare al companiei, ne-a prezentat noutățile pregătite vizitatorilor.

„La ediția din acest an a expoziţiei am vrut să simplificăm lucrurile, dar în același timp să le şi complicăm. Mai exact, ne-am dorit un spațiu ceva mai generos, care să vorbească totuși despre noi și să pună în prim-plan, până la urmă, clientul și fermierul. Trebuie să avem spațiu, să stăm de vorbă, să intetacţionăm și să creăm o atmosferă plăcută. Acesta a fost conceptul din spatele standului.

În acest an avem multe noutăți de prezentat. În primul rând, aşa cum am spus, am schimbat structura standului. Avem o împărțire pe insule: una dedicată combinelor, una a tractoarelor și o alta a mărcii Kverneland. Bineînțeles că toate se leagă, toate se combină, dar ne-am dorit ca fermierii care vin la stand să poată avea o privire de ansamblu asupra fiecărei game de produse.

Pentru prima oară la AgriPlanta avem nu mai puțin de 5 combine. Una de recoltat struguri și 4 de recoltat cereale, din toate gamele: CX, CR și TC. Pot să spun că nu am mai avut până acum așa o reprezentare de forță. De asemenea, avem foarte multe tractoare și venit cu echipamentele din gama AGXTEND, pe care le-am lansat în februarie, pentru agricultura de precizie. În premieră, pe terasa standului avem un tractoraş, un Boomer 35 de la New Holland, care începe să aibă o utilitate din ce în ce mai mare în fermele din România. Trebuie să începem să ne uităm și în zone în care poate nu ne-am uitat până acum, pentru că fermierii din țara noastră încep să-și dorească și altceva pentru fermele lor.

agc iulia

De asemenea, un lucru extrem de important este că am venit cu o serie de oferte atât pentru finanțare, cât și pentru comercializarea produselor. În același timp, avem la stand o echipă de vânzări formată din reprezentanți din toate zonele țării, tocmai pentru a răspunde clienților în funcție de specificul zonei și nevoilor din fermele lor.

Ploaia din prima zi de târg a fost un semn de bogăție. Totodată, a fost un motiv în plus pentru fermieri să își facă timp să viziteze târgul. AgriPlanta – RomAgroTec este un târg pentru care s-a muncit foarte mult, începând de la organizatori și până la expozanți. Este o perioadă de presezon, în care toată lumea își dorește să negocieze, să discute și să își prezinte noutățile. Aici, la târg, cu siguranță fermierii vor găsi utilajele de care au nevoie.

Anul acesta, AgroConcept participă deja la a IV-a ediție a târgului, iar așteptarea este să ne întâlnim cu cât mai mulți dintre fermierii noștri, indiferent că ne vedem pentru vânzări sau discuții și socializare. Îi așteptăm și le dorim un an bun, cu sănătate și recolte bogate alături de AgroConcept!”, a spus Iulia Tudor.